În secolul al XIX-lea, documentele arată că schitul se afla într-o stare deplorabilă, aproape de ruină. În anul 1861 chiliile erau fără acoperiş, iar clopotniţa netencuită. Iarna dintre anii 1863 şi 1864 contribuie mai mult la degradarea acestui schit; datorită zăpezii, acoperişul s-a prabuşit, iar ornamentele în relief, ciubucurile, au căzut din cauza îngheţului. În 1854-1855, schitul este alăturat schitului Sărăcineşti şi trecut ca aparţinând Episcopiei de Râmnic, iar în anul 1904, aici nu mai era nici un călugăr. În anul 1994, la Bradu s-a stabilit un călugăr, iar după 1996 au fost aduse aici 10 maici, avându-l ca duhovnic pe stareţul mănăstirii Pătrunsa, protosinghelul Varsanufie Gherghel. Astăzi, la Schitul Bradu o obşte de 12 maici păstorite de monahia Arsenia Maxim se ostenesc să ducă mai departe tradiţia monahală existentă aici de aproape trei secole.
