În secolul al XIX-lea, documentele arată că schitul se afla într-o stare deplorabilă, aproape de ruină. În anul 1861 chiliile erau fără acoperiş, iar clopotniţa netencuită. Iarna dintre anii 1863 şi 1864 contribuie mai mult la degradarea acestui schit; datorită zăpezii, acoperişul s-a prabuşit, iar ornamentele în relief, ciubucurile, au căzut din cauza îngheţului. În 1854-1855, schitul este alăturat schitului Sărăcineşti şi trecut ca aparţinând Episcopiei de Râmnic, iar în anul 1904, aici nu mai era nici un călugăr. În anul 1994, la Bradu s-a stabilit un călugăr, iar după 1996 au fost aduse aici 10 maici, avându-l ca duhovnic pe stareţul mănăstirii Pătrunsa, protosinghelul Varsanufie Gherghel. Astăzi, la Schitul Bradu o obşte de 12 maici păstorite de monahia Arsenia Maxim se ostenesc să ducă mai departe tradiţia monahală existentă aici de aproape trei secole.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
