Publicat pe 19.08.2008

Stiri Lacasuri Ortodoxe 20 august (gustar) 2008

 

>> O clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune. Ei, suspinarea asta care e plecata din adanc, Dumnezeu o pretuieste mai mult decat cosul de lacrimi. Pentru ca n-are nevoie Dumnezeu de cuvinte, are nevoie de inima ta ! Ca nimic nu e mai scump, dragii mei, pe lume ca lacrima pocaintei. Asta deschide cerurile!Pr. Arsenie Papacioc

 

Sfinţii zilei – calendar ortodox, astăzi prăznuim:

 

 

Sfântul si Maritul Prooroc Samuel.

 

Sfintii treizeci si sapte de Mucenici, care au marturisit în Vizia Traciei.

 

Sfintii Mucenici Sever si Memnon Chendirionul.

 

Sfântul Mucenic Luchie sfetnicul.

 

Sfintii Mucenici, Iliodor si Soda.

 

SUNETUL de fond se corecteaza din player-ul aflat in partea cea mai de jos a paginii.

 

Ştire din “bătrâni” rămasă … pentru noi povaţă

 

Luare aminte Avva Isidor s-a dus la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi când s-a întors la Sketis, fraţii l-au întrebat: „Cum e oraşul?“. El a răspuns. „Fraţilor, drept să vă spun, n-am văzut nici un om, în afară de arhiepiscop“. Auzind, fraţii s-au speriat şi au zis: „Cum, au fost nimiciţi cu toţii, avva?“. El a răspuns: „Nu, dar nu m-a biruit gândul să mă uit la vreunul“. Auzind acestea, ei s-au minunat şi s-au întărit în hotărârea de a-şi păzi ochii de priviri împrăştiate (Pateric – rubrica de Tryanna)

 

Un infractor neidentificat a aruncat o sticla incendiara la catedrala din Kaluga

 

 

Un infractor a aruncat o sticla incendiara la catedrala Sfantul Gheorghe din Kaluga luni noaptea. Din fericire focul nu a izbucnit in biserica ce dateaza din secolul al XVIII-lea, a informat dioceza locala. Clericii care au venit de dimineata au constatat ca sticla aruncata pe fereastra a lovit o coloana de piatra din interiorul bisericii, langa icoana Sfintei Treimi si compozitia incendiara aprinsa a inflamat peretele si s-a imprastiat pe pardoseala din piatra.

 

„A fost un miracol: sfanta icoana si biserica au ramas neatinse. Politia n-a gasit inca infractorul”, a transmis dioceza.

 

 

@KSLCatalin

 

Verdict „vinovat”, mentinut asupra membrilor Jamaat-ului Islamic din Moscova

 

Curtea Suprema din Rusia a mentinut verdictul de „vinovat”, pronuntat asupra a patru membri ai gruparii islamice Jamaat, formatiune armata ilegala, condusa de Vilsur Khairullin, cu privire la declansarea de atacuri teroriste in regiunea Volgai.

 

Marti, curtea a respins apelurile impotriva verdictului dat de Curtea Suprema din Tatarstan. Avocatii apararii si acuzatii au sustinut ca procedura de audieri a curtii a fost incalcata si au cerut ca verdictul sa fie anulat si sa fie ordonata o noua investigatie.

 

Rapoarte anterioare au afirmat ca Curtea Suprema din Tatarstan a condamnat pe cei patru membri ai gruparii islamice Jamaat la pedepse cuprinse intre trei ani si jumatate si saptesprezece ani de inchisoare. Cazul a fost audiat cu participarea unui juriu, care a gasit pe toti acuzatii vinovati de terorism.

 

Investigatorii au stabilit ca cei patru erau membrii unui grup beligerant al gruparii Jamaat si au fost acuzati ca au comis atacuri teroriste, incluzand 11 explozii si atentate asupra instalatiilor energetice si de combustibil, conducte de petrol si gaze, electro-centrale si linii electrice de inalta tensiune din Tatarstan, Bashkortostan si in regiunile Kirov, Ulianovsk si Samara.

 

 

@KSLCatalin

 

Maica Domnului, vazuta printre bombardamente

 

 

Multi rezidenti din Tskhinvali au vazut-o pe Fecioara Maria in timpul celor mai violente batalii, afirma episcopul Georgy (Pukhate),conducatorul Diocezei Alania, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Osetiei de Sud, ne fiind recunoscuta de lumea ortodoxa. „A fost vazuta in vesminte lungi. Ea a trecut plina de tristete de-a lungul strazilor. A fost vazuta seara si in timpul noptii in locurile unde se duceau cele mai violente si mai crude batalii. Oamenii Militiei si-au dat seama ca Sfanta Fecioara nu a parasit orasul pentru a-l salva de la distrugerea totala. Ea a venit pentru a ne ajuta”, a spus episcopul Georgy, in interviul publicat marti intr-un ziar al “diminetii”(utro). El a marturisit ca atunci cand unii dintre rezidenti i-au spus ca au vazut-o pe Fecioara Maria in primele zile ale razboiului, el a „cazut in ispita” si a decis ca oamenii, aveau halucinatii din cauza fricii si terorii”. „Dar cand rezidentii si politistii din diverse parti ale orasului au descris acelasi fenomen, aceasta nu mai poate fi o halucinatie”, a mai spus episcopul. Dioceza Alaniana a fost infiintata in Osetia in 2005, fiind subordonata „Sinodului de Rezistenta” a asa-numitei Adevarate Biserici Ortodoxe a Greciei.

 

 

@KSLCatalin

 

Un film despre “unele pericole”

 

recomandat de Tryanna.

 

Patriarhul a toată Georgia vizitează Gori

 

Ilie al II-lea, Patriarhul a toată Georgia, liderul spiritual al Bisericii Ortodoxe Georgiene, a sosit in orasul Gori, a carui periferie este in continuare sub controlul trupelor ruseşti (18 august Interfax). Mai multe ambulante au escortat masinile patriarhiei, la intrarea in oras. Patriarhul a cerut Bisericii Ortodoxe Ruse, vineri, sa ii ofere asistenta pe durata vizitei la Gori si in satele georgiene din jurul Tskhinvali, pentru a evacua mortii si ranitii. Mass-media georgiana informeaza ca trupele rusesti il pazesc pe patriarh in rastimpul calatoriei.

 

 

@KSLCatalin

 

Mai multi ucraineni ortodocsi doresc retragerea Ministrului de Externe al tarii, pe motiv de rusofobie in conflictul georgian – ossetian

 

 

Ucrainenii ortodocsi, patrioti, se simt ofensati de catre autoritatile tarii, care ignora „barbara agresiune” a trupelor georgiene in sudul Ossetiei si condamna armata rusa.

 

„Va indem sa stopati orice fel de politica anti-ruseasca in Ucraina, fara amanare, si sa eliberati din functie pe initiatorii ei, in special actiunile Ministrului de Externe Vladimir Ogryzko”, a declarat Organizatia Ucraineana Pravoslavnica Vybor.

 

In afara de aceasta, comunitatea ortodoxa considera ca este necesar sa se retraga liderul companiei nationale de radio ucrainean si cel al consiliului de supraveghere al televiziunii, pentru „amabila rusofobie” promovata in mass-media, pentru „razboiul informational impotriva Rusiei” si pentru „cinismul special” cu care acopera razboiul din Ossetia de sud.

 

„Autoritatile ucrainene sunt vinovate indirect de moartea rezidentilor pasnici, militand de ambele parti, incluzand diplomatii rusi si distrugerea cauzata de actiunile militare. Aceste autoritati ucrainene sunt implicate indirect in crima comandoului georgian din Ossetia de sud”, se precizeaza in declaratie.

 

Asemenea politicieni nu doar contravin opiniei „majoritatii poporului ucrainean”, care doreste sa traiasca in pace si prietenie cu fratii rusi, de aceeasi credinta”, dar se opun si „constiintei crestine” la care a facut referire adesea Viktor Yushchenko.

 

 

@KSLCatalin

 

Biserica Ortodoxa Rusa inalta o rugaciune speciala pentru pace in Caucaz

 

Se cere lui Dumnezeu sa aduca pace „tuturor celor ce vietuiesc in Caucaz, mai ales poporului indelung incercat din sudul Ossetiei”. „Pastreaza poporul nostru in dragostea unuia fata de celalalt, elibereaza-ne de orice vrajmasie, departeaza de la ei orice neintelegere si ispita. O, Doamne, pazeste-i intru armonie a puterilor sufletului si ale trupului, fereste-i de orice durere, deznadejde si moarte napraznica, vindeca orice dusmanie si furie, care e adusa de la cel viclean”, sunt cateva cereri din cadrul acestei rugaciuni.

 

Mai mult, patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei si al intregii Rusii a binecuvantat intetirea rugaciunilor de cerere catre Dumnezeu, spre mantuirea poporului din Caucaz din orice „ostilitate, disputa si neintelegere, daruindu-le lor viata de pace si belsug”, spre ocrotire de orice chinuri, cu „pace si cu umbrirea ingerilor Tai”, raporteaza website-ul Patriarhiei.

 

 

@KSLCatalin

 

Coasta de Fildes – locuri si obiecte de cult devalizate in vest

 

 

O asociatie a denuntat luni furtul obiectelor de cult si pangarirea de locuri sacre in vestul Coastei de Fildes, care in acesti ultimi ani a fost scena unor ciocniri sangeroase, cu consecinte umane si de securitate incalculabile.

 

“Coasta de Fildes este sfasiata, de sase ani, de un conflict devastator. Vestul este regiunea cea mai afectata de atrocitati si, prin urmare, zona in care s-au petrecut cele mai multe orori ale razboiului”, a indicat Angele Gnonsoa, presedinte al Organizatiei pentru Dezvoltare si Actiuni umanitare pentru regiunea vestului montan. (ODAHROM)

 

“Populatii masacrate (…), sate intregi distruse si jefuite”, a reamintit dna Gnonsoa, fost ministru, facand un bilant al abuzurilor comise din 2002. Conform declaratiei acesteia, “ciocniri sangeoase au dus la pierderea de mii de vieţi omenesti. Cu atat mai rau, cu cat este vorba de locuri sacre, unde sunt vii spiritele strabunilor, cu obiecte de cult luate sau arse.”

 

ODAHROM, care reuneste persoane cu functie de conducere si oficiali, intelectuali, a organizat sambata si duminica o ceremonie a “purificarii pamantului”, pentru “a implora iertarea, in urma sangelui varsat” in vestul Coastei de Fildes.

 

Aceasta regiune este considerata drept cea mai instabila si rascruce a violentelor din tara, avand in vedere existenta trupelor de militie si proximitatea Liberiei sfasiate de razboi civil, de mai bine de un deceniu. Militienii Frontului de Eliberare ai marelui vest (FLGO, cea mai importanta organizatie), care a revendicat 12.000 de barbati membri, s-au aliat fortelor loiale presedintelui Coastei de Fildes, Laurent Gbagbo, dupa tentativa loviturii de stat a rebelilor Fortelor Noi (FN) din septembrie 2002.

 

Dupa aceasta data, conflicte interetnice violente au dus la sute de morti, dupa cum precizeaza mai multe organizatii umanitare.

 

 

@KSLCatalin

 

Serbia: o carte considerata ofensatoare de catre musulmani, retrasa de la vanzare

 

Un roman dedicat uneia dintre sotiile profetului Mahomed a fost retras de pe piata in Serbia, in urma protestelor comunitatii musulmane locale, a anuntat luni presa sarba. „Bijuteria din Medina”, a scriitorului si jurnalistului american, Sherry Jones, consacrata Aichei, una dintre sotiile lui Mahomed, a starnit furia comunitatii musulmane sarbe.

 

Dupa radio si tv B92, unul dintre liderii comunitatii musulmane din Serbia, muftiul Muamer Zukorlic, a declarat ca opera a incercat sa „desacralizeze un tabu al tuturor musulmanilor”. „In mod cert, cativa vor sa ingroase randurile celor care au produs caricaturile din Danemarca si, bineinteles, este vorba de o insulta la adresa musulmanilor din intreaga lume, in special pentru noi, cei din Serbia”, a adaugat acesta.

 

Directorul casei editoriale Beobuk, Aleksandar Jasic, si-a exprimat regretul inaintea comunitatii musulmane, subliniind ca nu a avut „intentia de a rani”, si sperand ca „lucrurile se vor opri aici”. El a asigurat ca aceasta carte nu va mai fi disponibila in nicio librarie din tara.

 

Muftiul Zukorlic a acceptat scuzele lui Jasic, in cursul zilei de luni, lansand un apel la calm. „Speram ca aceasta situatie va servi drept lectie pentru ca acest gen de lucruri sa nu se mai intample vreodata”, a adaugat el.

 

Dupa cum confirma presa sarba, editorul american Random House a renuntat la publicarea acestei carti, care trebuia sa apara la inceputul lui august. Editia sarba fusese propusa in premiera mondiala.

 

Publicarea in septembrie 2005 a 12 caricaturi ale lui Mahomed, intr-un cotidian danez, Jyllands-Posten (conservator), a fost considerata de numerosi musulmani drept blasfemie. Aceste desene satirice au determinat in ianuarie – februarie 2006 un val de proteste violente, cu victime, fara precedent in Danemarca, din partea tarilor musulmane. Comunitatea musulmana din Serbia se afla mai ales in sudul tarii, in regiunea Sandzak.

 

 

@KSLCatalin

 

Italia, arestarea unui imam marocan, acuzat de terorism in propria tara

 

 

Un imam marocan suspectat de terorism in tara sa a fost arestat la Varese, in nordul Italiei, la cererea Rabatului (capitala Marocului), care a solicitat expulzarea acestuia, a anuntat luni prefectura de politie.

 

Abdelmajid Zergout, de 43 ani, a fost arestat sambata seara, punandu-se in aplicare astfel un mandat de arestare lansat la sfarsitul lunii iulie, de catre parchetul din Rabat, care il acuza de asociere cu raufacatori, avand ca obiectiv pregatirea de atentate teroriste, subminarea ordinii publice si finantarea terorismului, a precizat prefectura din Varese.

 

Acum trei ani, marocanul a mai fost arestat, de catre politia italiana, in cadrul unei anchete ce viza terorismul in peninsula. A fost achitat in data de 3 august 2007, de catre tribunalul din Milano. Avocatul sau, Luca Bauccio, a denuntat „o acuzatie motivata de ratiuni politice” si si-a anuntat intentia de a face recurs in cazul unei eventuale decizii de expulzare, dupa cum declara agentia Ansa.

 

Curtea de Apel din Milano are la dispozitie patruzeci de zile pentru a lua o decizie cu privire la expulzarea imamului, a precizat procurorul din Varese, Maurizio Grigo, in cursul unei conferinte de presa.

 

Pe durata arestarii, politia a sechestrat un calculator si materiale in araba, care se afla in curs de examinare, de catre experti.

 

 

@KSLCatalin

 

Toul (Meurthe-et-Moselle), Adunare evanghelica – zece mii de tigani au sosit deja in Lorena

 

 

Dupa cum anuntam si in stirile zilelor trecute, mai mult de 2000 de rulote, cu aproximativ 10.000 de persoane, au putut fi numarate luni dupa-amiaza, pe baza militara din Toul-Rosieres, unde se desfasoara o adunare evanghelica a tiganilor, a spus prefectul de Meurthe-et-Moselle, Hugues Parant.

 

Asezarea si-a deschis portile duminica la orele 18,00, desi pelerinii nu trebuia sa intre decat luni, din cauza sosirii premature a numerosi credinciosi. Intre 1300 si 1500 de rulote stationau duminica una in spatele celeilalte, ocupand 30 km dintr-un drum lateral, in jurul localitatii Toul-Rosieres, a explicat Parant.

 

„Convoiul nu obstructiona circulatia. Ne-am deschis portile din motive de securitate, caci intre rulote alergau copiii, la marginea strazii”, a subliniat inaltul functionar. Pelerinii au sosit în „flux continuu”, a mai spus prefectul. Zeci de vehicule au intrat sau au stat in asteptare in fata portilor bazei, luni, la miezul zilei, in timp ce in interiorul bazei saturate, era mare inghesuiala.

 

„Nu este vorba despre o adunare a tiganilor legata de cultura lor. Aici este o adunare evanghelica. Lumea vine pentru a se ruga”, a remarcat pastorul Joseph Charpentier, principalul organizator al evenimentului.

 

Intre 30000 si 35000 de persoane sunt asteptate la conventul anual al Tiganilor evanghelici, organizat de misiunea evanghelica a tiganilor, cunoscuta si sub numele de „Viata si Lumina”, o miscare penticostala membra a Federatiei Protestante din Franta (FPF).

 

In august 2007, 30000 de tigani au participat la reuniune, pe aerodromul militar din Semoutiers (Haute-Marne). Partea cea mai ampla a manifestatiei se va derula intre 24 si 31 august. Terenul, cu o suprafata de 120 ha, se va inchide pe 2 septembrie.

 

 

@KSLCatalin

 

TOOLBAR LACASURI ORTODOXE ©Conduit 2008

 

 

 

 

Buletinele de ştiri şi alte mesaje continuă să fie trimise prin e-mail. Email-ul devine insa, din ce în ce mai puţin fiabil şi metodele noi, mai puţin deranjante şi mai uşor de utilizat incep sa fie cele mai folosite. “Lacasuri Ortodoxe” a dezvoltat bara de instrumente (toolbar) prezentata mai sus, pentru a avertiza utilizatorii de publicarea stirilor si informatiilor zilnice. În plus, bara de instrumente elimina costurile (in timp, de regula)trimiterii si primirii unui mesaj de tip newsletter sau de grup. Bara de instrumente poate fi descarcata de

 

 

aici, in mod gratuit! Ea va ramane cat timp doriti afisata in paginile Dvs, in top si este dotata cu multe unelte folositoare, prezentate deja, mai sus. Intenţia este de a ajuta utilizatorii să salveze timp prin informarea permanenta si prin atentionari de tip alerta etc. valoroase, imediat dupa informarea redactiei de stiri. Astfel, veti fi primii informati. Nu este nevoie de nicio reactualizare sau reinstalare, aceasta actualizandu-se la fiecare iesire sau intrare pe net. Creatorul barei de instrumente oferă soluţii de sindicalizare pentru editorii de web, deschizand astfel, noi canale de comunicare în timp real. Mai mult de 140.000 de editori (admin) de site au aderat la reţeaua aceasta, in întreaga lume, inclusiv marcile mari: Fox News, Lufthansa, Major League Baseball, Greenpeace, TechCrunch, Softonic şi organizaţii din peste 180 de ţări de pe glob. Web editorii care devin parte a reţelei au posibilitatea de a sindicaliza continutul site-ului lor. In timp, vom adauga si alte avantaje acestei bare (toolbar) astfel incat, Dvs sa fiti pe deplin multumiti. Exista posibilitatea de a trimite mesaje intre noi, de a introduce serviciul de chat etc, faptul ca suntem astazi peste 5500 in grupul Lacasuri Ortodoxe incepe sa se concretizeze in diferite avantaje pe care nu pregetam sa vi le punem la dispozitie. Cu speranta ca, prin ajutorul Lui Dumnezeu, reusim sa facem, cu fiecare zi, mai frumoase activitatea si modul de prezentare al grupului nostru, vreau sa multumesc tuturor. Doamne ajuta!KSLCatalin, admin Platforma Lacasuri Ortodoxe

 

Doamna Ebadi – plangere pentru calomnie, impotriva Irna

 

 

Laureata iraniana a premiului Nobel pentru Pace, Shirin Ebadi, a anuntat luni ca a depus o plangere pentru calomnie, impotriva agentiei de presa oficiala Irna, care a acuzat-o pe fiica acesteia de convertire la religia Baha’i, interzisa in Iran.

 

“Fiica mea si eu insami am depus plangere in instanta contra Irna, autorul scrisorii oficiale, si a ziarelor care au prezentat-o”, a spus Doamna Ebadi la o conferinta de presa.

 

Avocata si laureata Premiului Nobel, a dezmintit deja stirea Irna, difuzata in 6 august, care citeaza o „sursa informata”, cum ca, „fiica doamnei Ebadi (Narges Tavasolina) s-a convertit de aproape un an la credinta Baha’i”.

 

Ea a considerat ca aceasta acuzatie a derivat din decizia sa de a lua apararea a sapte membri ai comunitatii Baha’i, care au fost arestati in luna mai, fiind suspecti de activitate impotriva statului si de legaturi cu Israelul.

 

Doamna Ebadi a anuntat luni ca a depus plangere pentru „difuzare de minciuni, insulta si calomnie”. Un musulman iranian care isi abandoneaza credinta este vinovat de apostazie, o crima care se pedepseste cu moartea, dupa legea islamica. Doamna Ebadi a stabilit o legatura intre acuzatiile aduse de Irna si amenintarile cu moartea primite in aprilie, dintre care una era semnata de „o asociatie anti – Baha’i”.

 

„Privitor la genul de informatii publicate (in presa), stim cine da idei celor care ameninta sa ma ucida”, a spus avocata, care prezideaza Centrul de aparare a drepturilor omului.

 

Doamna Ebadi, care a primit premiul Nobel pentru Pace in 2003, pentru rolul sau in promovarea drepturilor femeii si ale copilului in Iran, deranjeaza autoritatile cu protestele sale necontenite impotriva violarii drepturilor omului in tara sa.

 

Credinta Baha’i a luat nastere in 1863 in Iran. Adeptii sai considera ca Bahaullah, nascut in 1817, ar fi ultimul profet trimis de Dumnezeu pe pamant, in timp ce pentru musulmani ultimul profet este Mahomed. Adeptii credintei amintite au fost persecutati si sub fostul regim, rasturnat in 1979.

 

 

@KSLCatalin

 

Nefirescul devenit firesc…

 

Ii cinstim pe Sfinti!

 

In „Dogmatica” sa, Sfantul Ioan Damaschin dedica un capitol cinstirii Sfintilor si a Moastelor lor, ca sa nu fie nelamuriri in cugetele crestinesti. De aici extragem cateva cuvinte ale cuviosiei sale, spre intarirea credintei noastre:

 

„Trebuiesc cinstiti Sfintii pentru ca sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dumnezeu, dupa cum zice Ioan teologul si evanghelistul (…);

 

 

Daca Creatorul tuturor se numeste Imparatul imparatilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negresit ca si Sfintii se numesc dumnezei, domni si imparati. (…) Nu spun ca ei sunt dumnezei, imparati si domni prin fire, ci sunt numiti asa pentru ca au imparatit si au stapanit peste patimi si au pazit nefalsificata asemanarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit caruia au fost creati – caci se numeste si icoana Imparatului imparat – si pentru ca sunt uniti cu Dumnezeu dupa vointa si L-au primit locuitor inauntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. (…)

 

Acestia au ajuns camari si lacasuri curate ale lui Dumnezeu. «Voi locui si voi umbla intru ei, spune Dumnezeu, si voi fi lor Dumnezeu» (II Corinteni 6, 16) (…) Dar ca Dumnezeu a locuit prin mijlocirea mintii si a trupurilor lor, o spune apostolul: «Nu stiti ca trupurile voastre sunt templu al Sfantului Duh, care locuieste intru voi?» (…)

 

Stapanul Hristos ne-a dat ca izvoare mantuitoare Moastele Sfintilor, care izvorasc, in multe chipuri, faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa lui Dumnezeu a izvorat in pustiu apa din piatra tare si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete (Judecatori 15, 19), este de necrezut ca sa izvorasca mir bine mirositor din moastele mucenicilor? Cu niciun chip, pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au Sfintii de la Dumnezeu. (…) Dupa ce Insasi Viata si cauza Vietii a fost socotita intre morti, nu mai numim morti pe cei care au adormit intru nadejdea invierii si cu credinta in El. (…)

 

Privind la traiul Sfintilor, sa le urmam credinta, dragostea, nadejdea, zelul, viata, staruinta in patimiri, rabdarea pana la sange, ca sa avem partasie cu ei si la cununile slavei!” (dupa traducerea Pr. D. Fecioru, 1993)

 

Icoana este a Sfantului Gheorghe, de la manastirea Runc, Bacau (in spatele icoanei Maicii Domnului Axionita, fiind o icoana dubla; fotografie personala).

 

Carrefour cultural (ACUM nr.5)

 

Stirile saptamanii – cultura, invatamant, aparitii editoriale, carti religioase, click aici

 

Parte din Stirile Lacasuri Ortodoxe, pot fi preluate de alte site-uri, doar cu specificatia vizibila: www.LacasuriOrtodoxe.com , drept link. Pentru reviste, ziare si alte publicatii, sursa de specificat este:“Lacasuri Ortodoxe” @KSLCatalin – multumim tuturor –

 

Link-uri: Noutati pe Platforma 1 “Lacasuri Ortodoxe

 

DOSARE – Documente Schitul Cetatuia “Schimbarea la Fata” – Magura (Buzau)

 

CATEGORIA FILM: Manastirea Antim, Bucuresti Ortodoxie – catolicism, parintele Staret al Manastirii Antim Bucuresti Efectul televiunii asupra copilului – “Agresiunea virtuala” Recomandari: RUSALCA (un desen, video animat) Un film KSLCatalin: Sfintii Mucenici Epictet (preotul) si Astion(diaconul) – Aici este Casa lor… si se vor intoarce pentru totdeauna, in Casa lor… Un film KSLCatalin: Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul – Caldarusani (Vecernia Mare, Hram) Un film KSLCatalin: “Rugaciune catre Sfantul Nectarie – Filotei Zervakos”Un film KSLCatalin: “Despre frumusetea normalitatii”, dati click aici.

 

CATEGORIA ARTICOLE: Sfanta Nina, luminatoarea GeorgieiProhodul Adormirii maicii DomnuluiAcatistul Adormirii Maicii DomnuluiSa stim despre ce vorbim… – Lourdes (Franta): 150 de ani. E-uri, gunoaie…si copii Parintele Rafail – Schitul Lacu – transcrieri in “taina”(4) Pe Stapanul si Arhiereul nostru…” Sfanta Manastire Petru Voda – Parintele Iustin Parvu: “Sa fim buni si cuminti…” Gradul de incredere in Biserica – interesul cui? „Trasul de sireturi” sau… Parintele Iustin, ca scuza a „Bisericii antiecumenice, a inimii”- limite demult depasite Biserica Anti-Corneana Romana(click aici)

 

CATEGORIA TEHNIC:– Chestionare pentru examenul auto (scoala de soferi), simulator si informatii utile.– Detector de “prieteni” invizibili pe messenger (click aici)

 

Pentru: NOUTATI ORTODOXE – ANUNTURI ORTODOXE – NOUTATI DIN BISERICA – INFORMATII click aici: ARHIVA

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.