Traditii laice si religioase in invatamantul romanesc (VII)

In ziua de 14 decembrie 2012, orele 13:00, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Sala „Sfântul Antim Ivireanul” a Complexului Spiritual-Cultural din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit ediţia a VII-a a Simpozionului naţional „Tradiţii laice şi religioase în învăţământul românesc”.

Manifestarea a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Casa Corpului Didactic Vâlcea, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Vâlcea şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului.

În deschiderea simpozionului Părintele Constantin Olariu, Inspector pentru catehizarea parohială în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim şi a ţinut un cuvânt dedicat evenimentului.

Au mai fost prezenţi Prof. Daniela Ionescu, Inspector de Religie la ISJ Vâlcea, Prof. Andra Bică, Director Casa Corpului Didactic Vâlcea, Prof. Ovidiu Popa, Director Centrul Județean de Resurse și Asistență educațională Vâlcea și Prof. Psiholog Daniela Sandu, Coordonator la Centru Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Vâlcea.

La simpozion au participat profesori de religie, profesori psihologi, cadre didactice din ciclul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din mai multe judeţe din ţară şi municipiul Bucureşti.

Comunicările ştiinţifice s-au desfăşurat în plen şi pe ariile tematice: Tradiţionalism şi modernism în învăţământul incluziv; Consilierea şcolară între tradiţionalism şi modernism; Învăţarea intuitivă în pildele Mântuitorului; Proiecte, parteneriate, activităţi extraşcolare şi extracurriculare legate de tema simpozionului; Auxiliare, ghiduri, materiale didactice şi reviste de specialitate.

Simpozionul „Tradiţii laice şi religioase în învăţământul românesc” – aflat la cea de a VII-a ediţie – nu face altceva decât să reunească experienţa dascălilor de toate specialităţile şi să o pună la dispoziţia, în primul rând, a copiilor şi tinerilor care, indiferent de nivelul lor de dezvoltare psihofizică, au dreptul la educaţie.

„Considerăm că, numai implicarea ţintită şi eficientă a dascălilor, bazată pe valorile româneşti tradiţionale, coroborată cu ceea ce predecesorii noştri au clădit şi adaptată caracteristicilor societăţii moderne, poate duce la realizarea activităţilor educaţionale, menite să formeze omul de mâine, capabil să se integreze eficient într-o societate pe care ne-o dorim incluzivă”, ne-a spus Prof. Mariana Lazăr, Inspector de specialitate în cadrul ISJ Vâlcea.

„Această întâlnire anuală are drept scop realizarea convergenţei celor doi vectori importanţi bazaţi pe tradiţia pedagogică şi cea religioasă, responsabili de promovarea unei educaţii sănătoase (buna creştere) prin realizarea unei mai mari deschideri, flexibilizări şi armonizări de ambele părţi şi printr-o mai eficientă conlucrare prin care se doreşte să se dea un nou impuls activităţii educative care să vizeze atât generaţiile prezente cât şi cele viitoare”, a concluzionat Prof. Psiholog Daniela Sandu, Coordonator la Centru Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Vâlcea.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.