Mânăstirea Clocociov din Slatina.

Ocazie 1: Slujba Arhiereasca de hram

Cu ocazia prăznuirii Soborului mai-marilor Arhistrategi, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, PS. Sebastian s-a aflat în mijlocul credincioşilor adunaţi la hramul Mânăstirii Clocociov din Slatina, slujind Dumnezeiasca Liturghie.

Înconjurat fiind de numeroşii pelerini ce au poposit la sfânta mânăstire, Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a marcat în chip deosebit această zi, slujind Sfânta Liturghie în chip solemn, rostind la sfârşitul acesteia şi un cuvânt frumos de învăţătură.

Predica ţinută a adus în temă modelul îngeresc de vieţuire care a fost dat oamenilor de către Hristos, model ce ne îndeamnă mereu către viaţa veşnică reprezentată de firea îngerilor nematerialnică. Acestei vieţuiri ce ne îndeamnă spre înveşnicire i s-a atribuit simbolul 8, precum e numărul zilei şi al lunii de prăznuire a lor (luna noiembrie este a opta lună de la Buna Vestire), număr ce simbolizează în Ortodoxie viaţa veşnică (Învierea), iar în matematică este asociat cu simbolul infinit.

Cum cere obiceiul în zilele de hram, s-a ţinut şi slujba parastasului pentru ctitorii şi vieţuitorii sfântului lăcaş, adormiţi întru Domnul şi pentru sufletul Părintelui Visarion († 2002), duhovnicul acestei sfinte mânăstiri timp de peste patru decenii, mânăstire pe care a şi rectitorit-o.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.