Sfintenia – marfa sau afacere cu Dumnezeu?

Sfintenia inseamna, inainte de toate: lipsa pacatului

In literatura crestina, dar nu numai in cadrul acesteia, s-au scris tomuri intregi pe marginea acestui nestemat al vietii crestine: Sfintenia. Nu putini au fost cei care au descris-o in lucrari teologice complexe, dar la fel de multi au fost si cei care au elogiat-o in cantari sau in versuri.

Sfintenia, acest deziderat fatis sau tainic al omului, de mii de ani, este din ce in ce mai greu de atins. Motive s-ar gasi destule, dar trebuie sa stiti ca niciunul pe care il putem formula nu sta in picioare in fata deopotrivei grandori si simplitati a unei vieti sfinte.

Cum se ajunge la sfintenie? Exista o reteta universala? Trebuie urmate niste reguli sau pasi bine definiti? Se capata Sfintenia, urmand strict un anume ritual? Toate aceste intrebari, si multe altele, ridica o problema fundamentala a vietii oricaruia dintre noi: Cine, si mai ales cum, poate sa ajunga sfant?

Au fost si sunt si astazi oameni care considera ca sfintenia poate fi cumparata. Cu buna stiinta sau nu, sunt unii dintre noi care cred ca pot cumpara bunavointa lui Dumnezeu sau, mai grav, au convingerea ca, daca au dat bani la Biserica, au deja inchiriat un loc la Masa Domnului.

Gresit! Ar fi foarte simplu pentru noi toti, daca am putea intra in posesia sfinteniei in acest mod. Dar nu este deloc asa.

Am sustinut meru ca orice donatie, cat de mare sau mica ar fi ea, facuta chiar si cu buna credinta la Biserica, nu garanteaza nimic in mod special. Ea, donatia sau odorul cumparat si donat la Biserica, reprezinta doar o manifestare a iubirii fata de Hristos, dar aceasta nu ne fereste de viitoarele caderi. Si, asta o spun pentru ca, dupa parerea mea, un om sfant este inainte de toate cel care doreste fierbinte sa implineasca voia lui Dumnezeu… IN TOATE. Asta, bineinteles, si ea din dragoste, si nu pentru ca “asa trebuie”. Intelegeti ca, in Biserica lui Hristos, NIMIC nu este sau nu se face doar pentru ca TREBUIE. Mai mult decat atat, in Biserica nimeni nu este tinut cu forta.

Sfintenia este chip al asemanarii noastre cu Dumnezeu. Te sfintesti lepadandu-ti pacatele

Sfantul sau Sfintii Bisericii, luati in totalitatea lor sau individual, au fost, inainte de orice altceva, Oameni Noi, care au purtat asupra lor, nepatata, Pecetea Harul Duhului Sfant. Au dorit si au incercat, cu toata puterea, sa traiasca intocmai cu Hristos, sa Ii urmeze Lui… IN TOATE.

Sfintenia Sfintilor nu trebuie sa devina o marfa sau, mai rau, o afacere. Omul simplu traieste in subconstient cu ideea falsa ca “un Sfant este mai tare decat altul”. Este raspandita si falsa conceptie ca “Sfantul ii ajuta” doar pe cei care stau la randuri interminabile, in ziua hramului. In plus, crestinul dispune chiar si de o adevarata panoplie de Sfinti, specializati parca in iertarea feluritelor pacate. Nu pare a fi o impietate sa judeci, poate doar si generic, un Sfant, dupa apartenenta sa la o anumita tagma omeneasca? Atunci, pe cand si un Sfant ocrotitor al… brokerilor?

Mai grav, mentalul colectiv are credinta ca Sfantul face minuni, Hristos ramanand undeva in plan secundar. Putini sunt cei care se mai gandesc la faptul ca minunile se fac “prin” Sfinti si nu “de catre” Sfinti. Va reamintesc ca moastele, icoanele, sunt doar “instrumente” prin care Dumnezeu lucreaza.

Isi rup crestinii oasele si hainele, lesina crezand ca atunci, in ziua cu pricina, Sfantul isi va revarsa toate binecuvantarile. Dau buluc oamenii, disperati sa “ii ceara Sfantului” orice altceva decat ceea ce trebuie de fapt. Sa mijloceasca Sfantul, la Dumnezeu, pentru un serviciu mai bun, pentru bani, pentru o casatorie reusita, un examen promovat, vindecarea unei boli si asa mai departe. Din putina-mi experienta pastorala, insa, am invatat un lucru esential: foarte putini sunt cei care vin la Biserica sa se roage pentru mantuirea si iertarea pacatelor proprii. Apoi, si mai putini se roaga pentru iertarea dusmanilor lor. In marea lor majoritate, vor sanatate, bunastare, bani si orice altceva.

Ar putea spune, acum, carcotasii: de ce sa nu se roage omul pentru sanatate? – Ba, sa se roage! Asa este drept. Dar sa nu uite ca, mai intai, trebuie cautata Imparatia Cerurilor si abia mai apoi celelalte lucruri. In acest context, ce gasesti ca ai de ales? Ti se pare mai simplu, firesc, sa alegi sa stai la un rand, 24 de ore… Alegi sa-ti ajunga doar mersul pe coate, in jurul bisericii… Alegi “inchinarea la moaste” sau, mai rau, te rezumi doar la trimiterea unui “delegat” cu lucruri diverse sau cu elemente ce tin de lenjeria proprie, “sa le atinga”. Este oare Sfantul un soi de sluga, care asteapta de la tine o comanda si apoi trebuie sa te serveasca (slujeasca) prompt, cu orice si cu oricat?

Imi amintesc, preot la tara fiind, ca mi-a fost foarte greu sa ii fac pe oameni sa inteleaga ca la Sfantul Maslu nu trebuie aduse haine. Ungerea hainelor cu ulei sfintit nu are niciun efect, odata ce Sfantul Maslu se face pentru cei bolnavi, peste ei si nu… peste hainele lor.

Privesc sincer, cu un soi de tristete, aceasta auto-inselare pasiva a credinciosilor, care au ZILNIC moastele unui Sfant in Biserica, nu trec mai deloc pe la ele, sa le cinsteasca, in schimb aleg sa se inghesuie strict la hramul acestuia, cu gandul ca, gata, acum e momentul.

Atentie! Prin Sfinti, minuni se fac tot timpul! A crede ca, de ziua hramului Sfantul este mai darnic in daruri sfinte decat in celelalte zile din an, inseamna a face de fapt un pacat mare. Atunci, ar insemna ca Sfantul sa nu mai fie deloc un Sfant. Ar fi un fel de autocrat al darurilor sfinteniei si al minunilor, acordate pur si simplu dupa bunul sau plac.

Sfantul nu da din ale lui, ci da din cele de care s-a invredinicit in timpul vietii in Hristos

El da din prea-plinul iubirii lui Dumnezeu, Care lucreaza prin el si cu el.

Nu trebuie sa ne inselam. Nu cozile de kilometri sau metaniile pana la pamant si nici chiar lacrimile, sunt cele care ne asigura locul in Rai. Ce avem, atunci, de facut? Avem de indeplinit lucrurile simple ale vietii.

Nu cautati Biserica lui Hristos, ca pe un refugiu. Cand a cazut Constantinopolul, crestinii se inchisesera in Catedrala Sfanta Sofia, fiind convinsi ca Dumnezeu nu va permite pangarirea ei. Erau convinsi de faptul ca sfintenia Liturghiilor savarsite acolo echivala cu sinceritatea trairii crestine autentice. Stim cu totii ce este acum Sfanta Sofia [https://stiri.lacasuriortodoxe.ro/news/lacasuri/musulmanii-din-turcia-cer-ca-biserica-ortodoxa-sfanta-sofia-hagia-sophia-sa-devina-moschee-in-care-sa-slujeasca.html] . Poate ca Dumnezeu a permis transformarea ei in moschee pentru un motiv foarte simplu, acolo totul fiind inconjurat de aur si de odajdii scumpe. Duhul Sfant poate ca nu mai era de mult intre ei. Aceasta tragedie ar fi trebuit sa fie un punct de reper pentru crestini, dar nu a fost asa. Pacat!

Sfintii nu s-au refugiat pasiv in Biserica

Ei au muncit, implinind inainte de toate acele lucruri simple din viata, care il fac pe om sa devina CRESTIN. Am recunoscut deschis si o mai pot repeta in fata oricui: Vreau sa fiu mai intai CRESTIN, si mai apoi ORTODOX!

Sfintii Bisericii au fost si sunt inainte de toate CRESTINI. Viata lor si implinirea Voii lui Dumnezeu i-au facut Sfinti. Atunci cand Il iubesti pe Hristos sincer, totul devine usor de indeplinit. Sfintenia este un mod de viata, atat de intreg incat simpla urmare a acestei cai a facut din vrajitor sau desfranata adevarati Sfinti.

Intr-adevar, in mentalul popular exista credinta ca ei, Sfintii, par un soi de supra-oameni si ca noi in niciun caz nu am putea ajunge la nivelul lor vreodata. Este, din nou, ceva total gresit! Toti putem sa avem o viata sfanta. Nu doar reverenda sau o pozitie mai buna in ierarhia Bisericii au un loc la Masa Domnului. Nimic nu le garanteaza nici lor asta. NU, si iar NU! Reverenda si pozitia in ierarhie inseamna chiar o raspundere in plus fata de cei ce trebuie pastoriti. Sinceritatea mea poate fi deranjanta, insa ce stiu eu este ca nu vreau sa ma desprind nicicum de ADEVAR.

Sunt sigur ca Hristos nu vrea o turma de supusi, care sa se inghesuie la randuri, sa se lupte pentru Agheazma. Hristos nu vrea metanii ipocrite si rugaciuni strigate. Hristos nu vrea fala goala. Hristos nu vrea mers pe coate si in genunchi. E lucru trist sa vezi oamenii inghesuindu-se pentru a capata un loc in fata la sarutat moaste, sau la sticluta cu Agheazma. Nu doar ca este un pacat, dar este si injositor.

Ce vrea Hristos de la noi?

Ne vrea lepadati de omul cel vechi. El, Domnul si Mantuitorul nostru, asteapta de la noi INTOARCEREA de la decadere la inaltare. Crestinul trebuie sa fie inainte de toate si un etalon de civilizatie, de buna cuviinta, rabdare, mila, intelegere si altele asemeni acestora.

Cum deschidem noi, asadar, poarta catre o viata sfanta? O spune foarte bine Psalmistul:

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.

Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.

Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.

Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.

Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Nu este o rugaciune si, cu atat mai putin, un poem. Este tanguirea si plansul pentru o viata stricata, dar si chemarea la o viata noua.

Personal, indemn la rostirea acestui psalm zilnic, daca se poate, pentru ca, in acest mod sa ne amintim cine suntem, unde ne aflam cu viata noastra si, mai ales, ce avem de facut. Cititi cu atentie si judecati singuri.

Sfintii sunt sfinti pana la sfarsitul veacurilor! si nu doar de ziua lor. Cu frateasca dragoste pentru voi toti!