21 de placi comemorative în Varşovia

21 de plăci comemorative au fost instalate în centrul Varşoviei pentru a marca locul fostului ghetou evreiesc din timpul celui de-al doilea război mondial, unde naziştii au închis un număr de 450.000 de evrei, înainte de a-i extermina.

Oraşul Varşovia, Ministerul Culturii si Institutul de istorie evreiasca (ZIH) au inaugurat oficial miercuri această iniţiativă.

“La 16 noiembrie 1940 naziştii i-au închis pe evrei în ghetoul din Varşovia. Am ales aceasta dată pentru inaugurarea programului”, a spus Eleonora Bergman, un manager al proiectului.

“Ghettoul din Varşovia a fost cel mai mare ghetou polonez de pe teritoriul polonez aflat sub ocupaţie nazistă. Un loc teribil de izolare şi ucidere pentru o treime din populaţia oraşului”, a declarat primarul Varşoviei, Hanna Gronkiewicz Walz, în timpul ceremoniei de inaugurare.

Plăcile au fost instalate pe toată suprafaţa fostului ghetou, zonă delimitată de nazişti, în noiembrie 1940, întinsă pe 307 hectare aflate în centrul capitalei.

După invadarea Poloniei în 1939, naziştii i-au izolat treptat pe evrei, care erau 10% din populaţia ţării, în ghetouri, înainte de a-i ucide în lagărele de exterminare.

Prin aceste măsuri şi prin deportările evreilor, germanii au redus ghetoul, care, în 1942, se întindea pe 100 de hectare, cu 60.000 de supravieţuitori.

În aprilie 1943, 1000 de tineri evrei din ghetou au decis să-i atace pe nazişti şi să moară cu arma în mână, mai degrabă decât să fie ucişi fără să opună rezistenţă, ca parte a “soluţiei finale”.

După ce i-au înfrânt, naziştii au distrus cartierul, aşa cum au făcut mai apoi (dupa 1 an si jumatate) cu aproape întregul oraş, după eşuarea revoltei de rezistenţă poloneză.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.