Atletul Ortodoxiei

Sunt multi teologi care il numesc pe Sf. Athanasie cel Mare si “Aparatorul Ortodoxiei” si acest fapt nu este doar o figura de stil. Athanasie, insa, nu a aparat Ortodoxia, ca denominatiune a Bisericii Crestine. El a aparat Credinta cea Adevarata, caci asta inseamna Ortodoxie.

In putinele randuri ce vor urma, veti cunoaste un Barbat al Credindei, un adevarat Ostas al lui Hristos.

Catre sfarsitul secolului al III-lea, in Alexandria Egiptului se naste un tanar, care prin harul lui Dumnezeu va avea menirea de a sta alaturi de cei mai mari Parinti ai Bisericii din toate timpurile, mai ales prin aportul sau la formularea si clarificarea Crezului Bisericii, privind maretia divina a Fiului lui Dumnezeu.

In ceea ce priveste descendenta si primii ani de viata ai lui Atanasie, nu avem prea multe informatii. Din informatiile oferite chiar de el, intelegem ca provine dintr-o familie mai saraca a acelor vremuri dar, din cate se pare, crestina. Dovada sta chiar numele acestuia: Atanasie, care in greaca inseamna “Nemurire”.

Copilaria lui Athanasie este marcata de prigoana impotriva crestinilor, dusa de imparatul Diocletian. Imaginile pline de cruzime, teroare dar si de eroism, din acele vremuri, au marcat de buna seama copilaria si adolescenta tanarului Athanasie. Erau vremuri in care Scrierile Sfinte erau interzise, impreuna cu orice manifestare a cultului crestin.

Dupa moartea martirica a Episcopului Petru al Alexandriei, scaunul este ocupat de Alexandru, un om cu convingeri ferme si, mai ales, cu o hotarare neinfricata. Acest barbat crestin va marca viata lui Athanasie. Alexandru este si cel care va slefui caracterul si abilitatile intelectuale ale tanarului Athanasie si care, mai mult, il inscrie la scoala catehetica, devenind ulterior secretarul acestuia.

Timpul trece si iata ca imparatul Constantin elibereaza Biserica Crestina de sub jugul prigoanei, iar problemele interne ale acesteia vor deveni cat de curand dispute, arbitrate chiar de imparat.

In vremea cand Athanasie era tanar student, Alexandru s-a angajat intr-o disputa, pe tema invataturii despre Sfinta Treime, cu un preot slujitor in oras. Numele acestui preot era Arie si sustinea in predicile sale, contrar invataturii Episcopului Alexandru, ca Hristos este o fiinta creata deasupra celorlalte fiinte create de Dumnezeu dar, desigur, inferioara Tatalui.

In anul 320, un Sinod, format din 100 de Episcopi, a condamnat erezia lui Arie si l-a exclus pe acesta din Biserica.

Problema, insa, nu avea sa se incheie in acel moment, ba mai mult, controversa implica Imperiul iar imparatul Constantin, dornic de pace in Biserica, a pledat pentru reconciliere. Acest lucru a dus la convocarea tuturor Episcopilor Bisericii. Asftel, in anul 325, la Niceea, avea loc primul Sinod Ecumenic al Bisericii. La el, au participat 381 de Episcopi si a fost prezidat de Episcopul Osie al Cordobei. Trebuie subliniat un amanunt: multi dintre episcopii participanti la Sinod faceau parte dntre cei multi persecutati de Imperiu, purtand pe trup si pe fata semne vizible ale atrocitatilor suferite. Erau acolo, prezenti, cu fetele brazdate de cicatrici groaznice, unii dintre ei ciungi sau schiloditi, purtand pe trupul lor semnele suferintel pentru Domnul Iisus Hristos.

Prezent si el, acolo, Arie, un barbat in etate, inalt, uscativ, imbracat ca un pustnic, tacut si plauzibil in vorbire, purta in ochi lumina unei seriozitati fanatice. De partea lui se aflau Curtenitorul Eusebiu si saisprezece Episcopi, toti vorbiti intre ei. Marea majoritate a episcopilor prezenti inclinau spre invatatura veche a Bisericii, aparata de Alexandru, dar talentul oratoric si, mai ales, cerbicia lui Arie in sustinerea ereziei sale, creasera disensiuni in randul unora dintre cei care, pana atunci, fusesera sustinatori ai lui Alexandru.

In acest moment delicat si periculos, intra in scena Athanasie. Puternic si suplu, nelinistit si energic, cu trasaturi adanc conturate, par castaniu si ochi scanteietori, tanarul diacon Athanasie, devenea in curand mintea limpede si stralucita a intregului Sinod.

El este cel care va despica nodul Gordian al indoielilor unora dintre cei aflati acolo.

Problema esentiala a Sinodului era insasi dilema aparuta prin predicile lui Arie. Se punea astfel o intrebare, de al carei raspuns depindea viitorul Bisericii: CINE este si, mai ales, CE este Iisus din Nazaret?

Athanasie este cel care propune termenul de “Homousis”, adica “din aceeasi substanta sau de o fiinta”, fraza ce a si fost introdusa in Crezul elaborat si readactat chiar de el la Finalul Sinodului. Athanasie, cu o intelepciune ce o depasea pe cea a contemporanilor sai, a crezut cu o convingere care a ramas imuna in fata tuturor argumentelor aduse de Arie si de grupul sau, un fapt esential: anume ca apararea acestei invataturi este, pentru Biserica si viitorul ei, o chestiune de viata si de moarte. Daca Iisus urma sa fie perceput dupa invatatura lui Arie, atunci si Crestinismul, in esenta lui, nu s-ar fi deosebit de alte invataturi pagane. Athanasie este cel care a rostit, cu glas tare si raspicat, ca Iisus din Nazaret nu este nici un zeu sau semi-zeu ci, ca El, Iisus, este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Tatal si “de o fiinta” cu Acesta.

Astfel, o mare parte din puterea Crestinismului de peste veacuri, este datorata de Biserica statorniciei si fortei in credinta a acestui barbat.

Dupa Sinod, Athanasie devine Episcop in Alexandria, dar este trimis in surghiun la Treves, prin intrigile lui Eusebius, un acolit al lui Arie si personaj influent pe langa imparatul Constantin.

In anii ce au urmat, Athanasie a experimentat atat vremuri de pace cat si vremuri de persecutie, in primul rand din cauza controversei ariene, dar si datorita paganismului din timpul imparatului Iulian si al filosofiilor anticrestine. A fost fortat, in patru randuri, sa ia calea exilului si, tot de atatea ori, a fost redat preaiubitei sale urbe, Alexandria. Surghiunul sau printre calugarii si pustnicii pustiei, in cea de a treiea si a patra perioada, ne conduce la un fapt ce trebuie mentionat si intarit. Relatia sa cu monasticismul a facut din el, nu doar Parintele Ortodoxiei rasaritene, ci si primul Episcop care si-a asumat un rol activ in incurajarea vietii monastice.

In anul 373, Athanasie se muta la Domnul sau, la Cel pe Care L-a aparat cu atata pricepere si ardoare toata viata.

Sfantul Athanasie, Episcopul Alexandriei, nu este, asadar, doar unul dintre Stalpii Bisericii, ci el a fost si este, inainte de toate, un adevarat EPISCOP. Athanasie este, prin exemplul vietii sale, o pilda de urmat, nu doar pentru crestini ci, mai cu seama, pentru toti clericii de asatazi si de peste veacuri.

Iata descrierea pe care i-o face Sfantul Grigore de Nazianz:

“Athanasie era atat de smerit in cuget, pe cat era de sublim in viata, un om de o virtute fara seaman, si totusi atat de curtenitor, incat oricine, cat de neinsemnat, i se putea adresa in voie. Era bland, tandru, milos, amabil in discursul sau, intelegator cu prezbiterii sai, asemeni unui parinte si frate mai mare. Insa, cu mult mai mult era astfel in trairea sa. Era un om atat de stapan pe sine, incat viata lui tinea locul predicilor. Era respectat de toti, nu pentru haine, slujba sau infatisare. Era cinstit pentru tot ceea ce era el, ca om. Oamenii simpli isi aduc aminte de el cu evlavie si respect, ca de un pastor de suflete, contemplativii ca de un teolog fara pereche, cei fara frau in viata ca de un ghid, saracii ca de un mangaietor si ajutator, batranii ca de un toiag, tinerii ca de un tutore, bogatii ca de un ispravnic. Era un aparator al vaduvelor, un tata al orfanilor, un prieten al saracilor, un adapost al strainilor, medic al bolnavilor si un frate pentru frati, unul care s-a facut toate pentru toti, pentru ca macar unii dintre ei sa aiba de castigat.”

Adevarul pe care Athanasie, impotriva intregii lumi pagane, l-a aparat prin lupta si perseverenta eroica, este astazi mostenirea noastra. Lui, Biserica si toate madularele ei ii este datoare pana la sfarsitul veacului, pentru Esenta Adevarului Divin, anume ca Hristos, Fiul lui Dumnezu Tatal si de O Fiinta cu Acesta, S-a intrupat pentru noi si a noastra mantuire.