Despre natura pacatului

Natura pacatului reprezinta una dintre problemele majore ce ii preocupa pe telogii crestini, de mai bine de 2000 de ani. S-au scris volume impresionante de carti, care au incercat sa explice ce este pacatul si cum se face de stapaneste viata noastra.

In cele de mai jos, voi incerca o scurta sintetizare a tuturor celor ce am citit si studiat despre ceea ce inseamna “pacat” si, mai ales, care este natura acestuia.

Am ordonat astfel, in 8 puncte sau idei, acest lucru, sperand sa fie de folos celor ce doresc un raspuns atat teologic, cat mai ales logic si pe intelesul tuturor.

Falsitatea manifestarii dragostei ca normalitate a vietii crestine. EXEMPLU: Pacatuim atunci cand nu vrem sau nu reusim sa il iubim cu adevarat pe aproapele nostru, stiind ca aceasta dragoste decurge din dragostea pe care o clamam sau o manifestam prin cult, fata de Dumnezeu. Altfel spus, nu poti sa te inchini la Sfintele Slujbe, sa saruti icoane sau sa participi la viata Bisericii, clamandu-ti astfel dragostea fata de Dumnezeu si, in acelasi timp, sa fii impasibil sau, mai rau, sa il urasti pe cel de langa tine.Lipsa evlaviei. EXEMPLU: Orice comportament nelegiuit al celui care crede ca Biserica si toate ale sale sunt simple comportamente omenesti si, ca atare, nu au nicio semnificatie sacra, arata lipsa evlaviei. Vorbesc, deci, despre acei oameni care nu doar ca iau in ras Biserica si Slujitorii ei, ci mai rau, ii considera dusmani ai asa-zisei vieti libere.Incalcarea legii. EXEMPLU: Atunci cand, cu buna stiinta, ne opunem Poruncilor Scripturii sau Randuielilor Bisericii Ortodoxe, infaptuim faradelege. Acest fapt, vine in contextul in care Biserica a normat, in primele sale veacuri de existenta, intreaga viata a celor ce fac parte din ea. Deci, atunci cand Biserica iti spune ca un anume lucru este pacat, iar tu cu buna stiinta faci acel pacat, se spune ca faci faradelege.Lipsa nepartinirii. EXEMPLU: Incapacitatea sau dorinta voluntara a omului de a oferi dreptate si bunatate, din izvorul bunatatii lui Hristos, in mod egal tuturor, se numeste nedreptate. Nedreptatea atinge, mai cu seama, omul, atunci cand puterea ii incape pe mana. Sunt, din pacate, printre noi, adevarate monumente ale nedreptatii, care, din profunda nefericire, atunci cand conduc ceva o fac in mod discretionar.Razvratirea. EXEMPLU: Refuzul de a crede si de a primi mesajul pacii, al iubirii si al iertarii, adus de Hristos si, mai mult, lupta dusa impotriva acestor virtuti, definesc razvratirea. Asadar, oricine iese, fara motiv, din ascultarea mai marelui sau – mai mare care, pana atunci, si-a aratat dragostea fata de acesta – se numeste razvratit.Tradarea. EXEMPLU: De la Golgota si pana la sfarsitul veacurilor, omenirea se afla sub incidenta unei relatii speciale oferite de Jertfa lui Hristos. Cunoscand aceast adevar istoric, unic, al Jertfei Fiului lui Dumnezeu, omul este dator, prin Sfanta Taina a Botezului, sa isi traiasca viata in spirtul acestui ADEVAR. Inselarea acestei evidente se numeste TRADARE.Strambatatea. EXEMPLU: Schimbarea efectiva a starii si a caracterului relatiei pe care o avem cu Tatal Ceresc si, mai mult, incalcarea vadita a acestor porunci, cu satisfactie, se numeste STRAMBATATE.Uraciunea. EXEMPLU: in fine, toate acele manifestari sau fapte din viata omului, care repugna Lui Dumnezeu (idolatria, homosexualitatea, vrajitoria, necredinta, minciuna etc) se numesc URACIUNE. Nu stiu cat de concis am fost, dar cred si sper sa le fi fost de folos celor ce vor citi aceste randuri. Retineti, toate cele scrise sunt idei si pareri personale. Daca aveti completari, critici sau opinii, astept orice colaborare (click aici). [https://www.facebook.com/groups/lacasuriortodoxe/permalink/10150882969120738/]

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.