Tiranul de mucava
La inceput, priveste atent la cei mari din jurul sau ca sa invete si mai ales, pentru a le vana defectele si scaparile. Apoi incet – incet, treapta cu treapta, se cocoata pe spinarea celor importanti, pentru a se face remarcat. Cat timp este un lacheu, are comportamentul oricarui limbric ce are o singura dorinta: sa parvina. Limbajul acestui specimen este fluctuant, dar mai ales saracacios, nedepasind 300 de cuvinte. Ba este supus si mieros, ba devine violent si ascutit. Baleiaza cu usurinta intre injuratura si discutii. Cat este mic, are o pofta teribila sa rupa gatul cuiva si, mai cu seama, celor in umbra carora acum se afla, si pe care in forul sau interior ii uraste visceral. Pentru el, nu exista decat propriul interes meschin.
Iata-l avansat. Atitudinea se schimba radical. Devine superior cu subordonatii sai, chiar despotic. Intelege ca inca nu este in varf dar, ca are si el acum parte de ros un os. Se simte util si, mai mult, deja se crede cel mai important ax din mijlocul angrenajului. Traieste cu impresia ca mentorii sai sunt dependenti de abilitatile sale. Crede sincer ca el a inventat mersul pe jos sau gaura in covrig. Merge pe principiul puricelui, care crede ca poate sugruma elefantul doar pentru ca si-a infipt picioarele in gatul acestuia. Pentru mai marii sai, el este un pericol latent. Marea greseala a celor care il promoveaza este aceea ca traiesc cu impresia ca il pot controla. Gresit!
Din noua sa pozitie, specimenul nostru devine ascutit si rau. Critica si acuza. Creeaza disensiuni si conflicte, toate in folosul personal. Incet, se inconjoara de personaje docile si lipsite de verticalitate, dar la fel de lacome ca si el. Isi creeaza un grup de adulatori, in mijlocul caruia se simte un fel de guru, un personaj emblematic si providential. Are in sange capacitatea nativa de a manipula masele simple, prin rostirea cat mai grosier cu putinta, a acelor lucruri pe care cei frustrati, saraci si nemultumiti vor sa le auda.
In scurt timp, isi profileaza adevaratele intentii si adevarata fata, dar deja, pentru cei care au cazut in mrejele lui, este prea tarziu. Luciditatea colectiva se diminueaza atunci cand, la nivel social, se acumuleaza frustrari si nemultumiri, cand saracia devine un mod de viata. Pauperizarea sociala alieneaza, de la principiile democratiei, chiar si caracterele cele mai tari. Democratia trece, in mare, in foarte mare masura, prin stomac.
El, specimenul nostru politic, stie acest lucru. Il simte visceral si actioneaza instinctual, ca orice fiara. Cei care il aduleaza, inconstienti, sau il urmeaza din interes, nu sunt pentru el decat niste pioni, pe care ii poate sacrifica oricand pentru propriul interes.
In sfarsit, ajunge in varful piramidei sociale. Deja se simte mascul alfa. De acum, toate ii sunt premise. El le stie pe toate. Are habar despre: economie, inginerie, psihologie, medicina, constructii etc. Cunoaste tot si vrea sa stapaneasca tot. Cantecele de adulare, cantate in ureche de menestreli ragusiti pe bani multi, ii stimuleaza ego-ul. Este convins, de acum, de faptul ca el este alesul – Mesia. Nu realizeaza ca, in fapt, el nu este decat un oportunist ordinar al nesigurantei frustrarilor si sperantelor oamenilor in mai bine. El nu realizeaza ca se afla sus, in demnitatea maxima, nu pentru ca este suma capacitatilor umane, ci pentru ca oamenii au preferinte. Ura fata de cineva, la un moment dat, i-a permis lui, profitorul de profesie, sa ajunga in acel loc. In general, la putere se ajuge compensator.
Daca il privesti acum in splendoarea-i totala, poti deslusi cu usurinta efortul pe care il face ca sa fie popular si iubit. Imbratiseaza copiii, face bai de multime, cumparaturi la hypermarket, merge la restaurant si danseaza cu lumea, vrea sa arate ca si el este unul de-al lor, dar care prin vointa, munca si, mai ales, merite si calitati personale, a reusit in plan social. A emanat.
In fapt, el nu este altceva decat un bufon trist. Un tiran de mucava. Una din acele erori sociale, cauzate de o educatie precara in familie si un parcurs socio-profesional defectuos.
Cel mai mult ii place sa domine. Oricand, si cu orice chip. Totul trebuie sa se invarta in jurul sau. Persoana lui este Soarele. Restul, suntem doar necesari indeplinirii cerintelor sale.
Dar, cum totul este trecator, iata ca a venit si momentul in care tot castelul sau de nisip este lovit de valurile populatie nemultimite, si se naruie. Simte ca este incoltit si, mai ales, il turbeaza ca, cei care il adulau, incet, incet il parasesc. A ramas singur, chiar daca un mic grup inca il mai urmeaza. Este un kamikaze politic. Daca piere el, piara lumea toata!
” – Asa va trebuie ,daca nu ati stiut sa ma pretuiti!” – ar putea spune.
Braveaza in public, dar in interiorul sau este speriat. Foarte speriat. Acuza, injura, arunca invective si se tavaleste in noroiul imund, invocand orice il poate salva. Sfarsitul lui este previzibil.
Orice tara isi are lada sa de gunoi. El, cel care se vedea venerat pe veci, a ajuns sa fie blestemat si injurat.
Tomberonul il asteapta. Are unul rezervat, pentru el, de istorie. Asa cum au avut, inaintea lui, si vor avea si dupa el, toti dictatorii. Saracul de el, a uitat ca, pentru a fi un dictator, trebuie sa ai cel putin demnitatea asumarii pozitiei ocupate. In schimb, el este altceva decat un biet tiran de mucava. O scursura urata pe obrazul imaculat al tarii. Si, cu toate ca nu il merita, tomberonul il asteapta. Este al lui.
