Iertarea deplina

Motto:

“Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.”

Psalm 31-1

Indiferent ca suntem, sau nu, crediciosi activi, fie ca acceptam, sau nu, imensul dar facut noua de Jertfa Lui Hristos, ori ca acceptam persoana Lui, sau nu, iertarea faradelegilor ne priveste pe toti. Cred ca omul poate fi pe deplin fericit, numai daca Dumnezeu il iarta si aceasta atunci si numai atunci cand pocaindu-ne, recunoastem ca am savarsit faradelege, ca am pacatuit.

Dar atata vreme cat in urcusul nostru duhovnicesc ne comparam cu ceilalti oameni – si mai rau – facem precum fariseul la templu, sustinand ca noi nu suntem asa rai sau destrabalati ca ei, nu vom capata mila de la Dumnezeu si nu vom fi fericiti.

Cu totii am pacatuit si aceasta este o certitudine. Deasupra capului tuturor sta, precum sabia lui Damocles, uratenia pacatului. Multi suntem in ascuns – ceea ce este mai grav – incarcati de pacate fel de fel. Suntem rai, invidiosi, vanitosi, egoisti, lacomi, furi, iubitori de slava, mandri, iubitori de bani si averi, lenesi la cele sfinte si multe altele asemenea. Vrem sa fim slaviti de altii, sa fim ascultati, sa ne protapim in locurile cele de vaza la mese, sa traim in lux si confort, sa mancam bine, sa ne imbatam, sa facem cate si mai cate.

Cred multi dintre noi, ca ascunzand acestea in fata oamenilor si mai grav – in fata preotului duhovnic – vor fi absolviti de toate acestea. Ei bine, chiar daca in fata oamenilor putem afisa ce masca dorim noi, Dumnezeu vede insa totul si nu putem ascunde nimic din cele savarsite. Asta nu inseamna ca Dumnezeu este un fel de contorizator de pacate. Nu! El a dat omului CONSTIINTA, ca mediu de scriere a celor savarsite sau gandite in aceasta viata. CONSTIINTA este hard-disk-ul ce nu poate fi sters oricum si in orice conditii, de erorile de scriere.

Oameni buni, trebuie sa intelegeti ca fericiti vom deveni atunci cand ne vom recunoaste starea pacatoasa, cand ne vom intoarce de la pacat precum Fiul cel risipitor, vom ingenunchia si vom rosti si noi, asemenea lui:

“Tată, am greşit la cer şi înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” (Luca 15/18-19); abia atunci, Dumnezeu ne va imbratisa ca un Printe bun si plangand, va pune inel pe degetul nostru si ne va primi in Casa Sa.

Hristos a inviat!