C.S. Lewis – (22) Crestinism pur si simplu / FACERE SI NASTERE

CARTEA A IV-A

Dincolo de personalitate sau primii paşi în doctrina Trinităţii

FACERE ŞI NAŞTERE

Toată lumea mi-a atras atenţia să nu vă spun ce urmează să vă spun în această ultimă carte. Toţi îmi spun că „cititorul de rand nu vrea teologie; dă-i doar religie simplă şi practică”. Am respins sfatul lor. Eu nu cred că cititorii de rand sunt atat de naivi. Teologie înseamnă „ştiinţa despre Dumnezeu”, şi eu cred că orice om care vrea să se gandească la Dumnezeu catuşi de puţin ar vrea să aibă idei cat mai clare şi cat mai exacte despre El. Nu sunteţi copii: de ce să fiţi trataţi ca nişte copii?

Dintr-un punct de vedere, înţeleg de ce unii oameni simt repulsie faţă de teologie. Imi amintesc de o împrejurare cand am ţinut o prelegere la R.A.F. (Royal Air Force — Forţele Aeriene Regale, în Anglia; n.tr.), şi un ofiţer bătran şi îndărătnic s-a ridicat şi a spus: „Eu nu am ce face cu tot ce ne-aţi spus. Dar eu sunt un om religios. Eu ştiu că există un Dumnezeu. Eu L-am simţit: cand eram singur în deşert, noaptea; misterul acela extraordinar. Şi tocmai acesta este motivul pentru care eu nu cred toate dogmele şi formulele frumos aranjate despre El. Pentru oricine care a cunoscut realitatea, toate acestea par atat de mărunte, de pedante şi de nereale!”

Într-un sens, am fost de acord cu omul acela. Eu cred că probabil el a avut o experienţă reală cu Dumnezeu în deşert. Cand a trecut de la experienţa aceea la crezul creştin, eu cred că el realmente a trecut de la ceva real la ceva mai puţin real; în acelaşi sens, dacă un om a privit o dată Atlanticul de pe ţărm, şi după aceea se duce şi priveşte o hartă a Atlanticului, el trece de la ceva real la ceva mai puţin real: el trece de la valuri reale la o bucată de hartie colorată. Dar tocmai aici este ideea importantă. Noi recunoaştem că harta nu este decat o hartie colorată, dar sunt două lucruri care trebuie avute în vedere referitor la aceasta. În primul rand, ea este bazată pe ceea ce au observat sute şi mii de oameni care au navigat pe Atlanticul real. În sensul acesta, ea se sprijină pe nenumărate experienţe la fel de reale ca şi cea pe care ai putea s-o trăieşti tu pe ţărm; dar spre deosebire de aceasta, în timp ce experienţa ta ar fi un crampei izolat, harta potriveşte laolaltă toate experienţele individuale diferite. In al doilea rand, dacă vrei să mergi undeva, harta este absolut necesară. Cată vreme te mulţumeşti cu plimbări pe plajă, ceea ce zăreşti tu este mult mai plăcut decat să priveşti la o hartă. Dar dacă vrei să mergi în America, harta îţi va fi de mult mai mare folos decat plimbările pe plajă.

Teologia este ca şi harta. A învăţa doar doctrinele creştine şi a medita doar la ele, fără a merge mai departe, este mai puţin real şi atrăgător decat ceea ce a trăit ofiţerul în deşert. Doctrinele nu sunt Dumnezeu: ele sunt numai un fel de hartă. Dar harta este bazată pe experienţa a sute de oameni, care au avut realmente legături cu Dumnezeu — experienţe în comparaţie cu care orice emoţii şi sentimente pioase pe care le-am putea avea noi sunt foarte elementare şi foarte confuze. În al doilea rand, dacă vrei să mergi mai departe, trebuie să foloseşti harta. Vedeţi, ceea ce s-a întamplat cu ofiţerul din deşert se poate să fi fost real şi înălţător, dar nu a rezultat nimic din experienţa aceea. Ea nu duce nicăieri. Nu te determină la nicio acţiune. De fapt, acesta este motivul pentru care o religie vagă — să-L simţi pe Dumnezeu în natură, şi aşa mai departe — este atat de atrăgătoare. Este numai emoţii, fără nicio acţiune din partea ta; este ca şi cum ai privi valurile de pe ţărm. Dar studiind Atlanticul în felul acesta nu vei ajunge niciodată în America şi nici nu vei obţine viaţa veşnică prin simplul fapt că ai simţit prezenţa lui Dumnezeu în flori sau în muzică. De asemenea, nu vei ajunge nicăieri nici dacă doar priveşti la hartă fără să ieşi pe mare. Dar pe mare nu vei fi în siguranţă fără hartă.

Cu alte cuvinte, teologia este practică: mai ales acum. Mai demult, cand era mai puţină educaţie şi erau mai puţine discuţii, poate că era posibil să treci prin viaţă cu cateva idei simple despre Dumnezeu. Dar lucrurile nu mai stau aşa. Toată lumea citeşte, toată lumea aude discuţii. In consecinţă, dacă nu iei seama la teologie, aceasta nu însemna că tu nu vei avea idei despre Dumnezeu. Inseamnă că vei avea o mulţime de idei greşite — idei false, încalcite sau învechite. Multe dintre ideile despre Dumnezeu care sunt avansate astăzi ca noutăţi sunt doar idei pe care teologii le-au încercat în urmă cu multe secole şi pe care le-au respins. A crede în religia populară a Angliei moderne înseamnă regres — este ca şi cum ai crede că pămantul este plat.

Ideea la modă astăzi despre Creştinism este aceasta: că Iisus Hristos a fost un mare învăţător moral şi că dacă am urma sfaturile Lui am putea instaura o ordine socială mai bună şi am putea evita un alt război. Ei bine, dacă nu vă supăraţi, lucrul acesta este adevărat. Dar el nu îţi spune nici pe departe întregul adevăr despre Creştinism şi nu are nicio importanţă practică.

Este adevărat că dacă am urma sfatul lui Hristos am trăi curand într-o lume mai fericită. Dar nu trebuie să mergi nici măcar pană la Hristos. Dacă noi am fi făcut ce ne-au spus Platon, Aristotel sau Confucius, am trăi acum într-o lume mult mai bună. Şi atunci? Noi nu am urmat niciodată sfaturile marilor învăţători. De ce să începem acum? Doar pentru că El este cel mai mare învăţător moral? Dar lucrul acesta face şi mai puţin probabil ca noi să urmăm învăţăturile Lui. Dacă nu putem învăţa lecţiile elementare, este probabil cumva că le vom învăţa pe cele mai avansate? Dacă Creştinismul nu este decat o doză în plus de sfaturi bune, atunci Creştinismul nu are nicio importanţă. N-am dus lipsă de sfaturi bune în ultimii patru mii de ani. Cateva sfaturi în plus nu au nicio importanţă.

Dar, de îndată ce priveşti la orice scrieri cu adevărat creştine, descoperi că ele vorbesc despre ceva cu totul diferit de această religie populară. Ele îţi spun că Hristos este Fiul lui Dumnezeu (orice ar însemna aceasta). Ele îţi spun că aceia care îşi pun încrederea în El pot deveni şi ei Fii ai lui Dumnezeu (orice ar însemna aceasta). Ele spun că moartea Lui ne-a mantuit de păcatele noastre (orice ar însemna aceasta).

Nu are niciun rost să te plangi că aceste afirmaţii sunt prea dificile. Creştinismul pretinde că ne vorbeşte despre o altă lume, despre ceva de dincolo de lumea pe care o putem pipăi, auzi şi vedea. Poţi crede că afirmaţia aceasta este falsă; dar dacă este adevărată, este cert că va fi dificil să înţelegem ceea ce ne spune — cel puţin la fel de dificil ca şi fizica modernă.

Ideea din Creştinism care reprezinta cel mai mare şoc este afirmaţia că prin ataşarea noastră la Hristos noi „devenim Fii ai lui Dumnezeu”. Cineva ar putea întreba: „Oare nu suntem noi deja Fii ai lui Dumnezeu? Faptul că Dumnezeu este Tatal nostru este una dintre ideile creştine principale”. Ei bine, într-un anumit sens, nu încape îndoială că noi suntem deja fii ai lui Dumnezeu. Vreau să spun prin aceasta că Dumnezeu ne-a adus în fiinţă, ne iubeşte şi Se îngrijeşte de noi, şi în sensul acesta El este ca un tată. Dar cand Biblia vorbeşte despre faptul că noi „devenim” Fii ai lui Dumnezeu, este evident că trebuie să aibă în vedere ceva diferit. Lucrul acesta ne aduce la însuşi miezul teologiei.

Unul dintre crezuri spune că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, „născut, nu făcut”; şi adaugă: „născut din Tatăl, mai înainte de toti vecii”. Vă rog să notaţi cat se poate de clar că afirmaţia aceasta nu are nimic de-a face cu faptul că Hristos S-a născut pe pămant ca om şi că a fost fiul unei fecioare. Nu ne gandim acum la naşterea din fecioară. Ne gandim la ceva ce s-a întamplat înainte ca natura să fi fost creată, înainte să fi început timpul, „înainte de toti vecii” Hristos a fost născut, nu făcut. Ce înseamnă aceasta?

Care este diferenţa? A naşte înseamnă a deveni părinte. Cand naşti, produci ceva de acelaşi fel cu tine însuţi. Un om dă naştere la copii de om, un castor dă naştere la pui de castor, iar o pasăre dă naştere la ouă din care vor ieşi pui de pasăre. Dar cand faci ceva, ceea ce faci este diferit de tine însuţi. O pasăre face un cuib, castorul face un dig, omul face un aparat de radio — sau el poate să facă ceva care să se asemene mai mult cu sine decat un aparat de radio: să zicem, o statuie. Dacă este un sculptor suficient de priceput, el poate face o statuie care să se asemene foarte mult cu un om adevărat. Dar, desigur, nu este un om adevărat, ci doar se aseamănă cu omul. Nu poate respira, nu poate gandi. Nu este vie.

Am spus acestea pentru a lămuri primul lucru. Ceea ce naşte Dumnezeu este Dumnezeu, la fel cum ceea ce naşte omul este om. Ceea ce creează Dumnezeu nu este Dumnezeu, după cum ceea ce face omul nu este om. Acesta este motivul pentru care oamenii nu sunt Fii ai lui Dumnezeu în sensul în care este Hristos. Ei pot fi ca şi Dumnezeu în anumite privinţe, dar ei nu sunt de aceeaşi natură cu El. Ei sunt mai mult ca nişte statui sau ca nişte portrete ale lui Dumnezeu.

O statuie are înfăţişarea unui om, dar nu este vie. În acelaşi sens, omul are (într-un sens pe care-l voi explica) „înfăţişarea” lui Dumnezeu, sau este asemănător cu El, dar el nu are felul de viaţă pe care o are Dumnezeu. Să luăm mai întai prima idee: asemănarea omului cu Dumnezeu. Tot ce a făcut Dumnezeu este asemănător cu El. Spaţiul se aseamănă cu El prin imensitatea lui: nu în sensul că mărimea spaţiului este de aceeaşi natură cu mărimea lui Dumnezeu, ci în sensul că este un fel de simbol al mărimii lui Dumnezeu, o traducere a ei în termeni nespirituali. Materia se aseamănă cu Dumnezeu prin faptul că are energie: iarăşi, energia fizică este de o natură diferită de puterea lui Dumnezeu. Lumea vegetală este asemănătoare cu Dumnezeu deoarece are viaţă şi El este un „Dumnezeu viu”. Dar viaţa, în sensul acesta biologic, nu este acelaşi lucru cu viaţa care este în Dumnezeu: este numai un simbol sau o umbră a ei. Cand ajungem la animale, găsim alte feluri de asemănare pe langă viaţa biologică. Activitatea intensă şi fertilitatea insectelor, de exemplu, este o primă asemănare vagă cu activitatea neîncetată şi cu creativitatea lui Dumnezeu. La mamiferele superioare întalnim începuturile unei afecţiuni instinctive. Aceasta nu este identică cu dragostea care există în Dumnezeu, dar se aseamănă cu ea — în sensul în care un peisaj desenat pe o foaie de hartie se aseamănă cu peisajul real. Când ajungem la om, pe treapta cea mai înaltă a creaţiei, întalnim cea mai completă asemănare cu Dumnezeu pe care o cunoaştem. (S-ar putea să existe în alte lumi creaturi care se aseamănă mai mult cu Dumnezeu decat omul, dar nu le cunoaştem.) Omul nu numai că are viaţă, ci el iubeşte şi gandeşte: viaţa biologică a atins în el cel mai înalt nivel cunoscut.

Dar ceea ce nu are omul, în starea lui naturală, este viaţa spirituală — genul superior şi diferit de viaţă care există în Dumnezeu. Noi folosim acelaşi cuvant, viaţă, pentru amandouă, dar dacă crezi că din această cauză amandouă trebuie să fie de aceeaşi natură, este ca şi cum ai crede că „mărimea” spaţiului este de aceeaşi natură cu „mărimea” lui Dumnezeu, în realitate, diferenţa dintre viaţa biologică şi viaţa spirituală este atat de importantă, încat eu le voi da două nume diferite. Viaţa biologică, pe care o primim prin natură şi care (la fel ca toate celelalte lucruri din natură) are o tendinţă permanentă de a se altera şi de a se descompune, aşa încat poate fi menţinută numai prin subvenţii permanente din partea naturii, sub formă de aer, apă, hrană etc, este Bios. Viaţa spirituală, care este în Dumnezeu din veşnicie şi care a creat tot universul natural, este Zoe (în limba greacă, acest cuvant înseamnă literal „viaţă”). Desigur, Bios are o anumită asemănare palidă sau simbolică cu Zoe: dar este numai o asemănare ca şi între o fotografie şi un loc real sau între o statuie şi un om. Un om care s-a schimbat de la a avea Bios la a avea Zoe înseamnă că trece printr-o schimbare la fel de mare ca şi statuia care a fost schimbată din piatră cioplită în om real.

Tocmai aceasta este esenţa Creştinismului. Lumea aceasta este atelierul unui mare sculptor. Noi suntem statuile şi se zvoneşte prin atelier că într-o zi unele dintre noi vor căpăta viaţă.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.