publicat în: Arhivă

Recomandare: HARUL LUI DUMNEZEU SE DOBÂNDEŞTE NU CU PREŢUL BANILOR NOŞTRI, CI AL PROPRIEI NOASTRE VIEŢI

Dumnezeu nu vrea banii noştri, ci – aşa cum ne rugăm cu cuvintele de la ectenie – ca „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţă viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

La început, chiar şi Sfinţii Apostoli s-au temut că toate eforturile lor de mântuire sunt zadarnice, chiar dacă nu erau la fel de înstăriţi ca dregătorul cel bogat. De aceea, pentru că nu înţeleseseră încă faptul că “mântuirea este – după cum spune Clement Alexandrinul (Ibidem, p. 48) – a celor curaţi la suflet” – L-au întrebat pe Mântuitorul Hristos: „Dar, cine poate să se mântuiască?” (Mc. 10, 26; Mt. 19, 25). De aceea, Petru a sărit ca ars zicând: „Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie!” (Mc. 10, 28).

Astfel, spune Clement Alexandrinul, „fără să îşi dea seama, spunea că averea lui – despre care proverbul spunea că era de patru oboli, adică a şasea parte dintr-o drahmă antică, mai precis 15 centime – are aceeaşi valoare ca împărăţia cerurilor” (Ibidem, p. 49). Succesiunea apostolică nu s-a obţinut pe bani, nu prin simonie, adică nu prin vinderea celor sfinte pe bani. Ori, tocmai din această cauză… (continuarea aici:

).