SINDICATUL PREOTESC – o initiativa regulata a celor ce nu mai au nimic de pierdut, si doar un simplu vis al multor preoti ascunsi dupa propriile posturi si castiguri

Tema „Sindicatului preotilor”, o formula de organizare menita sa apere interesele preotilor In cadrul institutiei din care acestia fac parte, devine un subiect frecvent in presa laica. Cu toate aceastea, pentru cei ce cunosc viata Bisericii, din interior, problema ramane Insa doar una imaginara, si mai mult ca sigur imposibila, chiar daca starneste, de multe ori, Incantarea mediului laic. Imposibila, fiindca…

…, In primul rand, organizarea unui astfel de sindicat preotesc presupune existenta unui lider destul de bine pozitionat, credibil si apreciat In cadrul general al Bisericii. Ori, existenta unei astfel de initiative ar fi anihilata prin chiar judecata propriei ierarhii, in mod rapid, invocandu-se faptul ca „o astfel de structura (a unui sindicat al preotilor n.n.) este incompatibila cu slujirea si misiunea sacerdotala”, persoana sfarsind prin a fi discreditata, ca neavand de-a face cu Ortodoxia. Pe buna dreptate insa, odata ce angajarea unei persoane In taina preotiei nu reprezinta decat o Inhamare a acesteia, prin propriul consimtamant si prin propria alegere, In slujirea aproapelui si a celor din parohia pastorita, In marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu, si nicidecum o meserie rentabila, atunci devin obligatorii respectul si cinstirea fata de ierarh, fata de hotararile acestuia sau ale Sfantului Sinod, ascultarea. Prin nerespectarea acestora se ajunge exact la pierderea statutului de slujitor, fiindca orice alta viziune ar urma sa devina apoi exponentul unei intentii aproximativ „schismatice”, care In mod voluntar sau involuntar ar duce, prin „mandria ta” (vor spune ceilalti), la divizarea Bisericii In tabere independente, autoimpuse, in sens invers ierarhic. „Vrajmasul asta a facut dintotdeauna” – divide et impera… si reprezinta ultimul pas in pierderea statului de slujitor al Domnului, si pozitionarea imediata in tagma “celor rai”.

In al doilea rand, si deloc Intr-un plan secundar, Sindicatul Preotilor ramane un vis imposibil de realizat, tocmai din lipsa unitatii si coeziunii Intre preotii care si-ar dori, totusi, acest lucru. Este Indeajuns sa stai de vorba cu unii dintre acestia, din diferite zone si pozitii, si vei fi martorul exprimarii unor serii interminabile de nemultumiri fata de propria conducere, fata de actiunile sau noile masuri si controale ale acesteia – de regula cu implicatii de ordin financiar. Nu merita Insa ingrijorare: exact cei ce se plang despre „cat de greu se mai descurca In ziua de astazi un preot”, te vor asigura la doar cateva minute ca nu Isi permit sa sustina initiativa unui Sindicat, In mod public, Intrucat risca sa-si piarda „postul si salariul” (castigul). „Ii felicit pe cei ce au avut curajul sa dea nastere unui astfel de Sindicat, dar… pot si fara mine!”. Preotia, care In urma cu doar cateva momente „nu mai merita” decat ca vocatie, se transforma brusc intr-un motiv de inversunare pentru pastrarea „postului” respectiv.

Astfel, sindicatul preotesc ramane doar un vis al celor ascunsi dupa propriile castiguri, si o initiativa izolata, reexprimata In mod regulat In paginile ziarelor, si fara sorti de izbanda, a celor care oricum marturisesc astfel ca nu ar mai avea nimic de pierdut (preoti deja caterisiti, preoti care invoca pierderi financiare sau eforturi personale In parohia „acum furata”, preoti izolati neoficial de restul Bisericii etc). O alta dovada clara, deci, ca Ierarhia Bisericeasca continua sa aiba dreptate In propriile aprecieri, si actioneaza In mod corect sporindu-si In ultimul timp controlul, la nivel organizatoric si financiar, In randul bisericilor care Ii apartin, dar (mai practic) al slujitorilor angajati (uneori, se vede, imatur) sa raspunda In fata lui Dumnezeu pentru acestea. Modelul nici nu ar insemna o inovatie in domeniu, ci copiaza felul in care orice alta organizatie Isi tine sub control si verificare continua (chiar financiara) “sucursalele” pe care le detine pe teren – probabil, In cazul Bisericii Ortodoxe Romane, destul de libere pana astazi, si poate exact de aceea lovite atat de des de judecata unei prese laice de moda din ce In ce mai… occidentala.

In mod bizar, indicatorul financiar real al situatiei preotilor, ramane deci, In continuare, existenta (sau inexistenta) Sindicatului Preotilor. Pana cand aceste venituri nu ar ajunge Intr-adevar la un nivel financiar neinteresant pentru cel ce alege amintita “meserie” de preot, ramane sa fim doar martorii unor scurte spectacole ieftine, afisate prin articole ale presei nereligioase, care din cand In cand ne mai vestesc (si acum In ajun de Sfant Craciun) nasterea „altui” asa-zis Sindicat al Preotilor, de multe ori alcatuit doar din… liderul acestuia, si care sa invoce din ce In ce mai comice justificari ale existentei sale: (vezi aici si 17 decembrie 2010, ce urmareste „Sindicatul Solidaritatea” – Arhiepiscopia Tomisului [https://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/eveniment/ape-tulburi-la-arhiepiscopia-tomisuluiuite-sindicatul-nu-e-sindicatul-55282.html] )

– “eliminarea din structurile BOR si scoaterea In afara legii a clerului dovedit colaborator cu organele de represiune comuniste”,

– “stoparea imediata a salariilor necuvenite ale asa-zisului «cler superior» de la bugetul de stat, contrar juramantului canonic de saracie, si recuperarea acestora”,

– “stoparea productiei «fabricilor de popi», creata cu unicul scop de a sustine un sistem perimat si abuziv”.