Sfântul Cuvios Ştefan (în monahism Simeon), Izvorâtorul de Mir şi Prinţ al Serbiei

Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir , Regele Serbiei Ştefan Nemanya, a fost Marele Jupân al Serbiei, şi a trăit în secol al XII-lea. Sfântul a trudit mult pentru patria sa: a unit o mare parte din ţinuturile sârbeşti şi s-a străduit pentru independenţa politică a ţării sale faţă de Imperiul Bizantin. În zelul său pentru Biserica Ortodoxă, el şi-a apărat naţiunea împotriva ereziei şi flaselor învăţături.

La vârsta de optzeci de ani, ştefan a mers la Muntele Athos, unde fiul său, Sfântul Sava (12 ianuarie), avea să fie slăvit pentru sfinţenia vieţii sale. Împreună au restaurat Mânăstirea Hilandar, la care au început să se adune călugări din diferite ţări.

Sfântul Simeon a fost un mare ascet şi înţelept ghid pentru călugări. A murit pe 13 februarie 1200, iar Sfintele sale Moaşte au început să izvorască mir. Sfântul Sava a mutat Sfinte Moaşte ale tatălui său, înapoi, în Serbia, şi le-a aşezat într-o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Râul Studeniţa. Sfântul Simeon a împodobit bogat această biserică în timp ce se afla încă la conducerea Serbiei.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.