Icoana Maicii Domnului „Iviron”

În timpul împăratului Teofil (829-842), Imperiul Bizantin suferea din cauza ereziei iconoclaste. În conformitate cu porunca împăratului, mii de soldaţi jefuiau imperiul, căutând icoane ascunse în fiecare colţ, cetate şi aşezare.

Lângă oraşul Niceea trăia o oarecare văduvă evlavioasă, care ascunsese o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În scurt timp, soldaţii au descoperit-o şi unul dintre ei şi-a înfipt suliţa în icoană.

Dar, prin harul lui Dumnezeu, fapta lui cumplită a fost umbrită de o minune: sângele a început să curgă din rană, pe faţa Maicii Domnului.

Soldaţii înspăimântaţi au fugit repede.

Văduva şi-a petrecut toată noaptea în priveghere, rugându-se în faţa icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dimineaţa, după voia lui Dumnezeu, ea a dus icoana la mare şi a aruncat-o pe apă. Icoana sfântă stătea vertical pe valuri şi începea să pluteasca spre vest.

Timpul a trecut şi într-o seară călugării mănăstirii Iviron de pe Muntele. Athos au zărit un stâlp de lumină, strălucind peste mare ca soarele (aprox. 1004). Arătarea minunată a durat câteva zile, în timp ce Părinţii Sfântului Munte s-au adunat împreună, minunându-se. În cele din urmă au coborât la malul mării, unde au văzut stâlpul de lumină stând deasupra icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar când s-au apropiat de ea, icoana s-a mutat mai departe pe mare.

La acea vreme, un călugăr georgian numit Gavriil lucra în Mânăstirea Iviron. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le-a apărut Părinţilor Sfântului Munte şi le-a spus că numai Gavriil era demn să recupereze sfânta icoană de pe mare. În acelaşi timp, i s-a arătat lui Gavriil şi i-a spus: „Intră în mare şi ieşi pe valuri cu credinţă şi toţi vor fi martorii sta la dragostei şi milei mele pentru mănăstirea voastră”.

Călugării din Muntele Athos l-au găsit pe Gavriil în Mânăstirea georgiană şi l-au dus la mare, cântând imnuri şi cădind cu tămâie sfântă. Gavriil a ieşit mergând pe apă ca pe uscat, a luat icoana în braţe şi a dus-o ascultător înapoi la ţărm.

Această minune a avut loc în Marţea Luminată.

În timp ce călugării oficiau un Paraclis de multumire, un izvor rece şi dulce a ieşit minunat din pământul pe care stătea icoana. Ulterior au dus icoana la o biserică şi au aşezat-o în Altar, cu mare respect.

Dar a doua zi dimineaţă, unul dintre călugări a venit să aprindă o candelă şi a descoperit că icoana nu mai era acolo unde o lăsaseră; acum atârna pe un perete lângă poarta de la intrare. Călugării, necredincioşi, au dat-o jos şi au dus-o înapoi în lacaş, dar a doua zi icoana a fost găsită din nou la poarta mănăstirii. Această minune s-a repetat de mai multe ori, până când Preasfânta Fecioară i-a apărut lui Gavriil, spunând: „Anunţă-ţi fraţii că, din această zi, nu trebuie să mă mai ducă. Căci ceea ce îmi doresc nu este să fiu protejată de tine; mai degrabă te voi umbri, atât în ​​această viaţă, cât şi în în viaţa viitoare. Atâta timp cât veţi vedea icoana mea în mănăstire, harul şi mila Fiului meu nu vor lipsi niciodată! ”

Plini de bucurie extrem de mare, călugării au ridicat o mică biserică lângă poarta mănăstirii, pentru a preamări pe Preasfqnta Născătoare de Dumnezeuşi au aşezat icoana făcătoare de minuni înăuntru. Icoana sfântă a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Maica Domnului Iveron” şi, în limba greacă, Portaitissa (Portăriţa). Prin harul Icoanei făcătoare de minuni Iviron a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au avut loc şi continuă să se producă multe minuni în întreaga lume.

Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control