Sfânta Cuvioasă Maria (care era numită Marinus), şi tatăl ei, Cuviosul Evghenie (Eugen), din Alexandria

Sfânta Maria şi tatăl ei, Evghenie, au locuit, la începutul secolului al VI-lea, în Bitinia (nord-vestul Asiei Mici). După moartea soţiei sale, Evghenie a decis să se retragă la o mănăstire, dar fiica lui nu a vrut să se despartă de el, aşa încât l-a însoţit, îmbrăcată în bărbat. Împreună au intrat într-o mănăstire, nu departe de Alexandria, iar fiica a primit numele de Marinus.

Marinus s-a împlinit în virtute şi s-a remarcat prin smerenie şi ascultare. După câţiva ani, când tatăl ei a murit, ea şi-a intensificat eforturile ascetice şi a primit de la Domnul darul de a-i vindeca pe cei afectaţi de duhurile necurate.

Odată, „călugărul” Marinus a fost trimis împreună cu alţi monahi în grădinile mănăstirii, iar pe drum a trebuit să petreacă noaptea la un han. Fiica gospodarului, după ce căzuse în păcat cu unul dintre cei ce locuiau acolo, l-a reclamat pe Marinus susţinând că „el” ar fi tatăl copilului său. Tatăl fetei s-a plâns la egumenul mânăstirii, care l-a expulzat pe „fratele păcătos”. Sfânta nu a rostit niciun cuvânt în apărarea sa, ci a început să vietuiască în afara zidului mănăstirii. Când nefericita fată a născut un băiat, hangiul l-a adus la Marinus. Fără o vorbă, şi-a lăsat nepotul în faţa ei şi a plecat. Sfânta a luat pruncul şi a început să-l crească.

După trei ani, fraţii l-au rugat pe egumen să-l aducă înapoi pe „călugărul” Marinus în mănăstire. Egumenul, care a refuzat îndelung cererile lor, a început să-i dea lui Marinus ascultări foarte dificile, pe care le-a îndeplinit cu cel mai mare zel, în timp ce îşi creştea şi copilul adoptiv.

Trei ani mai târziu, sfânta s-a mutat la Domnul, cu pace, în chilia ei. Fraţii l-au văzut pe „călugăr” adormit şi pe băiat plângând deasupra “lui”. Când au încercat să-l îveşmânteze pe Sfânt pentru înmormântare, secretul a fost dezvăluit. Egumenul mănăstirii a cerut în lacrimi iertarea celei plecate la Domnul, iar hangiul a urmat exemplul său.

Trupul Sfintei Maria a fost îngropat cu cinste mare în mănăstire. Fiica cârciumarului a venit la mormântul Sfintei şi şi-a mărturisit deschis păcatul. Imediat, a fost eliberată de duhul rău care o chinuia. Băiatul pe care Sfânta îl crescuse a devenit, mai târziu, călugăr.

Sfintele Moaşte ale Sfintei Maria au fost mutate la Constantinopol şi apoi duse la Veneţia, în 1113.