Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, Episcop de Sevasta

Sfântul Sfintit Mucenic Vlasie, Episcop de Sevasta, a fost renumit pentru vieţuirea sa dreaptă şi evlavioasă. Ales în unanimitate de popor fost sfinţit Episcop de Sevasta. Acest lucru s-a întâmplat în timpul domniei Împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Licinius (307-324), acerbi persecutori ai creştinilor. Sfântul Vlasie şi-a încurajat turma, i-a vizitat pe cei închişi şi i-a întărit pe mucenici.

Mulţi s-au ascuns de persecutori plecând în locuri pustii şi izolate. Sfântul Vlasie s-a ascuns pe Muntele Argeos, unde a locuit într-o peşteră. Fiarele sălbatice se apropiau de el şi aşteptau cu blândeţe până când Sfântul îşi încheia rugăciunile şi le binecuvânta. Sfântul a vindecat şi animalele bolnave, punându-şi mâinile peste ele.

Refugiul sfântului a fost descoperit de slujitorii guvernatorului Agrilaus, care veniseră să prindă fiare sălbatice pe care să le asmută asupra mucenicilor creştini. Slujitorii i-au raportat stăpânului lor că creştinii se ascundeau pe munte şi el a dat ordin să-i aresteze. Dar cei trimişi au găsit acolo doar pe Episcopul de Sevastae. Slăvindu-L pe Dumnezeu Care îl chemase la această încercare, Sfântul Vlasie i-a urmat pe soldaţi.

Pe drum, Sfântul i-a vindecat pe bolnavi şi a făcut alte minuni. Astfel, o văduvă sărmană i s-a plâns de nenorocirea ei. Un lup îi răpise un purceluş, singura ei avere. Episcopul a zâmbit şi i-a zis: „Nu plânge, porcuşorul tău ţi se va aduce înapoi…”. Spre uimirea tuturor, lupul s-a întors în fugă şi a înapoiat prada nevătămată.

Agrilaus, salutându-l pe Episcop cu cuvinte înşelătoare, numindu-l tovarăş al zeilor. Sfântul a răspuns la salut, dar a numit zeii diavoli. Apoi l-au bătut şi l-au dus la închisoare.

A doua zi, l-au supus din nou pe sfânt torturilor. Când l-au condus înapoi la închisoare, şapte femei l-au urmat, strângând după el picături de sânge. I-au arestat şi au încercat să-i oblige să se închine idolilor. Femeile s-au prefăcut că acceptă acest lucru şi au spus că mai întâi trebuie să spele idolii în apa unui lac. Au luat idolii şi i-au aruncat într-o parte foarte adâncă a lacului, iar după aceasta creştinii au fost aspru torturaţi. Sfinţii au îndurat stoic chinurile, întăriţi de harul lui Dumnezeu, trupurile lor schimbându-se şi devenind albe ca zăpada. Una dintre femei avea doi fii tineri, care au implorat-o pe mama lor să-i ajute să ajungă în Împărăţia Cerurilor, iar ea i-a încredinţat îngrijirii Sfântului Vlasie. Cele şapte femei sfinte au fost decapitate.

Sfântul Vlasie a fost adus din nou în faţa lui Agrilaus şi, iarăşi, şi-a mărturisit cu nerăbdare credinţa în Hristos. Guvernatorul a ordonat ca Sfântul Mucenic să fie aruncat în lac. Sfântul, coborând la apă, s-a însemnat cu Semnul Sfintei Cruci şi a mers pe el ca pe pământ uscat.

Adresându-se păgânilor care stăteau pe mal, el i-a provocat să vină la el şi să încerce să ceară ajutorul zeilor lor. şaizeci şi opt de oameni din cei ce ascultau de guvernator au intrat în apă şi s-au înecat imediat. Cu toate acestea, sfântul, ascultând de un înger ce i se arătase, s-a întors la ţărm.

Agrilaus era supărat pentru pierderea celor mai buni slujitori ai săi şi a dat ordin să-l decapiteze pe Sfântul Vlasie, iar cei doi fii ai femeii muceniţe i-au fost încredinţaţi. Înainte de mutarea sa la Domnul, mucenicul s-a rugat pentru întreaga lume şi mai ales pentru cei care îi cinstesc amintirea. Acest lucru a avut loc în jurul anului 316.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Vlasie au fost duse în Occident, în timpul cruciadelor, iar părticele din Sfintele sale Moaşte se păstrează în multe dintre ţinuturile Europei [iar memoria sa a fost cinstită, în mod tradiţional, acolo, pe 3 februarie].

Credincioşii se roagă Sfântului Vlasie si pentru sănătatea animalelor domestice şi pentru ajutor împotriva fiarelor sălbatice.