Sfântul Cuvios Prohor al Peşterilor Apropiate ale Kievului

Sfântul Prohor al Peşterilor era originar din Smolensk şi a intrat în Mânăstirea Peşterilor din Kiev, sub egumenul Ioan (1089-1103). Era un mare ascet cu mare stricteţe şi cumpătare. În loc de pâine, el mânca planta numită Spanac de munte (identificată uneori şi cu talpa-gâştei). În fiecare vară, aduna buruiana şi făcea din ea suficientă pâine pentru a îi ajunge un an întreg. De asemenea, mânca prescură din biserică, din când în când, iar singura lui băutură era apa. Văzând răbdarea Sfântului Prohor, Dumnezeu i-a transformat amăreala obişnuită a buruienii în dulceaţă.

În timpul vieţii sfântului, o foamete a ameninţat Rusia. Prohor a început să adune şi mai zelos buruiana şi să-şi pregătească „pâinea”. Câţiva oameni i-au urmat exemplul, dar nu au putut să mănânce această buruiană, din cauza amărelii sale. Prohor şi-a împărţit pâinea din buruiană celor nevoiaşi, iar ea avea gust ca şi cum ar fi fost făcută din grâu fin. Numai pâinea dată cu binecuvântarea Sfântului Prohor era comestibilă şi chiar curată şi uşoară în aparenţă. Dacă cineva încerca să pregătească însuşi această pâine sau să o ia fără binecuvântarea sfântului, ea devenea de nemâncat. Acest lucru a ajuns la urechile egumenului şi fraţilor, iar faima lui Prohor s-a răspândit pretutindeni.

După un timp, nu s-a mai găsit sare la Kiev, iar oamenii au suferit din această cauză. Apoi sfântul a strâns cenuşă din toate chiliile şi a început să o împartă celor nevoiaşi. Prin rugăciunile sale, cenuşa devenea sare curată. Negustorii, care sperau să profite de această lipsă de sare pentru propriul lor profit, s-au înfuriat pe Sfântul Prohor, pentru că împărţea sare gratuit oamenilor.

Prinţul Sviatopolk a confiscat sarea lui Prohor. Când au dus-o, însă, la curtea Prinţului, toată lumea a văzut că era vorba doar de cenuşă obişnuită. După trei zile, Sviatopolk a dat ordin să fie aruncată. Sfântul Prohor a binecuvântat oamenii să ia cenuşa aruncată şi ea, din nou, s-a transformat în sare.

Această minune l-a convertit pe Prinţul învârtoşat. El a început să se roage cu râvnă, a făcut pace cu egumenul mânăstirii Peşterilor şi cu mult îndrăgitul Sfânt Prohor. Când s-a apropiat ceasul cel mai de pe urmă al Sfântului, Prinţul şi-a părăsit armata şi s-a grăbit spre el, chiar dacă era în război.

El şi-a primit binecuvântarea şi, cu propriile mâini, a dus trupul sfântului în peşteră şi l-a îngropat. Întorcându-se la armata sa, Sviatopolk a obţinut cu uşurinţă victoria asupra polveţienilor, punându-i pe fugă şi capturându-le carele din dotare. Aşa arăta marea putere a rugăciunii Sfântului Prohor.

Cel drept s-a mutat la Domnul în anul 1107 şi a fost îngropat în Peşterile Apropiate ale Kievului. De asemenea, este cinstit şi pe 28 septembrie şi în a doua duminică a Postului Mare.

Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control