publicat în: Arhivă

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, „farul strălucitor al Bisericii”, a trăit în secolul al IX-lea, provenind dintr-o familie de creştini râvnitori. Tatăl său, Serghie, s-a mutat la Domnul ca mucenic în apărarea sfintelor icoane. Sfântul Fotie a primit o educaţie înaltă şi, întrucât familia sa era legată de casa imperială, a ocupat funcţia de Prim Secretar de Stat în Senat. Contemporanii săi au spus despre el:

„S-a remarcat atât de mult prin cunoştinţe în aproape toate ştiinţele seculare, încât dacă s-ar lua seama la renumele căpătat în vremea sa, ar fi comparabil cu cel al înţelepţilor antici”.

Mihail, tânărul succesor al Tronului, şi Sfântul Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost învăţaţi de acesta. Profunda sa evlavie creştină l-a apărat pe Sfântul Fotie de seducţia vieţii de curte. Cu tot sufletul, tânjea după monahism.

În 857, Bardas, care conducea împreună cu Împăratul Mihail, l-a destituit pe Patriarhul Ignatie (23 octombrie) din Scaunul Constantinopolului. Episcopii, ştiind evlavia şi cunoştinţele extinse ale lui Fotie, l-au informat pe împărat că este un om demn de a ocupa Tronul Arhipăstoresc. Sfântul Fotie a acceptat propunerea, cu smerenie. A trecut prin toate treptele clericale în şase zile. În ziua Naşterii Domnului Hristos, a fost sfinţit Episcop şi aşezat pe Tronul Patriarhal.

În curând, însă, s-a ivit discordia în sânul Bisericii, stârnită de îndepărtarea Patriarhului Ignatie din funcţie. Sinodul din 861 a fost chemat să pună capăt tulburărilor, în cadrul acestuia fiind confirmate depunerea lui Ignatie şi instalarea lui Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, ai cărui trimişi erau prezenţi la acest Sinod, spera că, recunoscându-l pe Fotie ca Patriarh, îl poate subordona puterii sale. Când noul Patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatematizat pe Fotie, la un Conciliu Roman.

Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Fotie a fost un adversar ferm al intrigilor şi proiectelor papale asupra Bisericii Ortodoxe din Răsărit. În 864, Bulgaria s-a convertit voluntar la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Patriarhul Fotie. Mai târziu, Sfântul Fotie a trimis un Arhiepiscop şi preoţi să boteze poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să-L propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii Papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria a ajuns la cote si mai înalte, deoarece o invazie a germanilor a obligat ţara să caute ajutor în Occident, iar Prinţul bulgar i-a cerut Papei să-şi trimită Episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, reprezentanţii papali au început să înlocuiască credinţa şi practica ortodoxe, cu învăţăturile şi obiceiurile latine. Sfântul Fotie, în calitate de apărător ferm al Adevărului şi luptător împotriva minciunii, a scris o enciclică informând Episcopii răsăriteni despre acţiunile Papei, indicând faptul că îndepărtarea Bisericii Romane de Ortodoxie a fost nu doar una ritualică, ci şi în ce priveşte mărturisirea propriei credinţe. A fost convocat un Sinod, care a condamnat aroganţa Occidentului.

În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe Tronul Imperial, după ce l-a ucis pe Împăratul Mihail. Sfântul Fotie l-a denunţat pe ucigaş şi nu i-a permis să ia parte la Sfintele Taine ale lui Hristos. Prin urmare, a fost dat jos de pe Tronul Patriarhal şi închis într-o mănăstire, sub pază, iar Patriarhul Ignatie a fost repus în funcţie.

În 869, Sinodul s-a întrunit pentru a investiga comportamentul Sfântului Fotie. Acest Sinod s-a desfăşurat cu participarea unor trimişi papali, care au cerut participanţilor să semneze un document (Libellus) care îl condamna pe Fotie şi recunoştea primatul Papei. Episcopii răsăriteni nu se putea să se arate de acord cu acest lucru şi s-au certat cu trimişii. Convocat la Sinod, Sfântul Fotie a ascultat toate acuzaţiile trimişilor papali, într-o tăcere plină de demnitate. Abia când judecătorii l-au întrebat dacă doreşte să se pocăiască, el a răspuns:

„De ce vă consideraţi judecători?”.

După lungi dispute, adversarii lui Fotie au ieşit victorioşi. Deşi judecata lor a fost lipsită de temei, ei l-au anatemizat pe Patriarhul Fotie şi pe Episcopii care i-au luat apărarea. Sfântul a fost trimis la închisoare timp de şapte ani şi, prin propria sa mărturisire, I-a mulţumit Domnului că răbdase judecata Sa.

În acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria, iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis Episcopii acolo. În 879, la doi ani după moartea Patriarhului Ignatie, a fost convocat un alt Sinod (mulţi îl consideră “Al Optulea Sinod Ecumenic”), iar Sfântul Fotie a fost recunoscut din nou drept Arhipăstorul legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care îl cunoştea personal pe Fotie, a declarat, prin intermediul trimişilor săi, că fostele decizii papale legate de Fotie au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul nealterabil al Crezului Niceo-Constantinopolitean, respingând denaturarea latină („filioque”) şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor Tronuri şi ale ambelor Biserici (Occidentală şi Răsăriteană). Sinodul a decis să desfiinţeze uzanţele şi ritualurile latine din Biserica Bulgară, introduse de clerul roman, care şi-a încheiat activităţile acolo.

Sub succesorul Împăratului Vasile, Leo, Sfântul Fotie a suportat din nou denunţuri false şi a fost acuzat că a vorbit împotriva împăratului. Depus, din nou, din Scaunul său în 886, sfântul şi-a încheiat cursul vieţii pământeşti în 891. A fost înmormântat la Mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sfântul Fotie, ca pe un „stâlp şi temelie a Bisericii”, o „călăuză inspirată al ortodocşilor” şi un teolog înţelept. A lăsat în urmă mai multe lucrări, expunând erorile latinilor, infirmând ereziile care distrug sufletele, explicând Sfânta Scriptură şi explorând multe aspecte ale credinţei.

________________________

*Cu ajutorul lui Dumnezeu, culegere de text, traducere si adaptare dupa editii ale unor Sinaxare ortodoxe în limbi straine