publicat în: Arhivă

Sfântul Cuvios Chiril, Făcătorul de Minuni, stareţul de la Lacul Nou (Novoezersk), Novgorod

Sfântul Chiril al Novoezersk-ului (Lacului Nou) s-a născut într-o familie evlavioasă. Domnul l-a însemnat ca pe unul dintre aleşi, chiar dinainte de a se naşte. Mama lui Chiril se ruga în biserică în timpul Sfintei Liturghii Dumnezeieşti, iar pruncul din pântecele ei a strigat: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!”.

Încă din copilăria sa, Sfântului îi plăceau singurătatea şi rugăciunea şi visa la viaţa monahală. La vârsta de cincisprezece ani, Sfântul Chiril a părăsit în secret casa părintească, intenţionând să intre în Mănăstirea Peşterilor din Pskov. Nu cunoştea drumul spre mănăstire şi nu a luat nimic de acasă pentru călătorie. A pornit la drum, punându-şi toată încrederea în Domnul şi în Preacurata Sa Maică. La peste douăzeci de kilometri distanţă de oraş, tânărul s-a întâlnit cu un bătrân călugăr încântător, care l-a condus la mănăstire. Când l-a părăsit, călugărul l-a binecuvântat, cu cuvintele:

„Dumnezeu să te binecuvânteze, fiul meu, şi să-ţi dea schima îngerească şi să fii vas ales al Duhului Dumnezeiesc”.

Spunând acestea, Bătrânul s-a făcut nevăzut. Băiatul şi-a dat seama că era vorba despre un trimis de la Dumnezeu şi a mulţumit Domnului.

Egumenul Sfânt Corneliu (20 februarie) a văzut, cu ochii săi duhovniceşti, harul manifestat la tânăr. El i-a oferit multe îndrumări şi l-a tuns în schima monahală cu numele Chiril. Călugărul în vârstă de cincisprezece ani i-a uimit pe fraţi cu eforturile sale. Îşi muncea trupul, prin post şi rugăciune, şi împlinea cu zel ascultările. Zi şi noapte era pregătit să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu, pentru atunci când, se gândea, îşi va petrece zilele în singurătate, în pustie.

Părinţii băiatului l-au jelit ca şi când acesta ar fi murit, dar odată un bătrân al mănăstirii Sfântului Corneliu a venit la ei şi le-a povestit despre fiul lor şi despre viaţa lui la mănăstire. Vestea îmbucurătoare a confirmat în mama lui Chiril dragostea sa pentru Dumnezeu. A vorbit cu soţul ei despre donarea către mănăstire a părţii sale de moştenire, apoi a părăsit lumea şi a devenit călugăriţă, cu numele Elena. S-a mutat în pace la Domnul, la scurt timp.

Tatăl Sfântului a venit la mănăstire, iar Egumenul Corneliu i-a cerut lui Chiril să se întâlnească cu acesta. Sfântul era tulburat, dar nu îndrăznea să nu asculte de egumen, şi a căzut la picioarele tatălui său, implorând iertare pentru plecarea în secret de acasă. Tatăl şi-a iertat fiul, iar el însuşi a rămas la mănăstire. Sfântul Corneliu l-a tuns în monahism, cu numele Varsanufie, şi l-a rănduit fiului său spre învăţătură.

Trei ani mai târziu, a adormit liniştit în Domnul. Fiul său a continuat să trudească cu mai mare ardoare pentru Domnul, dispreţuind propria voinţă şi fiind ascultător nu numai egumenului, ci şi fraţilor. Era neostoit în străbaterea întregului pământ rusesc, venerând sfintele lăcaşuri şi sperând că îşi va găsi un loc în pustie, pentru o viaţă de tăcere.

Cu binecuvântarea Sfântului Corneliu, Sfântul Chiril a părăsit mănăstirea în care se întărise duhovniceşte şi a pornit spre regiunile de coastă, cutreierând prin păduri şi locuri sălbatice, hrănindu-se cu rădăcini şi fructe de pădure. Sfântul a petrecut aproximativ douăzeci de ani în această trăire dificilă a rătăcitorului, ajungând până la periferiile Moscovei, Novgorodului şi Pskovului, dar nu a intrat vreodată în casa cuiva şi nici nu a acceptat vreo pomană. Rătăcea în timpul zilei şi îşi petrecea nopţile în rugăciune în pridvoarele bisericilor, participând la slujbe.

Odată, aflat la rugăciune, Sfântul Chiril a văzut o lumină cerească ce indica direcţia spre locul în care ar trebui să întemeieze o mănăstire. A pornit imediat la drum şi, ajungând la Mănăstirea Tihvin, a petrecut acolo trei zile şi trei nopţi în rugăciune neîncetată către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului i s-a arătat în vis. Aprobând hotărârea lui, a spus:

„Slujitorul meu Chiril, plăcut Preasfintei Treimi, du-te în partea de răsărit a Lacului Alb, iar Fiul Meu, Domnul, îţi va arăta locul de odihnă pentru bătrâneţile tale”.

Sfântul a mers la Lacul Alb, plângând cu lacrimi înbelşugate în urma acestei vederi minunate. Pe lac, a zărit o mică insulă, de pe care un stâlp de foc se înălţa către cer. Acolo, sub un molid vechi de secole, Sfântul Chiril a ridicat o colibă şi, apoi, a întemeiat două chilii: una pentru el însuşi, cealaltă pentru viitori fraţi. Pustnicul a construit, de asemenea, două biserici mici, una în cinstea Învierii lui Hristos şi cealaltă în cinstea Maicii Domnului Hodighitria. A suferit multe ispite de la duşmanii nevăzuţi şi de la cei ce rătăceau prin zonă, dar a biruit totul prin dârzenie şi curaj, prin rugăciune neîncetată. Vestea despre viaţa sa sfântă s-a răspândit peste tot, iar fraţii s-au adunat în jurul lui.

Multe vindecări s-au înfăptuit prin rugăciunile sale, iar Domnul i-a dăruit darul înainte-vederii. Simţindu-şi sfârşitul apropiat, Sfântul Chiril i-a chemat pe fraţi. Cu lacrimi de pocăinţă, sfântul şi-a instruit fiii duhovniceşti pentru ultima dată, glasul său având să răsune. Tăcuse vreme îndelungată, dar dintr-o dată, ridicând tonul, a glăsuit:

„Mă duc la Domnul, la viaţa cea veşnică, dar vă încredinţez lui Dumnezeu Cuvântul şi Harului Său, dăruindu-vă tuturor moştenire şi sfinţire. Fie să vă ajute. Dar vă rog, nu slăbiţi postul şi rugăciunea, păziţi-vă de cursele vrăjmaşului, iar Domnul, în nemăsurata Sa milă, nu vă va tăgădui umilinţa.”

Spunând acestea, Sfântul le-a dat fratilor sărutarea cea mai de pe urmă, a primit Sfintele Taine, s-a însemnat cu Semnul Sfintei Cruci şi, cu cuvintele „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului, pe 4 februarie 1532.

__________________________

*Cu ajutorul lui Dumnezeu, culegere de text, traducere şi adaptare dupa ediţii ale unor Sinaxare ortodoxe în limbi străine