Sfântul Nou Mucenic Iordan din Trapezunt, Constantinopol (1650)

Sfântul Nou Mucenic Iordan (Iordanis), martirizat la Constantinopol pe 2 februarie 1650, a ajuns, venit fiind din Trapezund, pe malul sudic al Mării Negre, în locul în care astăzi se află Turcia, dar a trăit în cartierul Galata al Constantinopolului. A fost căsătorit şi producea cazane şi vase de aramă.

Într-o zi, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, el se odihnea cu câţiva colegi meşteşugari turci, distrându-se cu un joc în atelierul său. Unul dintre turci a spus în limba romaic [greaca modernă] un soi de rugăciune, ironic, la adresa Sfântului Nicolae, care să-l ajute să învingă la joc. Sfântul Iordan a răspuns în acelaşi mod ironic, cu referire la profetul lor. Când jocul s-a încheiat, au mers fiecare pe drumul său. Unul dintre colegii turci, însă, s-a dus la judecător şi a obţinut o hotărâre ca oricine îl insultă pe profet să fie omorât. De îndată ce Sfântul Iordan a auzit acest lucru, s-a dus şi s-a ascuns o vreme la un prieten turc de-al său care ocupa o funcţie importantă.

Acuzatorul său a aflat despre aceasta şi, împreună cu alţi inşi de o religie cu el, a reuşit să procure o altă decizie, cum că orice turc care adăposteşte un creştin blasfemiator la adresa credinţei lor să fie considerat el însuşi creştin. Aşa că s-au dus la vizir şi, la ordinele acestuia, Sfântul Iordan a fost adus în faţă. Vizirul a spus:

„Omul meu, după mărturia tuturor, fie trebuie să fii decapitat, fie să devii un turc [convertit la islam]. Dacă vei deveni turc, te voi umple de onoruri” (pentru că vizirul îl cunoscuse de mai înainte).

Binecuvântatul mucenic pentru Hristos a răspuns:

„Nu voi tăgădui pe Iisus Hristos Cel mai dulce al meu, ci cred în El şi Îl mărturisesc ca Dumnezeu Adevărat. Tot ce îţi cer este să mi se permită să merg la atelierul meu pentru a-mi pune ordine în treburi, după care îţi fac voia”.

Vizirul le-a ordonat să-l ducă la atelierul său şi apoi să-l decapiteze.

Odată ce Sfântul Iordan şi-a rezolvat treburile, el şi-a cerut iertare pentru ultima dată de la colegii săi creştini şi a cerut ca lucrurile sale să fie dăruite bisericilor, mănăstirilor şi orfanilor. A fost apoi dus la locul execuţiei.

El s-a grăbit pe tot parcursul drumului, mulţumind lui Dumnezeu cu mare bucurie pentru că i-a permis să fie martirizat. Le cerea iertare tuturor celor pe care îi întâlnea, tineri şi bătrâni. Era o imagine impresionantă, din moment ce nu arăta nicio teamă şi nici nu tremura. Chiar şi expresia feţei sale a rămas neschimbată; pur şi simplu a mers mai departe cu mare bucurie.

Când au ajuns la Küçük Karamani, călăul l-a făcut să îngenuncheze pentru a-l putea decapita. Chiar atunci a sosit un trimis de la vizir şi i-a şoptit încet:

„Vizirul îţi spune să nu-ţi iroseşti viaţa. Să devii turc doar cu numele şi să mergi acolo unde doreşti şi să trăieşti ca creştin”.

Sfântul a răspuns:

„Îi mulțumesc vizirului, dar asta nu aş face-o niciodată”.

Apoi a aplecat capul şi călăul i l-a tăiat.

În noaptea aceea, prietenii şi cunoştinţele sale l-au mituit pe mai marele locului, şi-au recuperat Sfintele Moaşte şi le-au îngropat în Beyoğlu Peran.

__________________________

Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere si adaptare dupa editii ale unor Sinaxare ortodoxe în limbi straine