Icoana Socola a Maicii Domnului se afla în Biserica Schimbarea la Faţă, a Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Socola, din România. În februarie 1854, a devenit faimoasă, pentru fapotul minunat că a început să izvorască lacrimi.
După Slujba Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii din 1 februarie 1854, un membru al personalului clerical, înfricoşat, s-a dus la Ieromonahul Isaia, eclesiarhul, spunându-i ca a văzut lacrimi pe Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Câţiva dintre cei care slujeau au alergat în biserică. Acolo au fost cu toţii martorii modului în care lacrimile curgeau din ochii Maicii Domnului. Episcopul Filaret Scriban, rectorul seminarului, a scos Icoana Maicii Domnului din rama ei şi a examinat-o cu atenţie. Crezând că ar fi putut fi stropită cu apă sfinţită de la Sărbătoarea Sfântului Trifon, Episcopul a şters lacrimile cu un prosop şi a aşezat pe locul ei icoana. Apoi, după ce a ordonat tuturor să părăsească biserica, a verificat-o de jur împrejur şi a închis-o.
Câteva ore mai târziu, profesorii şi studenții seminarului au intrat în biserică, însoţiţi de rector, pentru Vecernie, şi toţi au fost uimiţi să vadă acelaşi şirag miraculos de lacrimi curgând din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de pe icoană. Imediat, Episcopul Filaret a oficiat o slujbă şi un Acatist al Maicii Domnului. Curând, toată România a aflat despre acest eveniment minunat şi oameni din toate părţile ţării au început să sosească la Mănăstirea Socola, pentru a venera nou-descoperita Icoană care Plânge a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Lacrimile curgeau zilnic în anumite perioade, iar alteori apăreau la două, trei sau patru zile distanţă. Drept urmare, mulţi oameni au putut să vadă minunea reală a plânsului, chiar cu propriii lor ochi, şi să depună mărturie despre aceasta. Cei care nu au văzut minunea aievea au fost şi ei convinşi că avea loc o minune reală, întrucât observau urmele de lacrimi uscate de pe suprafaţa icoanei.
În timpul Războiului din Crimeea (1854-1856), Principatul Moldovei a fost ocupat de trupele austriece. Generalul Paar, ofiţerul comandant al armatei austriece, a auzit despre Icoana Socola şi a ordonat unui ofiţer al Statului Major să investigheze minunea raportată şi să întocmească chiar un raport cu concluziile sale. Colonelul s-a dus la mănăstire şi a examinat icoana, care nu plângea în acel moment. Neobservând nimic neobişnuit, el a reaşezat icoana în rama sa. Luând o lumânare aprinsă, a privit cu atenţie la chipul Preasfintei Fecioare. Deodată, în ochii Maicii Domnului s-au format două mici lacrimi strălucitoare, iar lacrimile au început să curgă. Ofiţerul s-a retras îngrozit şi a exclamat:
„Plânge! Aceasta este o mare minune! Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu!”
Colonelul a raportat ceea ce s-a întâmplat, către ofiţerul său comandant. Descrierea sa privind şiragul minunat de lacrimi izvorâte din icoană are o importanţă incontestabilă, deoarece venise la Mănăstirea Socola fără nicio credinţă că o astfel de minune ar fi posibilă. Când a plecat, însă, era convins că este un fapt incontestabil. Aceasta nu a fost singura dovadă că a avut loc o minune adevarată. Au existat multe alte relatări ale martorilor oculari, inclusiv relatări ale unor persoane a căror sinceritate nu ar exista motive să fie pusă la îndoială.
Rapoartele despre Icoana care Plânge Socola s-au răspândit şi în Rusia, iar unii oameni cred că Icoana plângătoare menţionată în „Război şi Pace”, al lui Tolstoi (Cartea 5, cap. 11), ar fi putut avea la bază această icoană.
Relatarea oferită de Episcopul Melchisedec Ştefănescu al României merită o atenţie deosebită. El a fost unul dintre primii care au asistat la această minune, când era profesor la Seminarul de la Mănăstirea Socola. Amintindu-şi, cu 35 de ani mai târziu, despre cum văzuse lacrimile curgând din ochii Maicii Domnului, acesta a reiterat faptul că făcuse speculaţii diverse pe marginea motivului pentru care icoana lăcrima. Ştia că în vremuri trecute au existat astfel de Icoane, care plângeau din când în când, şi că acest tip de evenimente a prezis întotdeauna încercări dificile pentru Biserica lui Hristos şi pentru patrie.
Istoria a susţinut concluzia ierarhului. La scurt timp după apariţia minunată a lacrimilor, Principatele Moldovei au fost supuse unor încercări severe. Mănăstirea Socola a suferit, de asemenea, mari încercări.
Marele centru religios şi de educaţie din România a fost distrus. Seminarul a fost mutat la Iaşi, iar preparatorii şi monahii locali au fost dispersaţi. Astfel, acolo unde se aflase slăvitul Seminar istoric, slujind aproape un secol ca centru al educaţiei religioase, a rămas doar o mică şcoală elementară. Când Seminarul s-a mutat de la Socola, la Iaşi, în 1886, icoana a fost mutată şi ea în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi.
Numele Socola provine probabil din slavă, din cuvântul socola, „şoim” (poate pentru că erau mulţi şoimi lângă mănăstire, aici existând, conform tradiţiei locale, o crescătorie de şoimi. În tributul anual plătit Înaltei Porţi, domnitorii Moldovei trebuia să dea şi un număr de astfel de păsări).
__________________________
*Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere şi adaptare după ediţii ale unor Sinaxare ortodoxe în limbi străine
