publicat în: Alte Vieţi de SfinţiArhivă

Sfântul Arsenie din Paros

Sfântul Arsenie din Paros

Sfântul Arsenie din Paros

Sfântul Arsenie din Paros s-a născut la 31 ianuarie 1800 în Ioannina Epirului, fiu al unor părinţi evlavioşi. La sfântul Botez i s-a dat numele de Atanasie. Părinţii săi au murit pe când era mic. Avea doar nouă ani, când s-a îndreptat spre Chidoniai, în Asia Mică, unde a fost primit de ieromonahul Grigorie Serafis şi înscris la şcoala sa. Smerenia şi evlavia lui au făcut să fie îndrăgit de Părintelui Grigorie şi, de asemenea, de ceilalţi învăţători. Băiatul a rămas cinci ani la şcoală, întrecându-i pe ceilalti elevi, în învăţătură şi virtute.

Într-o zi, vestitul Părinte Daniel din Zagora, în Tesalia, a venit la şcoală pentru a spovedi. Atanasie a devenit ucenicul Părintelui Daniel, rămânând cu el până la moartea acestuia din urmă.

Nu după mult timp, Părintele Daniel decidea să meargă la Sfântul Munte, pentru a se nevoi duihovniceşte în tăcere. Atanasie l-a rugat pe Bătrânul său să nu-l părăsească, ci să-l ia cu el. El şi-a exprimat dorinţa de a călători în Muntele Athos, Grădina Preasfintei Fecioare, şi să devină călugăr.

Părintele Daniel l-a pregătit pe Atanasie în cele specifice vieţii monahale – în „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. Sfântul înţelept a fost un învăţător desăvârşit, având viaţă duhovnicească, iar Atanasie a fost un ucenic atent. După un timp, Părintele Daniel şi-a tuns în monahism propriul învăţăcel, trasându-i trei învăţături importante.

În primul rând, trebuia să-şi taie propria voinţă. În al doilea rând, trebuia să dobândească smerenia. Iar în cele din urmă, trebuia să înveţe ascultarea. „Dacă îţi vei tăia voia, dacă vei deveni smerit şi dacă vei practica ascultarea desăvârşită, vei spori şi în celelalte virtuţi, iar Dumnezeu te va proslăvi”.

După o perioadă de încercare, Părintele Daniel l-a tuns pe Atanasie în Marea Schimă şi i-a dat numele de Arsenie. Sfântul a rămas pe Muntele Athos, cu Bătrânul său, timp de şase ani. Apoi, a trebuit ca aceştia să părăsească Sfântul Munte, din cauza frământărilor împotriva aşa-numiţilor „Kollyvades”, care cereau o alipire strictă la Sfânta Tradiţie. Numele provine de la kollyva (colivă, grâu fiert) folosită în Slujba de Pomenire. O parte a controversei implica dezbateri pe tema corectitudinii sau incorectitudinii săvârşirii în zi de Duminică a Slujbelor de Pomenire pentru morţi. Colivarii considerau că aceste slujiri nu erau potrivite pentru Ziua Învierii, ci că trebuie săvârşite sâmbăta. Kollyvades susţneau împărtăşirea deasă şi respingeau practica de a primi Sfintele Taine doar de câteva ori pe parcursul anului.

La începutul anului 1821, înainte de Războiul de Independenţă al Greciei, cei doi au mers la Mânăstirea Pendeli, lângă Atena. Şederea lor a fost una scurtă, deoarece Părintele Daniel a prevăzut distrugerea mânăstirii de către turci. Aşa încât, ei şi-au făcut drum către Insulele Ciclade din sudul Mării Egee. Mai întâi s-au oprit la Paros, poate pentru că unii dintre Kollyvades se stabiliseră acolo În cele din urmă, au decis să vieţuiască pe Insula Folegandros. Întrucât nu existau profesori pentru copii, locuitorii l-au rugat pe Părintele Daniel să-i permită Sfântului Arsenie să-i înveţe pe copiii lor. Bătrânul a fost de acord şi l-a rânduit pe Arsenie mai întâi diacon, apoi numindu-l în funcţia de profesor.

Sfântul a rămas acolo ca profesor, între anii 1829-1840. A predat materiile necesare, în şcoală, dar îşi ajuta elevii să-şi formeze un caracter bun şi să trăiască ca creştini evlavioşi.

În 1840, Sfântul Arsenie a intrat în Mănăstirea Sfântul Gheorghe, de pe Insula Paros. Bătrânul Daniel a murit în anul 1837. Înainte de a se muta la Domnul, el i-a cerut ucenicului, să-i ducă, după trecerea a doi ani, rămăşiţele pământeşti, în Muntele Athos. Sfântul Arsenie a părăsit Folegandros, ascultând de Părintele Daniel şi plănuind să se oprească în Paros, apoi să continue drumul spre Sfântul Munte. În Paros, stareţul Mânăstirii Sfântul Gheorghe, Părintele Elias Georgiadis, i-a spus Sfântului Arsenie că voia lui Dumnezeu era ca el să rămână în Paros. Acest lucru a fost providenţial, deoarece Muntele Athos se confrunta cu mari dificultăţi, după Războiul de Independenţă din Grecia. 3.000 de soldaţi turci ocupaseră Athos-ul, rezultând plecarea a 5.000 dintre cei 6.000 de călugări.

Sfântul Arsenie s-a alăturat comunităţii Mânăstirii Sfântul Gheorghe de la capătul nordic al Parosului. Acolo, a avut parte de modele de nevoinţă duhovnicească în adevărata înţelepciune, cu trăiri desăvârşite, pe care avea să le urmeze.

Când a fost hirotonit în Sfânta Preoţie, la vârsta de patruzeci şi şapte de ani, Sfântul Arsenie şi-a sporit nevoinţele duhovniceşti. În fiecare zi, studia Sfintele Scripturi şi scrierile Sfinţilor Părinţilor, devenind adept al rugăciunii neîncetate a inimii. De asemenea, a căpătat darul lacrimilor, prin aceasta semănând cu ocrotitorul său, Sfântul Arsenie cel Mare (8 mai), care lăcrima cu lacrimi de pocăinţă.

Treptat, locuitorii din Paros au ajuns să-l recunoască drept un Părinte Mărturisitor remarcabil şi îndrumător duhovnicesc. Ori de câte ori stătea înaintea Sfântului Altar, simţea că stă înaintea lui Dumnezeu. Slujea cu mare dăruire, iar faţa îi devenea adesea strălucitoare, asemenea chipului unui înger.

Pe măsură ce virtuţile sale deveneau cunoscute oamenilor, aceştia se adunau în jurul său, de aproape şi de departe. Părintele i-a primit pe toţi, cu dragoste părintească, tratând pe fiecare cu leacul duhovnicesc potrivit, redând sănătatea sufletului.

O fată din Siros a venit la Mânăstirea Schimbarea la Faţă, pentru a-şi vizita sora, care era călugăriţă. Monahia aflase, dinainte, că sora ei căzuse într-un păcat grav. Când a aflat că fata se afla în faţa uşilor mânăstirii, călugăriţa a ţipat la ea:

„Depărtează-te de aici! Devreme ce eşti spurcată, vei spurca mânăstirea şi călugăriţele”.

În loc să simtă milă faţă de sora ei şi să încerce să o îndrume spre pocăinţă, călugăriţa şi alte câteva maici au lovit-o pe biata fată, alungând-o.

Nenorocita a strigat:

„Am făcut o greşeală. Iartă-mă!”.

Monahia a ţipat:

„- Pleacă, altfel te voi omorâ, ca să spăl ruşinea pe care ai adus-o familiei noastre”.

„- Nu ţi-e milă, sora mea, nu-mi împărtăşeşti durerea?”

„- Nu”, a strigat călugăriţa, „nu eşti sora mea, eşti o prostituată urâtă”.

„- Unde să mă duc?”, a plâns ea.

„ Mergi şi te îneacă”, a fost răspunsul fără inimă.

Biata fată a fugit de la mânăstire, sângerând şi rănită, intenţionând să se sinucidă. În acel moment, Sfântul Arsenie se afla pe drum, voind să viziteze mânăstirea. Văzând-o pe fată într-o asemenea stare, a întrebat-o ce nu era în regulă. Ea i-a explicat că fusese înşelată de oameni păcătoşi şi că, mai apoi, dându-şi seama de păcatul ei, mersese la mânăstire, să-i ceară ajutor surorii sale.

„- Vezi ce mi-au făcut, Bătrâne? Ce mă sfătuieşti să fac? Să mă înec, ori să mă arunc de pe o stâncă?”

„- Eu nu te voi sfătui să faci nimic, copila meu. Dacă doreşti, te voi lua cu mine şi îţi voi vindeca rănile sufletului şi ale trupului”, a spus el cu blândeţe.

„- Unde mă vei duce?”, a întrebat nenorocita fată.

„- La mănăstire, copila mea.”

„- Te rog să nu mă duci acolo, Bătrâne. Sora mea şi celelalte călugăriţe au spus că mă vor ucide, dacă mă întorc”.

Sfântul a răspuns:

„- Nu te teme, nu te vor ucide, pentru că eu te voi încredinţa lui Hristos, iar nimeni nu-ţi va putea face vreun rău”.

„- Foarte bine”, a spus ea, „Dacă mă încredinţezi lui Hristos, nu mă voi teme de ele, pentru că Hristos este mai puternic decât ele”.

Sfântul Arsenie a dus-o la mânăstire, mângâind-o prin cuvinte şi încurajând-o spre pocăinţă şi spovedanie. După ce i-a auzit mărturisirea, a făcut-o călugăriţă. Apoi, a chemat toate călugăriţele în biserică şi le-a mustrat aspru pe cele care o răniseră pe fată. El le-a amintit Pilda Fiului Risipitor şi modul în care Hristos a venit să mântuiască păcătoşii. El S-a alăturat adesea celor păcătoşi, arătând o mare dragoste şi milă.

„- Totuşi, aţi făcut dimpotrivă. Deşi ştiaţi că sufletul ei fusese rănit de diavol, nu v-a fost milă de ea. Nu aţi îmbrăţişat-o şi n-aţi încercat să o mântuiţi de alte păcate în plus, ci aţi atacat-o şi bătut-o. Apoi, aţi îndemnat-o să se sinucidă. Acum, eu, Părintele vostru duhovnicesc, vă spun că nu sunteţi călugăriţe, nu sunteţi creştine, nici măcar nu sunteţi fiinţe umane. Sunteţi lipsite de milă, de afecţiune şi dragoste. Sunteţi ucigaşe! Prin urmare, vă interzic să primiţi Sfânta Împărtăşanie timp de trei ani, dacă nu vă recunoaşteţi păcatul. Pocăiţi-vă şi mărturisiţi-vă, plângeţi și cereţi iertare de la Dumnezeu şi de la mine, Părintele vostru duhovnicesc, şi de la celelalte călugăriţe care nu au luat parte la purtarea voastră păcătoasă”.

Maicile au început să plângă cu amar şi s-au pocăit. Astfel, le-a redus canonul, iertându-le. El a dat, surorii fetei, canonul de a nu primi Sfânta Împărtăşanie timp de un an întreg. Pentru că şi celelalte călugăriţe participaseră la acest păcat, nu le-a permis să primească Împărtăşania timp de şase luni.

Sfântul Arsenie a cunoscut dinainte vremea când se va muta l;a Domnul, cu o lună mai devreme. La Sfânta Liturghie din ziua Sărbătorii Sfântului Vasile, el a anunţat că le va părăsi curând. Cu mare efort, a putut sluji la Sărbătoarea Teofaniei. După slujbă, le-a spus unor călugăriţe că aceasta fusese ultima sa Sfântă Liturghie.

Vestea despre suferinţa Sfântului şi despre mutarea sa la Domnul, care se apropia, s-a răspândit rapid în toate satele din Paros. Oamenii plângeau, pentru că erau pe punctul de a-şi pierde Părintele duhovnicesc, şi s-au grăbit să-şi ia rămas bun şi să primească binecuvântarea lui.

Înaintea mutării sale la Domnul, el le-a chemat pe călugărițe, spunându-le că peste o zi va părăsi această viaţă trecătoare şi va intra în viaţa veşnică.

La 31 ianuarie 1877, Sfântul Arsenie a primit Sfânta Împărtăşanie pentru ultima dată, adormind în Domnul. Sfântul Arsenie din Paros a fost proslăvit, prin canonizare, de către Patriarhia Constantinopolului, în anul 1967. El este pomenit şi pe 18 august, cu ocazia aflării sfintelor sale moaşte.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023