publicat în: Arhivă

Sfântul Arsenie din Paros

Sfântul Arsenie din Paros s-a născut la 31 ianuarie 1800 în Ioannina, Epirul pioşilor Părinţi ortodocşi. La sfântul Botez i s-a dat numele de Atanasie. Părinţii lui au murit când era destul de tânăr. Avea doar nouă ani când s-a îndreptat spre Kydoniai, Asia Mică, unde a fost primit de ieromonahul Grigorie Serafis şi înscris la şcoala sa. Smerenia şi evlavia lui au făcut să fie îndrăgit de Părintelui Grigorie şi, de asemenea, de ceilalţi învăţători. Băiatul a rămas cinci ani la şcoală, depăşindu-i pe ceilalti elevi în învăţătură şi virtute.

Într-o zi, renumitul Părinte duhovnicesc Daniel din Zagora, Tesalia, a venit la şcoală pentru a asculta mărturisiri. Atanasie a devenit ucenicul lui Daniel, rămânând cu el până la moartea acestuia din urmă.

Nu după mult timp, Părintele Daniel a decis să meargă la Sfântul Munte pentru lupte în tăcerre şi duhovniceşti. Atanasie l-a rugat pe bătrânul său să nu-l părăsească, ci să-l ia cu el. El şi-a exprimat dorinţa de a călători la Muntele Athos, Grădina Preasfintei Fecioare şi să devină călugăr.

Părintele Daniel l-a instruit pe Atanasie în viaţa monahală, care se numeşte „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. Sfântul înţelept a fost un învăţător desăvârşit împlinit în viaţa duhovnicească, iar Atanasie a fost un elev atent. După un timp, Părintele Daniel şi-a tuns în monahism propriul învăţăcel şi i-a spus că trebuie să înveţe trei lecţii importante. În primul rând, trebuie să-şi taie propria voinţă. În al doilea rând, trebuie să dobândească smerenia. În cele din urmă, trebuie să înveţe ascultarea. „Dacă îţi vei tăia voinţa, dacă vei deveni umil şi dacă vei practica ascultarea perfectă, vei spori şi în celelalte virtuţi şi Dumnezeu te va proslăvi”.

După o altă perioadă de testare, Părintele Daniel l-a tuns pe Atanasie în Marea Schimă şi i-a dat numele de Arsenie. Sfântul a rămas pe Muntele Athos cu bătrânul său timp de şase ani. Apoi a trebuit ca ei să părăsească Sfântul Munte, din cauza frământărilor împotriva aşa-numiţilor „Kollyvades”, care au cerut o aderare strictă la Sfânta Tradiţie. Numele provine de la kollyva (colivă, grâu fiert) folosit în Slujba de Pomenire. O parte a controversei a implicat dezbaterea dacă era corect să se slujească duminica slujbe de pomenire pentru morţi. Colivarii credeau că aceste slujiri nu erau adecvate pentru Ziua Învierii, dar ar trebui să fie făcute sâmbătă. Kollyvades susţneau împărtăşirea frecventă, şi respingeau practica de a primi Sfintele Taine doar de câteva ori pe parcursul anului. Când Părintele Daniel şi Sfântul Arsenie au părăsit Athos-ul, aceasta s-a datorat cel mai probabil animozităţilor între cele două grupări opuse.

La începutul anului 1821, înainte de Războiul de Independenţă al Greciei, au mers la Mănăstirea Pendeli de lângă Atena. Şederea lor a fost una scurtă, deoarece Părintele Daniel a prevăzut distrugerea mănăstirii de către turci.

Cei doi şi-au făcut drum spre Insulele Ciclade din sudul Mării Egee. Mai întâi s-au oprit la Paros, poate pentru că unii dintre Kollyvades s-au stabilit acolo. În cele din urmă, au decis să locuiască pe insula Pholegandros. Întrucât nu existau profesori pentru copii, locuitorii l-au rugat pe Părintele Daniel să-i permită Sfântului Arsenie să-i înveţe pe copiii lor. Bătrânul a fost de acord şi l-a rânduit pe Arsenie mai întâi ca diacon, apoi numindu-l în funcţia de profesor.

Sfântul a rămas acolo ca profesor între anii 1829-1840. A predat materiile necesare în şcoală, dar şi-a ajutat elevii să-şi formeze un caracter bun şi să trăiască ca creştini evlavioşi.

În 1840 Sfântul Arsenie a intrat în Mănăstirea Sfântul Gheorghe de pe insula Paros. Bătrânul Daniel a murit în 1837. Înainte de a se muta la Domnul, el i-a cerut ucenicului să-i ducă rămăşiţele pământeşti în Muntele Athos, după doi ani. Sfântul Arsenie a părăsit Plolegandros, ascultând de cererea Părintelui Daniel, plănuind să se oprească în Paros, apoi să continue spre Sfântul Munte. În Paros, stareţul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, Părintele Elias Georgiadis, i-a spus Sfântului Arsenie că era voia lui Dumnezeu ca el să rămână în Paros. Acest lucru a fost providenţial, deoarece Muntele Athos se confrunta cu mari dificultăţi după Războiul de Independenţă din Grecia. 3.000 de soldaţi turci au ocupat Athos-ul, rezultând plecarea a 5.000 dintre cei 6.000 de călugări.

Sfântul Arsenie s-a alăturat comunităţii Mănăstirea Sfântul Gheorghe de la capătul nordic al Parosului. Acolo a descoperit eforturi duhovniceşti de adevărată înţelepciune şi conduită excelentă, care erau modele demne de urmat de acesta.

Când a fost hirotonit la sfânta preoţie, la vârsta de patruzeci şi şapte de ani, Sfântul Arsenie şi-a intensificat eforturile duhovniceşti. În fiecare zi studia Sfintele Scripturi şi scrierile Părinţilor şi a devenit adept al rugăciunii neîncetate a inimii. De asemenea, a început să arate darul lacrimilor. În acest sens, el seamănă cu patronul său, Sfântul Arsenie cel Mare (8 mai), care plângea continuu lacrimi de pocăinţă.

Treptat, locuitorii din Paros au ajuns să-l recunoască drept un Părinte Mărturisitor remarcabil şi un îndrumător duhovnicesc. Ori de câte ori stătea înaintea sfântului altar, simţea că stă înaintea lui Dumnezeu. El a slujit cu mare dăruire, iar faţa lui devenea adesea strălucitoare, asemenea chipului unui înger.

Pe măsură ce virtuţile sale au devenit cunoscute oamenilor, aceştia s-au adunat în jurul său, de aproape şi de departe. El i-a primit pe toate cu dragoste părintească, tratându-l pe fiecare cu medicamentul duhovnicesc potrivit care să readucă sufletul la sănătate.

O anumită fată din Syros a venit la Mănăstirea Schimbării la Faţă pentru a-şi vizita sora, care era călugăriţă. Monahia fusese informată anterior că sora ei căzuse într-un păcat grav. Când a aflat că fata se afla în faţa uşilor mănăstirii, călugăriţa a ţipat la ea:

„Pleacă departe de aici. De vreme ce eşti spurcată, vei spurca mănăstirea şi călugăriţele”.

În loc să simtă milă faţă de sora ei şi să încerce să o îndrume spre pocăinţă, călugăriţa şi unele dintre celelalte maici au lovit-o pe biata fată şi i-au spus să plece.

Fata, nenorocită, a strigat:

„Am făcut o greşeală. Iartă-mă!”

Monahia a ţipat:

„Pleacă, altfel te voi ucide pentru a spăla ruşinea pe care ai adus-o familiei noastre”.

„Nu ţi-e milă, sora mea, nu-mi împărtăşeşti durerea?”

„Nu”, a strigat călugăriţa, „nu eşti sora mea, eşti o prostituată urâtă”.

„Unde să mă duc?” a plâns ea.

„Du-te şi te îneacă”, a fost răspunsul fără inimă.

Biata fată a fugit de la mănăstire, sângerând şi rănită, intenţionând să se sinucidă. În acel moment, Sfântul Arsenie era pe drum să viziteze mănăstirea. Văzând-o pe fată într-o asemenea stare, a întrebat-o ce nu este în regulă. Ea a explicat că a fost rătăcită de bărbaţi şi femei căzuţi. Dându-şi seama de păcatul ei – a amintit – a mers la mănăstire să-i ceară ajutor surorii sale.

„Vezi ce mi-au făcut, bătrâne. Ce mă sfătuieşti să fac? Să mă înec sau să mă arunc de pe o stâncă?”

„Eu nu te voi sfătui să faci nimic, copila meu. Dacă doreşti, te voi lua cu mine şi îţi voi vindeca rănile sufletului şi ale trupului”, a spus el cu blândeţe.

„Unde mă vei duce?”, a întrebat fata nenorocită.

„La mănăstire, copila mea.”

„Te rog să nu mă duci acolo, bătrâne. Sora mea şi celelalte călugăriţe au spus că mă vor ucide dacă mă întorc”.

Sfântul a răspuns:

„Nu te teme. Ele nu te vor ucide, pentru că eu te voi încredinţa lui Hristos şi nimeni nu-ţi va putea face vreun rău”.

„Foarte bine”, a spus ea, „Dacă mă încredinţezi lui Hristos, nu mă voi teme de ele, pentru că Hristos este mai puternic decât ele”.

Sfântul Arsenie a condus-o la mănăstire, mângâind-o prin cuvinte şi încurajând-o la pocăinţă şi la spovedanie. După ce i-a auzit mărturisirea, a făcut-o călugăriţă. Apoi a chemat toate călugăriţele în biserică şi le-a mustrat aspru pe cele care au rănit-o pe fată. El le-a amintit de pilda Fiului Risipitor şi de modul în care Hristos a venit să mântuiască pe păcătoşi. El s-a alăturat adesea celor păcătoşi, arătându-le o mare dragoste şi milă.

„Totuşi, aţi făcut contrariul. Deşi ştiaţi că sufletul ei fusese rănit de diavol, nu v-a fost milă de ea. Nu aţi îmbrăţişat-o şi n-aţi încercat să o mântuiţi de păcate suplimentare, ci aţi atacat-o şi aţi bătut-o. Apoi aţi îndemnat-o să se sinucidă. Acum eu, Părintele vostru duhovnicesc, vă spun că nu sunteţi călugăriţe, nu sunteţi creştine, nici măcar nu sunteţi fiinţe umane. Sunteţi lipsite de milă, de afecţiune şi simpatie. Sunteţi ucigaşe! Prin urmare, vă interzic să primiţi Sfânta Împărtăşanie timp de trei ani, dacă nu vă recunoaşteţi păcatul. Pocăiţi-vă şi mărturisiţi-vă, plângeţi și cereţi iertare de la Dumnezeu şi de la mine, Părintele vostru duhovnicesc şi de la celelalte călugăriţe care nu au participat la purtarea voastră păcătoasă”.

Maicile au început să plângă cu amar şi s-au pocăit. Astfel, le-a redus penitenţa şi le-a iertat. El a dat surorii fetei canonul de a nu primi Sfânta Împărtăşanie timp de un an întreg. Întrucât celelalte călugăriţe au participat la acest păcat, el nu le-a permis să primească Împărtăşania timp de şase luni.

Sfântul Arsenie şi-a prevăzut mutarea la Domnul, cu o lună înainte ca aceasta să aibă loc. La Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfântului Vasile, el a anunţat că va pleca în curând de la ele. Cu mare efort, a putut sluji la Sărbătoarea Teofaniei. După slujbă, le-a spus unor călugăriţe că aceasta a fost ultima sa Sfântă Liturghie.

Ştirile despre boala sfântului şi despre mutarea sa la Domnul, care se apropia, s-au răspândit rapid în toate satele din Paros. Oamenii au plâns pentru că erau pe punctul de a-şi pierde Părintele duhovnicesc şi s-au grăbit să-şi ia rămas bun şi să primească binecuvântarea lui.

În ajunul mutării sale l;a Domnul, a chemat călugărițele mănăstirii să vină la el. El le-a spus că a doua zi va părăsi această viaţă trecătoare şi va intra în viaţa veşnică.

La 31 ianuarie 1877 Sfântul Arsenie a primit Sfânta Împărtăşanie pentru ultima dată şi a adormit în Domnul. Timp de trei zile, oamenii au venit să-i sărute trupul, apoi au urmat cortegiul funerar până la locul de înmormântare pe care el însuşi îl alesese.

Sfântul Arsenie din Paros a fost proslăvit prin canonizare de către Patriarhia Constantinopolului în 1967. El este pomenit şi pe 18 august (descoperirea Sfintelor sale Moaşte).

__________________________

*Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere şi adaptare, după ediţia recentă a Sinaxarului în limba engleză al Bisericii Ortodoxe a Americii