Icoana Tinos a Maicii Domnului
Icoana Tinos a Maicii Domnului
Această icoană foarte venerată a Bunei Vestiri a fost descoperită între ruinele vechii Biserici Sfântul Ioan Botezătorul, pe 30 ianuarie 1823.
Un bărbat în vârstă, Mihail Polizoes, a avut un vis cu puţin înainte de Sărbătoarea Bunei Vestiri din 1821, în care Maica Domnului i S-a arătat în veşminte albe strălucitoare. Ea l-a îndrumat să sape pe câmpul lui Antonie Doxaras, în afara oraşului, unde va găsi icoana. I-a spus, de asemenea, să construiască o biserică pe acel teren, întrucât acolo fusese odată una. Regina Cerului a promis, de asemenea, că îl va ajuta să împlinească aceste sarcini.
Trezindu-se, s-a închinat si a încercat să se culce din nou, crezând că visul său fusese o ispită a diavolului. Înainte de a adormi, Mihail a văzut-O din nou pe Născătoarea de Dumnezeu şi a observat cum camera îi era inundată de o lumină albă, blândă. Chipul Maicii Domnului era înconjurat de Lumină Dumnezeiască, iar faţa Sa arăta o graţie şi o dulceaţă de nespus. Vorbind cu bătrânul, Aceasta a spus:
„De ce te temi? Frica ta vine din necredinţă. Ascultă! Eu sunt Panaghia (Cea Preasfântă). Vreau să sapi pe câmpul lui Antonie Doxaras, unde se află îngropată icoana Mea. Te rog să faci asta ca pe o favoare, bătrâne. Vei construi o biserică acolo şi Eu te voi ajuta”.
Apoi, a dispărut. A doua zi, dimineaţă, Mihail a intrat în sat şi i-a spus preotului ce i se întâmplase în timpul nopţii. Preotul a crezut, de asemenea, că visul era o ispită, aşa că l-a îndemnat pe Mihail să vină la spovedanie şi Împărtășanie. Bătrânul, însă, nu s-a arătat convins că viziunile sale fuseseră simple vise sau ispite demonice. El le-a povestit, locuitorilor satului, experienţa sa. Unii au râs de el, doar doi dând crezare cuvintelor sale.
Cei doi bărbaţi au mers cu el la câmp, într-o noapte, şi au săpat în mai multe locuri, dar fâră să găsească ceva. Apoi, au săpat într-un alt loc şi au găsit rămăşiţele unui zid vechi. Negăsind altceva decât cărămizi, dimineaţa au fost nevoiţi să renunţe la căutare, pentru ca turcii să nu afle ce fac.
Antonie Doxaras, proprietarul terenului, avea să găsească, ulterior, cărămizile, aşa încât a încercat să le folosească pentru a construi un cuptor. Mortarul, însă, nu se lipea de cărămizi, aşa că ori de câte ori încerca să zidească o parte a cuptorului, aceasta se prăbuşea. Muncitorii au fost convinşi că Dumnezeu le arăta cum cărămizile din biserica veche nu trebuia să fie folosite pentru cuptor.
Sfânta Pelaghia (23 iulie), o călugăriţă de optzeci de ani, a avut mai multe vise, în iunie 1822, în care i S-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Sfânta Pelaghia vieţuia în Mânăstirea de maici Adormirea Maicii Domnului, din Muntele Keşrovunios, la aproximativ o oră distanţă de sat. Vieţuise de la o vârstă fragedă în mânăstire şi era cunoscută pentru virtuţile şi evlavia ei.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a apărut în vis şi i-a poruncit să meargă la Stamatelos Kangades (un om de vază al satului) şi să-i spună să dezgroape Biserica Sfântul Ioan Botezătorul de pe câmpul lui Antonie Doxaras.
Înspăimântată de viziune, Pelaghia a atribuit visul imaginaţiei sale şi a început să se roage. Îi era frică să povestească altcuiva despre visul său, dar în săptămâna următoare Născătoarea de Dumnezeu i-a apărut din nou, amintindu-i de sfatul Său. Totuşi, călugăriţa a rămas tăcută şi nu a spus nimănui nimic despre viziune. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a apărut pentru a treia oară, de data aceasta într-o manieră severă. A pedepsit-o pe călugăriţă pentru necredinţa ei, spunând:
„Du-te şi fă cum ţi-am spus. Fii ascultătoare!”.
Sfânta Pelaghia s-a trezit înfricoşată şi tremurând. În timp ce a deschis ochii, a văzut aceeaşi femeie tainică pe care O văzuse în timp ce dormea. Cu mare efort, a întrebat:
„Cine eşti, Doamnă? De ce eşti supărată pe mine şi de ce îmi porunceşti să fac aceste lucruri?”.
Femeia a ridicat mâna şi a spus:
„Binevesteşte, Pământule, bucurie mare!” (stih din Cântarea a Noua a Canonului la Utrenia Bunei Vestiri).
Înţelegând în cele din urmă, Bătrâna călugăriţă a exclamat cu bucurie:
„Lăudaţi, Ceruri, Slava lui Dumnezeu…” (următorul vers al stihului).
Imediat, a informat-o pe stareţă despre viziunile sale şi i-a spus şi lui Stamatelos Kangades. Kangades, care fusese desemnat de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să efectueze săpăturile la biserică, i-a vorbit Episcopului Gavriil despre aceste întâmplări. Episcopul auzise deja de visul lui Mihail Polizoes şi şi-a dat seama că relatarea călugăriţei Pelaghia se punea de acord cu viziunea aceluia. Atunci, ierarhul a scris tuturor bisericilor de pe Insula Tinos, îndemnându-le să coopereze în găsirea bisericii şi a icoanei.
Săpăturile au început în septembrie 1822, sub supravegherea lui Kangades. Fundaţia bisericii Sfântul Ioan, distrusă de arabi în 1200, a fost descoperită. O fântână veche a fost găsită lângă biserică, dar nu şi Sfânta Icoană. Banii s-au terminat şi, astfel, munca a fost abandonată.
Din nou, Maica Domnului i S-a arătat Sfintei Pelaghia, îndemnând-o să continue săpăturile. Episcopul Gavriil a lansat un apel pentru donaţii, încât sa poată fi construită o nouă biserică, pe temeliile vechii Biserici Sfântul Ioan Botezătorul. Noua biserică a fost zidită şi a fost închinată Sfântului Ioan şi Fântânii Dătătoare de Viaţă.
În ziua de 30 ianuarie 1823, muncitorii nivelau pământul în interiorul bisericii, făcând pregătiri pentru a aşeza noua pardoseală din piatră. În jurul prânzului, unul dintre muncitori, Emanuel Maţos, a lovit cu târnăcopul o bucată de lemn, tăind-o prin mijloc. A privit la una dintre bucăţile de scândură şi a văzut că era arsă pe o parte, în timp ce pe cealaltă parte se observau urme de vopsea. Când a căutat să desprindă, cu mâna, murdăria, a observat că era vorba despre o icoană. Unind cele două bucăţi de lemn, s-a închinat în semn de venerare, către ceea ce se vedea acum ca fiind Icoană.
I-a chemat pe ceilalţi muncitori, aceia venind şi ei şi închinându-se. Când icoana a fost curăţată, s-a văzut că era o Icoană a Bunei Vestiri. Spărtura se săvârşise chiar prin mijlocul icoanei, între Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Sfântul Arhanghel Gavriil. Niciun chip nu a fost deteriorat, iar acest fapt a fost considerat minune.
În aceeaşi zi, Icoana a fost înmânată Episcopului Gavriil, care a sărutat-o şi a strigat:
„Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale!”.
După găsirea Icoanei, locuitorii Tinos-ului s-au umplut de râvnă în construirea unei biserici măreţe în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Oamenii și-au oferit banii şi au ajutat cu propria lor muncă, la zidirea Bisericii numită “Evanghelistria” (Cea Care a primit Vestea Cea Bună).
Noua biserică a fost terminată în 1823 și a fost sfinţită de Episcopul Gavriil. Sfânta Pelaghia din Tinos a adormit întru Domnul, la 28 aprilie 1834. Cu toate acestea, ziua ei specială de sărbătorire este pe 23 iulie.
Icoana Tinos a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu continuă să fie venerată, ca una dintre cele mai sfinte comori ale Greciei. Nenumărate minuni de vindecare şi scăpare din primejdii se săvârşesc, de la descoperirea Icoanei. Aceasta este cinstită în mod aparte pe 30 ianuarie.
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023
