Sfântul Zenon, ucenicul Sfântului Vasile cel Mare, s-a născut în oraşul Pont, într-o familie bogată. A slujit la curtea Împăratului Valens (364-378), printre soldaţii care erau trimişi să livreze edictele imperiale.
După moartea lui Valens, Sfântul Zenon a părăsit lumea şi s-a aşezat într-o peşteră lângă cetatea Antiohiei. Timp de patruzeci de ani a vieţuit în această peşteră şi a dus o viaţă austeră, în deplină singurătate, curăţându-şi sufletul şi meditând la Dumnezeu.
Sfântul Zenon mergea la biserică în fiecare Duminică şi primea Sfintele Taine ale lui Hristos. În chilia sa nu avea nici pat, nici sobă, nici lampă. Ascetul purta haine vechi şi mânca doar pâine şi bea doar apă, pentru care trebuia să facă un drum obositor în oraş, până la fântână.
Sfântului Zenon îi plăceau în mod deosebit cărţile sfinte, pe care le împrumuta de la cei care veneau la el pentru sfaturi duhovniceşti. Prin smerenia sa profundă, binecuvântatul ascet, plin de darurile Harului, s-a considerat sărac în duh. Sfântul Zenon s-a mutat la Domnul la începutul secolului al V-lea.
