Recomandă Publicat pe 29.01.2021

Sfântul Mucenic Aşot (Curapalati), Rege de Artanuji

În anul 786, Aşot, fiul lui Adarnerse, urca pe Tronul Kartli-ului, în Georgia. Încă de la începutul domniei sale a luptat cu înverşunare pentru reunificarea Georgiei. Primul său pas a fost să profite de oboseala musulmanilor arabi şi să-i alunge din Tbilisi.

Au mai trecut trei ani şi, sub conducerea unui nou lider, musulmanii revigoraţi au început să-l vâneze pe Aşot. Regele a fost nevoit să fugă, după ce a întârziat să ia măsuri împotriva lor. Inamicul cucerise din nou Tbilisi.

Aşot a fost nevoit să părăsească Kartli-ul şi a pornit spre Bizanţ, împreună cu familia şi armata sa mică. Refugiaţii au călătorit până la Javaheti, în sudul Georgiei, şi s-au oprit lângă Lacul Paravani, pentru odihnă. Dar, în timp ce dormeau, o armată saracină a atacat tabăra. Armata regelui era condamnată, dar „Dumnezeu i-a ajutat pe Aşot Kuropalates şi armata sa slabă. El le-a dăruit putere, iar ei au învins un duşman care îi depăşea cu mult ca număr”.

Regele a fost profund mişcat de intervenţia minunată a lui Dumnezeu şi a decis ca, mai degrabă decât să călătorească spre Bizanţ, aşa cum intenţionase, decât să rămână în regiunea Şavşet-Klarjeti.

În acea perioadă, sudul Georgiei suferea pe urma unor calamităţi mari, o epidemie de holeră intensificând nevoinţele unui popor şi aşa devastat de un duşman nemilos. Foarte puţini au supravieţuit, dar acea rămăşiţă neputincioasă şi sfârşită l-a primit cu bucurie pe Aşot Kuropalates, ca pe un nou lider al ei, iar regele a început să refacă imediat regiunea.

Aşot Kuropalates a restaurat Castelul Artanuji, care fusese construit iniţial de Regele Vahtang Gorgasali şi, mai târziu, fusese distrus de generalul arab Marvan „Surdul”. Aşot a întemeiat un oraş, în apropiere, şi l-a proclamat reşedinţa familiei regale Bagrationi din Klarjeti. De asemenea, a construit o biserică în cinstea Sfinţilor Petru şi Pavel. După cum stă scris,

„Dumnezeu i-a dăruit lui Aşot Kuropalates mare putere şi multe victorii”.

Regiunea Klarjeti a căpătat o nouă viaţă şi, prin eforturile Sfântului Grigol din Handţa şi ale însoţitorilor săi, ceea ce fusese odată pustiu s-a transformat într-o regiune plină de biserici, de mănăstiri şi şcoli. Nobilii georgieni au început curând să călătorească la Klarjeti, pentru a făuri viitorul naţiunii, cu Regele Aşot şi cu ceilalţi lideri temători de Dumnezeu.

Aşot Kuropalates nu a fost doar un lider care a militat energic pentru unificarea Georgiei – el a fost cu adevărat un om cu trăiri evlavioase. Cu mare cinste şi bucurie, l-a primit pe Părintele Grigol de Handţa, un „om ceresc şi înger pământesc”. Părintele Grigol a binecuvântat regatul lui Ashot şi moştenirea sa.

Celor care se nevoiau în Mânăstirea Handţa, Aşot Kuropalates le-a dăruit cele mai bune pământuri, inclusiv Şatberdi-ul, pentru a sluji ca moşii rurale, care să furnizeze hrană mânăstirii. Fiii săi, Adarnerse, Bagrat şi Guaram aveau să contribuie ulterior, mult, din propria lor avere, la renaşterea mânăstirilor din sălbăticia Klarjeti. (Udabno – în georgiană. Cu numele tradus ca „sălbăticie”, aceste locuri pustii în care vieţuiau pustnicii au atras adesea călugări şi laici evlavioşi, pe măsură ce faima acestor oameni sfinţi se răspândea. De-a lungul secolelor, odată cu întemeierea a numeroase mânăstiri, aceste deşerturi au devenit adevărate oraşe şi au păstrat doar numele de „sălbăticie”, în sens figurat.)

Însă, după ceva timp, Regele Aşot, în genere virtuos, s-a îndrăgostit de o femeie oarecare. A uitat de onoare, de împlinirile şi loialitatea faţă de Dumnezeu şi de naţiune şi a dus-o pe aceasta la Castelul Artanuji – o moşie care fusese dedicată reginei. Sfântul Grigol a auzit despre relaţia adulteră a regelui şi a devenit extrem de mâhnit. El l-a înfruntat pe rege, privind comportamentul aceluia, iar disperatul Aşot a promis că o va părăsi pe femeie, dar nu şi-a putut duce la îndeplinire promisiunea. Aşa încât, Părintele Grigol a dus-o la Mânăstirea Mere şi a predat-o stareţei, Maicii Fevronia, fără să-i spună lui Aşot.

Auzind ce s-a întâmplat, Regele Aşot a rugat-o pe Maica Fevronia să i-o înapoieze pe femeie, dar stareţa a refuzat. În cele din urmă, Aşot și-a plecat capul înaintea călugăriţei şi s-a pocăit, spunând:

„Fericit omul care nu mai trăieşte pentru această lume”.

Regele şi-a redescoperit dragostea faţă de Dumnezeu şi de ţara sa şi şi-a pregătit întoarcerea la Kartli. Dar planurile sale au fost împiedicate, când un anumit războinic musulman numit Halil avea să pornească o nouă invazie, cucerind ţinuturile Kartli, Hereti şi Kvemo Kartli.

Aşot şi-a trimis oamenii să strângă armată, dar înainte ca trupele să fie adunate, saracinii au atacat şi i-au forţat să fugă. Regele a pornit apoi către Cheile Nigali, cu intenţia de a-şi mări armata. Unii dintre recruţi s-au dovedit a fi trădători, însă, când regele descoperea trădarea, era deja prea târziu. S-a ascuns într-o biserică, dar oamenii fără de Dumnezeu l-au găsit şi l-au înjunghiat, ucigându-l în sfântul lăcaş.

„L-au ucis pe altar, ca şi când ar fi sacrificat un miel jertfitor, iar sângele său rămâne acolo până în ziua de azi”,

scrie Sumbat, fiul lui Davit, în cartea sa “Vieţile Bagraţionilor” [numele dinastiei].

Astfel, primul rege Bagration,

„un credincios, pe care s-a întemeiat moştenirea poporului georgian”,

a fost, totodată, mucenic. Georgienii s-au răzbunat pe ucigaşii regelui lor iubit. Când oamenii din Doliskana au auzit că Aşot fusese ucis, i-au urmărit pe ucigaşi şi i-au ucis lângă Râul Ceorohi. Cuviosul Grigol şi poporul georgian au plâns cu amărăciune pierderea regelui şi a speranţei lor. Sfintele Moaşte ale Sfântului Aşot au fost îngropate în Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, pe care el însuşi o ctitorise.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023