publicat în: Arhivă

Sfântul Mucenic Aşot (Curapalati), Rege de Artanuji, Georgia, şi lucrarea sa alături de Sfântului Grigol de Khandzta

În anul 786, Aşot, fiul lui Adarnerse, a urcat pe Tronul Kartli. Încă de la începutul domniei sale a luptat cu înverşunare pentru reunificarea Georgiei. Primul său pas a fost să profite de oboseala musulmanilor arabi şi să-i alunge din Tbilisi.

Au trecut trei ani şi, sub conducerea unui nou lider, musulmanii revigoraţi au început să-l vâneze pe Aşot. Regele a fost nevoit să fugă, după ce a întârziat să ia măsuri împotriva lor. Inamicul cucerise din nou Tbilisi.

Aşot a fost nevoit să părăsească Kartli şi a pornit spre Bizanţ, împreună cu familia şi armata sa mică. Refugiaţii au călătorit până la Javakheti, în sudul Georgiei, şi s-au oprit lângă Lacul Paravani pentru odihnă. Dar, în timp ce dormeau, o armată saracină a asaltat tabăra. Armata regelui era condamnată, însă

„Dumnezeu l-a ajutat pe Aşot Kuropalates şi armata sa slabă. El le-a dăruit putere şi ei au învins un duşman care îi depăşea cu mult în număr”.

Regele a fost profund emoţionat de intervenţia minunată a lui Dumnezeu şi a decis că, mai degrabă decât să călătorească spre Bizanţ aşa cum intenţionase, rămâne în regiunea Shavshet-Klarjeti.

În acea perioadă, sudul Georgiei suferea mari calamităţi, o epidemie de holeră intensificând luptele unui popor devastat de un duşman nemilos. Foarte puţini au supravieţuit, dar acea rămăşiţă neputincioasă şi obosită l-a primit cu bucurie pe Aşot Kuropalates ca nou lider al ei, iar regele a început să refacă imediat regiunea.

Aşot Kuropalates a restaurat Castelul Artanuji, care fusese construit iniţial de Regele Vakhtang Gorgasali şi, mai târziu, distrus de generalul arab Marwan „Surdul”. Aşot a întemeiat un oraş în apropiere şi l-a proclamat reşedinţa familiei regale Bagrationi din Klarjeti. De asemenea, a construit o biserică în cinstea Sfinţilor Petru şi Pavel. După cum este scris,

„Dumnezeu i-a dăruit lui Aşot Kuropalates mare putere şi multe victorii”.

Regiunea Klarjeti a căpătat o nouă viaţă şi, prin eforturile Sfântului Grigol din Khandzta şi ale însoţitorilor săi, fostul pustiu a fost transformat într-o regiune plină de biserici, mănăstiri şi şcoli. Nobilii georgieni au început curând să călătorească la Klarjeti, pentru a făuri viitorul naţiunii cu Regele Aşot şi cu ceilalţi lideri temători de Dumnezeu.

Aşot Kuropalates nu a fost doar un lider care a militat energic pentru unificarea Georgiei – el a fost cu adevărat un om cu simţiri evlavioase. Cu mare cinste şi bucurie l-a primit pe Părintele Grigol de Khandzta, un „om ceresc şi înger pământesc”. Părintele Grigol a binecuvântat regatul lui Ashot şi moştenirea sa.

Celor care s-au nevoit în Mănăstirea Khandzta, Aşot Kuropalates le-a acordat cele mai bune pământuri, inclusiv Shatberdi, pentru a sluji drept moşii rurale, care să furnizeze hrană mănăstirii. Fiii săi, Adarnerse, Bagrat şi Guaram, vor contribui ulterior mult, din propria lor avere, la renaşterea mănăstirilor din sălbăticia Klarjeti. (Udabno – în georgiană. Tradus ca „sălbăticie”, aceste locuri pustii în care vieţuiau pustnicii au atras adesea călugări şi laici evlavioşi, pe măsură ce faima acestor oameni sfinţi se răspândea. De-a lungul secolelor, odată cu întemeierea a numeroase mănăstiri, aceste deşerturi au devenit adevărate oraşe şi au păstrat doar numele de „sălbăticie”, la sens figurat.)

Însă, după ceva timp, Regele Aşot, în genere virtuos, s-a îndrăgostit de o femeie oarecare. A uitat de onoare, de împlinirile şi loialitatea faţă de Dumnezeu şi naţiune şi a dus-o pe aceasta la Castelul Artanuji, o moşie care fusese dedicată chiar reginei. Cu toate acestea, Sfântul Grigol a auzit despre relaţia adulteră a regelui şi a devenit extrem de mâhnit.

L-a confruntat pe rege, cu privire la comportamentul său, iar disperatul Aşot a promis că o va părăsi pe femeie, dar nu şi-a putut duce la îndeplinire promisiunea. Aşa încât, Părintele Grigol a dus-o la Mănăstirea Mere şi a predat-o stareţei, Maica Fevronia, fără să-i spună lui Aşot. Auzind ce s-a întâmplat, Regele Aşot a rugat-o pe Maica Fevronia să i-o înapoieze pe femeie, dar stareţa a refuzat. În cele din urmă, Aşot și-a plecat capul către călugăriţă şi s-a pocăit, spunând:

„Fericit omul care nu mai este viu pentru această lume”.

Regele şi-a redescoperit dragostea pentru Dumnezeu şi ţara sa şi şi-a pregătit întoarcerea la Kartli. Dar planurile sale au fost împiedicate, când un anumit războinic musulman numit Khalil a pornit o nouă invazie, cucerind ţinuturile Kartli, Hereti şi Kvemo Kartli.

Aşot şi-a trimis oamenii să strângă armată, dar înainte ca trupele să fie adunate, saracinii au atacat şi i-au forţat să fugă. Regele a călătorit, apoi, către Cheile Nigali, cu intenţia de a-şi mări armata. Unii dintre recruţi s-a dovedit a fi trădători, iar când regele a descoperit trădarea, era deja prea târziu. S-a ascuns într-o biserică, dar oamenii fără de Dumnezeu l-au găsit şi l-au înjunghiat până la moarte, în sfântul lăcaş.

„L-au ucis pe altar, ca şi când ar fi sacrificat un miel jertfitor, iar sângele său rămâne acolo până în ziua de azi”,

scrie Sumbat, fiul lui Davit, în cartea sa “Vieţile Bagraţionilor” [numele dinastiei].

Astfel, primul rege Bagration,

„un credincios, pe care s-a întemeiat moştenirea poporului georgian”,

a fost, de asemenea, un mucenic. Georgienii s-au răzbunat pe ucigaşii regelui lor iubit. Când oamenii din Doliskana au auzit că Aşot a fost ucis, i-au urmărit pe ucigaşi şi i-au ucis lângă Râul Chorokhi. Cuviosul Grigol şi poporul georgian au plâns cu amărăciune pierderea regelui şi a speranţei. Sfintele Moaşte ale Sfântului Aşot au fost îngropate în Biserica Sfinţii Petru şi Pavel pe care el însuşi o construise.

__________________________

*Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere şi adaptare, după ediţia recentă a Sinaxarului în limba engleză al Bisericii Ortodoxe a Americii