Fapte şi cuvinte de Învăţătură – Sfântul Ierarh Iosif (Naniescu) cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei

1. în ziua călugăriei rasoforului loan Naniescu, Episcopul Chesarie a ţinut scurtă cuvântare, zicându-i: – Ţi-am dat numele de losif, numele stareţului meu. De vei fi om de
treabă, ai să ajungi ca el! Într-adevăr, cuvintele marelui episcop s-au împlinit cu prisosinţă în viaţa ucenicului său.

2. Se spunea despre mitropolitul losif că. pe când era elev la Seminarul din Buzău şi la Colegiul Sfântul Sava. avea o comportare duhovnicească foarte aleasă şi învăţa aşa de bine, că pe toţi colegii săi îi întrecea, atât cu învăţătura, cât şi cu trăirea. Pentru aceea era iubit şi de elevi şi de profesori.

3. La înmormântarea Episcopului Chesarie, părintele său duhovnicesc, din 30 noiembrie, 1845, tânărul ierodiacon Iosif Naniescu a rostit un cuvânt de recunoştinţă şi apreciere aşa de ales, încât toţi cei de faţă l-au sărutat cu lacrimi.

4. Se mai spunea despre dânsul că era un evlavios slujitor al Bisericii şi un cântăreţ neîntrecut. Psaltichia o învățase de la marele dascăl şi protopsalt Macarie ieromonahul. Când cânta la strană, vocea lui duioasă umplea biserici mişca inimile şi scotea lacrimi.

5. Acest smerit şi vrednic de pomenire slujitor al Bisericii lui Hristos avea încă mare osârdie pentru cele sfinte. Dumnezeiasca Liturghie o săvârşea întotdeauna cu bucurie şi cu ochii umeziţi de lacrimi. Era, de asemenea, neîntrecut predicator şi duhovnic iscusit, căutat de multă lume pentru blândeţea şi cuvintele lui. Cât a fost stareţ de mănăstiri a crescut numeroşi fii duhovniceşti, atât mireni, cât şi călugări.

6. Timp de opt ani de zile cât a fost profesor de religie, arhimandritul losif Naniescu era cel mai iubit dintre profesori. Elevii mergeau după el şi îl preţuiau ca pe un adevărat părinte duhovnicesc. Cunoştea bine Sfânta Scriptură şi era desăvârşit dascăl şi catehet. Cuvintele sale se lipeau de inimile tuturor.

7. Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul losif avea şi darul sfintei smerenii şi al ascultării. In fiecare om el vedea pe Dummzeu şi toate le primea ca din mâna Lui. La 10 iunie. 1875. când a fost ales în sinod mitropolit al Moldovei. a spus printre altele aceste cuvinte:

– Datoriile înaltei poziţii ecleziastice, la care dumnezeiasca providenţă prin votul domniilor voastre, mă cheamă astăzi, cunosc şi mărturisesc cu toată umilinţa că sunt mai presus de puterile mele.

8. După ce a fost ales părinte şi păstor al Moldovei, mitropolitul losif Naniescu a plecat cu trenul din Bucureşti spre laşi. pentru imstalare. Era sâmbătă, în noaptea de 6 iulie, 1875. In vagon a adormit puţin şi a visat pe marele mitropolit Veniamin Costachi. care. apropiindu-se, îi dădea sfaturi si termine catedrala din laşi începută de el. Acelaşi vis l-a avut în noaptea aceea şi duhovnicul Mitropoliei din laşi, arhimandritul lerotei Maximescu.

Departe fiind. spumea el, am văzut cum în jurul bisericii mari a lui Veniamin se plimbau doi călugări cu bărbile ce străluceau ca argintul cel sclipitor. Şi. apropiindu-ma de ei. fără să mă vadă, observ că unul din ei era însuşi mitropolitul Veniamin. pe care l-am recunoscut după faţă, dar pe celălalt nu l-am cunoscut. Şi mitropolitul Veniamin spunea cu sfâşieri de dureri în glas, celuilalt însoţitor al lui, cum această biserică începută de el şi rămasă neterminată, acum urmaşii vor să o scoată la mezat. „Să dărâme şi să vândă ceea ce am zidit şi cumpărat eu”. Şi lacrimile mitropolitului Veniamin n-au contenit să curgă până ce. terminând de înconjurat biserica, a dispărut. Sosind dimineaţa, duhovnicul era frământat de acest vis şi dorea să afle numele acelui călugăr ce însoțea pe Veniamin. Dar mare i-a fost bucuria că în aceeaşi zi l-a recunoscut în persoana mitropolitului losif Naniescu. El era acela ce se plimba îngândurat şi nu răspundea nimic la toate tânguirile mitropolitului Veniamin.

9. Prima grijă a noului părinte al Moldovei a fost terminarea catedralei începută în anul 1833 de înaintaşul său, mitropolitul Veniamin Costachi. Dar, pregătindu-se ţara pentru Războiul de Independenţă. blândul arhiepiscop a amânat începerea lucrului. Timp de doi ani s-a străduit să îmbărbăteze credincioşii şi întregul cler în lupta dreaptă pentru neatârnare naţională bisericească. Astfel, a făcut apel la toate mănăstirile şi la preoţi să adune ajutoare pentru armată, iar pe cei care doreau, îi trimitea în ambulanţe pentru
îngrijirea răniţilor. La apelul mitropolitului losif au contribuit cu ajutoare toate mănăstirile şi multe parohii, iar pentru îngrijirea răniţilor au plecat din Moldova peste o sută de preoţi. călugări şi maici.

10. In anul 1879, după terminarea războiului, mitropolitul losif s-a dus în audienţă la primul ministru să ceară ajutor pentru construcţia catedralei. Intrând înăuntru, a zis:

– Vin cu o rugăminte mică pentru dumneavoastră. dar foarte mare pentru noi. Şi anume, să ne daţi fonduri pentru terminarea Catedralei mitropolitane din laşi, care zace în ruină de 40 de ani şi în care dorm noaptea vitele oamenilor.

– Nu avem acum fonduri pentru aceasta! a răspuns casierul trezoreriei naţionale.

– Dacă o ţară nu are bani să construiască o catedrală, a răspuns hotărât mitropolitul, atunci eu îmi dau demisia din mitropolie. Poftiţi cârja!

Văzând râvna marelui ierarh pentru casa Domnului, membrii guvernului au aprobat în aceeaşi zi fonduri băneşti cu care s-a şi început construcţia catedralei.

11. Cea dintâi grijă a mitropolitului losif. după terminarea catedralei, a fost strămutarea osemintelor primului ei ctitor, Veniamin Costachi, de la Mânăstirea Slatina la ctitoria sa din laşi, în semn de recunoştinţă şi dragoste în Hristos. Această strămutare s-a făcut la 30 decembrie, 1886.

12. La 23 aprilie, 1887, de ziua Sfântului Marellui Mucenic Gheorghe. s-a sfinţit noua Catedrală mitropolitană din laşi de către 12 arhierei, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi. În această sărbătoare, mitropolitul losif a trăit cea mai fericită zi din viaţa lui şi a rostit în biserică un cuvânt părintesc, inspirat de Duhul Sfânt, care a mişcat inimile tuturor fiilor săi duhovniceşti.

13. A doua mare ctitorie a înaintaşului său, pe care a salvat-o mitropolitul losif, a fost Seminarul Veniamin Costachi de la Socola. Neavând un local propriu, funcţiona cu chirie prin casele negustorilor. Văzând aceasta, bunul mitropolit a cumpărat palatul fostului domnitor Mihail Sturza din laşi, l-a reparat şi a mutat seminarul în el. La inaugurarea noului local a vorbit mitropolitul aceste cuvinte, vrednice de pomenit:

– Copilul lui Veniamin a ajuns prin uşile oamenilor! Ruşine pentru Biserică! Ruşine pentru ţară! Veniamine, te-am răzbunat! Astăzi te-am instalat în palatul aceluia care te-a amărât şi te-a făcut să pleci la mănăstire!

14. Sub păstoria acestui devotat mitropolit s-au restaurat încă două renumite ctitorii din laşi: biserica Sfântul Nicolae Domnesc şi biserica Sfinţii Trei lerarhi. S-au înnoit, de asemenea cu ajutorul lui, numeroase biserici parohiale. schituri şi mănăstiri, căutând întru toate să imite pe marele si înaintaş, Veniamin Costachi.

15. Mitropolitul losif avea din copilărie o deosebită evlavie pentru moaştele Cuvioasei Parascheva din laşi. Ele se păstrau în paraclisul Mânăstirii Sfinţii Trei lerarhi. Dar în noaptea de 27 decembrie, 1888. aprinzându-se paraclisul, au fost cuprinse de flăcări şi sfintele moaşte. Deci, auzind, mitropolitul, a venit noaptea acolo desculţ şi, văzând cum arde în foc cel mai de preţ ador al Moldovei, plângea ca un copil nemângâiat. Dar, potolindu-se focul. prin minune au fost găsite moaştele Cuvioasei Parascheva întregi şi
nevătămate. Numai îmbrăcămintea de argint se topise. Atunci bunul păstor a făcut alt sicriu de argint pentru sfintele moaşte şi le-a strămutat în noua catedrală. precum se văd până astăzi.

16. Acest venerabil mitropolit era un mare iubitor de cântare bisericească. El a împodobit sfintele altare cu cei mai evlavioşi slujitori şi stranele bisericilor cu cei mai buni protopsalţi. El este cel dintâi ierarh român care a binecuvântat organizarea corului vocal în biserică şi a îngăduit femeilor să cânte la cor. împotriva celor care se opuneau la aceasta, el răspundea:

– Evlavioşilor! La mormântul Mântuitorului au rămas numai femeile, căci bărbaţii fugiseră toţi! Femeile, cele dintâi, au vestit învierea Domnului!

17. Cele mai alese virtuţi ale mitropolitului losif erau însă acestea două: sfinţenia vieţii sale şi milostenia. Cu aceste două mari virtuţi a întrecut pe tot ierarhii vremii sale, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câştigat respectul celor mari. a ridicat de jos pe mulţi deznădăjduiţi. a adunat în jurul său pe cei săraci şi nebăgaţi în seamă şi a tras spre Hristos pe mulţi creştini cu pilda vieţii sale.

18. Se spunea despre dânsul că era foare cumpătat şi cu dreaptă socoteală în toate. Dormea noaptea puţin şi se ruga mult. În fiecare dimineaţă, la orele cinci, când suna clopotul de Utrenie, el se deştepta cel dintâi. Apoi număra bătăile clopotului din turn, dacă sună de trei ori câte patruzeci de lovituri. După rugăciune citea viaţa sfântului din ziua respectivă. apoi îşi lua rasa şi venea la biserică.

19. Spuneau părinţii de la Mitropolie. care i-au fost ucenici, ca mitropolitul losif venea zilnic la Sfânta Liturghie, la Vecernie şi la Utrenie. Numai dacă era plecat undeva sau era greu bolnav. nu venea. Părinţii auzeau mai intâi toaca, apoi bătăile ritmice ale cârjei mitropolitului pe mozaicul bisericii.

20. Spuneau iarăşi despre dânsul că îi plăcea să asculte în biserică citirea Psaltirii şi cântarea la strană. In zilele de lucru cânta cu cântăreţii stihiri, tropare, laudări şi altele, pe care le învăţaseră şi mirenii. Dar cel mai mult le plăcea să cânte fericirile şi cântările Sfintei Liturghii, căci mitropolitul losif trăia bucuria Sfintei Liturghii.

24. Adeseori, bunul păstor făcea vizite canonice la mănăstiri, la schituri şi parohii. Sfinţea biserici şi preoţi, ţinea predici alese şi dădea sfaturi duhovniceşti, dar niciodată nu aducea la laşi daruri de la credincioşi, ci. pe toate le împărţea la văduve şi la orfani.

– Nouă ne-a dat Dumnezeu din belşug, zicea el. Să dăm la cei lipsiţi!

22. Un loc iubit de linişte al blândului ierarh era Schitul Sihla. Aici venea în fiecare vară cu diaconii săi, se urcau la peştera Sfintei Teodora, făceau Vecernia, apoi poruncea unui diacon să cânte ectenia întreită şi slavoslovia mare deasupra stâncilor. La urmă cântau cu toţii „Cămara Ta, Mântuitorule…”. apoi coborau spre Mănăstirea Neamţ.

23. Despre acest evlavias păstor de suflete spunea unul din ucenicii săi:

– Mitropolitul losif avea calităţi mari, aş putea zice apostolice, pentru că zilnic cugeta numai la îndeplinirea datoriilor sale pastorale. Credinţa sa era tare în Hristos Domnul. Ea îl întărea în luptele vieţii, ea îl îndemna la săvârşirea faptelor sale mari şi virtuoase. Totdeauna l-am găsit citind Sfânta Scriptură şi îmi spunea:

– De aici eu învăţ toate, întocmai ca şi marele ascet Antonie, care n-avea altă carte decât cerul şi pământul, contemplându-le.

24. Cea mai mare faptă bună a mitropolitului losif Naniescu, prin care se făcuse tuturor cunoscut şi iubit, era milostenia, marea sa operă de caritate creştină. El avea uşa şi mâna deschise pentru milă. Pe lângă cerştorii din oraş, el ajuta mai ales pe elevii şi studenţii săraci. In fiecare an îmbrăca zeci de elevi şi studenţi şi-i hrănea la bucătăria Mitropoliei. Alte sute dintre ei primeau bani pentru cărţi şi taxe şcolare. Exemplul său a fost urmat şi de ceilalţi slujitori ai catedralei, precum au fost monahul Ilarion Radu,
arhidiaconul Varlaam Arghirescu, arhimandritul loanichie Grădinaru şi alţii.

25. Zicea unul din ucenicii săi:

– Mila faţă de săraci a mitropolitului losif Naniescu a ajuns proverbială în Moldova şi în toată ţara. Zilnic veneau zeci de nevoiaşi pentru a primi milă din mâinile lui. La început singur se cobora din chilie jos pe trepte, în mijlocul celor o sută de săraci. li mângâia cu vorba, îi binecuvânta şi le împărţea bani. Niciodată nu dădea săracului mai puţin de o pâine. „Bani pentru o pâine!” acesta era principiul lui. Dacă termina banii mărunţi, scotea de prin buzunare bani mari şi pe toţi îi alina. Apoi urca sus în chilia lui de rugăciune şi de citire. Când era bătrân şi slab, nu mai cobora, ci arunca mila sa săracilor din balconul casei.

26. Spunea iarăşi acelaşi ucenic:

– Aceasta era milostenia lui în zilele de lucru. Duminica. mitropolitul împărţea astfel mila: dădea punga cu bani anume destinaţi părintelui Visarion Boboc. iconomul mitropoliei. După slujbă. iconomul se aşeza în portiţa din dos a mitropoliei. Pe acolo treceau toţi săracii şi îşi primeau ajutor de la părintele lor duhovnicesc.

Aşa împărţea zilnic mitropolitul losif leafa sa la săraci.

27. Spunea ucenicul şi acestea:

– Lunar venea la el pentru milă şi Barbu Lăutaru, vestitul cântăreţ din laşi, şi primea milă. La urmă, mitropolitul losif cerea să-i cânte stihira din Postul Mare: „Nu mă pedepsi, Stăpâne…”. Venea şi evreul Rubenşafi regulat, vinerea. pentru milă. Cu ajutorul mitropolitului şi-a învăţat fiul carte, a ajuns doctor şi s-a creştinat. Un alt evreu din laşi venea din trei în trei ani, numai la el, pentru ajutor. „Cu ajutorul mitropolitului losif – zise el la urmă – mi-am putut mărita cele trei fete”. Prin aceasta, păstorul cel bun imita pe Sfântul
lerarh Nicolae.

28. Intr-o sărbătoare, spunea ucenicul, ieşind mitropolitul din biserică, ca boierii oraşului în jurul lui, l-au înconjurat săracii. lar el. ca să-şi ascundă fapta bună, le arunca milă şi le zicea cu asprime:

– La boieri, la boieri, care au luat zestrea Bisericii, zestrea voastră…! Ce veniţi la noi?

29. În tot timpul anului. mitropolitul Losif ajuta elevi şi studenţi de toate vârstele, fără alegere. Le dădea hrană, le plătea taxele şcolare, le dădea bani de cheltuială, susţinea studenţi din salariul său în ţară şi peste hotare. Sala de mese de lângă bucătăria mitropolitului era adevărată cantină de şcoală. La sfârşitul anului însă, fiecare era dator să-i înfăţişeze situaţia şcolară. Pentru cei ce se distingeau la învăţătură. trimitea pe moşul Alexandru să le cumpere câte un rând de haine bune şi cărţi, drept premiu. lar pentru cei rămaşi repetenţi, dădea ordin iconomului să le pună o pâine în traistă şi să-i trimită acasă.

30. Odată a venit la mitropolit un student şi i-a zis:

– Suntem trei studenţi de la ţară şi stăm toţi cu chirie într-o cameră mică cu un singur pat. Suntem nevoiţi să dormim câte unul pe rând. Acum nu avem bani să plătim taxa la şcoală şi gazdă. Vă rog. daţi-ne un mic ajutor.

Mitropolitul, după ce i-a dat de mâncare. a trimis pe diaconul său, Varlaam, să vadă care este adevărul. Apoi l-a trimis din nou cu bani pentru un an de zile.

– lată, a spus diaconul, vă trimite mitropolitul losif câte 300 de lei pentru fiecare, să puteţi continua studiile.

34. Altădată a venit la el o femeie de la ţară, plângând.

– De ce plângi. femeie? a întrebat el.

– Mi-a murit vaca şi am şapte copii.

– lată, mamă, ai bani să-ţi cumperi altă vacă.

32. Spuneau preoţii catedralei că. uneori. mitropolitul losif termina banii şi nu avea ce da la săraci. Atunci împrumuta bani de la duhovnicul său, arhimandritul lerotei, şi mângâia pe toţi. La sfârșitul lunii, când primea salariul, întâi îşi achita datoriile. apoi miluia pe cei care veneau.

33. într-o zi a venit la el un om plângând, să se mărturisească.

– De ce plângi. fiule? t-a întrebat mitropolitul. Ce păcate ai făcut?

– înalt Preasfinţite, am slujit ca preot, fără să fiu preot. Am botezat, am spovedit. am îngropat, am slujit Sfânta Liturghie, am împărtăşit oameni. Am făcut cel mai greu păcat! Eu cred că nu mă mai iartă Dumnezeu şi mi-am pierdut sufletul.

După ce l-a spovedit mitropolitul, s-a gândit puţin. apoi i-a spus:

– Pregăteşte-te şi vino Duminică să te hirotonesc diacon şi preot.

Aşa a judecat bunul păstor ca să mântuiască un suflet de la moarte şi să nu smintească poporul cel binecredineios.

34. Acest venerabil mitropolit era foare sărac şi modest îmhrăcat, că nu-i ajungeau banii pentru haine. Văzând unii din miniştri că poantă rasă veche. i-au trimis în loc de salariu, un rând de haine noi. călugărești. Dar mitropolitul losif, iubind sărăcia lui Hristos, a vândut hainele şi a împărţit banii la săraci.

35. Odată mitropolitul mergea la sinod. în tren l-a întâlnit un preot oarecare şi, văzându-l simplu îmbrăcat, la întrebat:

– Unde mergi. părinte?

– Mă duc şi eu încolo, devale!

Aproape de coborâre. mitropolitul şi-a luat rasa, potcapul, engolpionul şi cârja şi se apropia de ieşire. Când a observat preotul că este arhiereu şi că i-au ieşit alţi episcopi în întâmpinare, ruşinându-se, îndată s-a făcut nevăzut.

36. Altădată a venit la el un boier care nu-l văzuse de mult:

– Ei, cucoane, umde ai fost vara aceasta?

– Apoi, înalt Preasfinţite stăpâne, am fost în străinătate să-mi caut sănătatea.

– Mă rog. cum se face asta, că dumneavoastră vă pierdeţi sănătatea pe aici şi căutaţi apoi s-o găsiţi tocmai în străinătate?

37. Se mai spunea despre dânsul că se ruga şi citea mult. mânca puţin şi în toate era foarte modest şi cumpătat. lar timpul îl preţuia cel mai mult şi îl folosea după un program destul de riguros. Oriunde mergea, purta cu sine un ceas de masă cu sonerie şi icoana Mântuitorului nostru lisus Hristos.

38. Blândeţea, înţelepciunea şi milostenia mitropolitului losif Naniescu l-au făcut cunoscut şi iubit tuturor, în sinod, la guvern, în eparhie, în laşi, peste toi era cinstit şi respectat. Toţi îl aşteptau, îl rugau să vorbească şi îi ascultau sfatul.

Cuvântul său atârna cel mai greu în toate convorbirile.

39. Cea mai mare avere a mitropolitului losif era o bogată bibliotecă. pe care mai târziu a donat-o personal Academiei Române. Singurele cărţi care l-au însoţit până la moarte erau Sfânta Scriptură, Ceaslovul şi Vieţile Sfinţilor.

40. La 26 ianuarie, 1902, marele mitropolit losif Naniescu, acest loan cel Milostiv al Bisericii Ortodoxe Române, s-a mutat la Hristos, în ceata sfinţilor ierarhi, plâns de toţi săracii şi elevii din oraşul laşi, de toţi preoţii, călugării şi credincioşii din Moldova. În chilia lui nu s-au găsit decât doi lei!

Drept recunoşiinţă. poporul l-a canonizat numindu-l „Mitropolitul Moldovei, losif cel Sfânt”.

– transcriere după Patericul Românesc, alcătuit de Sfântul Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan