Sfântul Anatolie I (Zerţalov) din Optina

Sfântul Anatolie (Zerţalov) s-a născut primind numele Alexie, în satul Babolia, la 24 martie 1824. Tatăl său, Moise Kopev, era diacon, iar mama sa se numea Ana. Părinţii erau creştini foarte evlavioşi, care sperau ca propriii copii să intre în viaţa monahală.

Singurul lor fiu, Alexie, a fost învăţat să citească, de la vârsta de cinci ani. A studiat la Seminarul Teologic Sfântul Boris, apoi a intrat la Seminarul de la Kaluga. Când avea paisprezece ani, Alexie a fost suferind de o febră, care l-a ţinut în afara şcolii timp de un an.

Încă de la o vârstă fragedă, Alexie şi-a dorit să devină călugăr. Chiar se gândea să meargă în pădurile Roslav, să vieţuiască împreună cu pustnicii de acolo. Planurile sale nu au fost însă îndeplinite, deoarece o furtună l-a împiedicat să-şi continuie drumul. S-a decis să se întoarcă, considerând furtuna ca pe un semn cum că Dumnezeu nu dorea ca el să urmeze acea cale.

Tânărul a revenit la seminar, unde a primit numele de Anatolie (M. Zerţalov). Uneori, elevilor din seminariile ruseşti li se dădeau nume noi, aşa după cum a fost şi cazul Sfântului Inochentie Veniaminov (31 martie).

Vindecându-se de o boală grea, ajungea, ulterior, la Mânăstirea Optina, împreună cu mama sa. Sfântul Macarie (7 septembrie) avea să o laude pentru că îşi îndrumase fiul pe o cale atât de bună. Bătrânul l-a luat pe Anatolie sub aripa sa, pregătindu-l în ce priveşte Rugăciunea lui Iisus şi principiile vieţii duhovniceşti. Când Părintele Macarie era prea ocupat, îl binecuvânta pe Anatolie să ceară sfaturi de la Părintele Ambrozie, ori de la Părintele Antonie.

Anatolie a împlinit diferite ascultări în mânăstire, începând de la bucătărie. Nu dormea prea mult, iar atunci doar aşezat pe o grămadă de lemne. A fost mutat des, de la o chilie la alta, şi a răbdat multe necazuri şi încercări. Acestea, însă, l-au îmbogăţit cu virtuţile smereniei şi răbdării.

Sfântul Ignatie Brianceaninov (30 aprilie) a vizitat odată Optina, sperând că va întâlni şi va discuta cu călugări experimentaţi în viaţa duhovnicească, şi a fost trimis la Părintele Anatolie, care era pe atunci diacon. Episcopul a fost impresionat de Părintele Anatolie şi i-a povestit Părintelui Macarie detaliile conversaţiei lor. Ca urmare, Bătrânul a început să-l bată cu toiagul său şi i-a poruncit să iasă din încăperer. Când cineva l-a întrebat de ce fusese atât de dur, Părintele Macarie a zis: „De ce să nu-l cert? E uşor să devii mândru”.

După ce Părintele Macarie s-a mutat la Domnul, în 1860, Părintele Anatolie a devenit foarte apropiat de Părintele Ambrozie. Când Părintele Ambrozie a observat că Părintele Anatolie era suficient de matur pentru a-i îndruma şi pe alţii, a început să-l pregatească pentru această slujbă, la fel cum îl pregătise Părintele Macarie.

Părintele Anatolie a fost hirotonit preot, în 1870. La 3 august 1871 a fost ales Superior al Mânăstirii Spaschi-Orlov şi ridicat la rangul de Arhimandrit. Părintele Anatolie nu dorea să părăsească Optina, iar Părintele Ambrozie a făcut o cerere formală de a-l încadra în funcţia de asistent, aşa că numirea a fost făcută. Părintele Anatolie a fost numit stareţ al Schitului, în 1874, la îndemnul Părintelui Ambrozie. El a acceptat aceste îndatoriri, din ascultare de Bătrânul său, şi le-a împlinit cum s-a putut mai bine. Chiar şi în noua sa funcţie, Părintele Anatolie a continuat să-l respecte şi să-l asculte pe Părintele Ambrozie.

Chilia Părintelui Ambrozie se afla în dreapta Schitului, în timp ce cea a Părintelui Anatolie era în stânga. Vizitatorii mergeau deseori să-i vadă şi pe unul, şi pe celălalt. Pe lângă primirea vizitatorilor, Părintele Anatolie a păstyrat corespondenţa cu mulţi oameni care se bazau pe sfaturile sale.

Părintele Ambrozie, din cauza bolii sale, s-a sprijinit foarte mult pe Părintele Anatolie, punând rânduială în viaţa Mânăstirii Şamordino. El le mărturisea călugăriţelor, că le-a vizitat rar datorită încrederii sale în Părintele Anatolie. Părintele Ambrozie îl numea un mare practicant al Rugăciunii lui Iisus, care primise harul şi darul rugăciunii neîncetate. Doar unul din o mie primeşte un astfel de har, le zicea el călugăriţelor.

Aproape de sfârşitul vieţii sale pământeşti, Părintele Anatolie primise aceeaşi înţelepciune duhovnicească, discernământul și înainte-vederea Părinţilor Macarie şi Ambrozie. El descoperea tainele sufletului omului, prezicând întâmplări ce aveau să se întâmple.

După mutarea la Domnul a Părintelui Ambrozie în 1891, Episcopul (care nu l-a aprobat pe Părintele Ambrozie) i-a interzis Părintelui Anatolie să mai viziteze Şamordino. Acest lucru i-a provocat o durere profundă, care i-a afectat sănătatea. A călătorit la Sankt Petersburg, în 1892, şi s-a întâlnit cu Sfântul Ioan de Kronstadt (20 decembrie). La 10 octombrie, cu ocazia pomenirii mutării la Domnul a Părintelui Ambrozie, au slujit împreună. Starea lui de sănătate nu era una prea bună, înrăutăţindu-se şi mai mult în anul 1893. Pe 10 octombrie, a primit în taină Marea Schimă.

Sfântul Anatolie a adormit întru Domnul, la 25 ianuarie 1894, şi a fost îngropat lângă iubiţii săi învăţători: Sfântul Ambrozie şi Sfântul Macarie.

Patriarhia Moscovei a hotărât cinstirea locală a Bătrânilor Optinei, pe 13 iunie 1996. Lucrarea de descoperire a sfintelor moaşte ale Sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie al II-lea începea în ziua de 24 iunie 1998, închiendu-se a doua zi. Date fiind Sărbătorea bisericească a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, după vechiul calendar, asociată cu alte sărbători adiacente şi cu datele efective ale descoperirii sfintelor moaşte, Patriarhul Alexei al II-lea a desemnat data de 27 iunie (10 iulie, după calendarul vechi) ca dată de cinstire a acestui eveniment. Sfintele moaşte ale sfinţilor Bătrâni se odihnesc, acum, în noua Biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Domnului.

Bătrânii din Optina au fost canonizaţi de Patriarhia Moscovei, pentru închinare în întreaga Biserică, pe 7 august, în anul 2000.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023