Sfântul Macarie din Zhabyn, Făcătorul de Minuni din Belev – Sfântul de care se uitase cu desăvârşire
Sfântul Macarie din Zhabyn, Făcătorul de Minuni din Belev, s-a născut în anul 1539. În tinereţe a fost tuns cu numele de Onufrie, iar în anul 1585 a întemeiat Mănăstirea Zhabyn a Intrării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în BIserică, de lângă Râul Oka, nu departe de orașul Belev. În 1615 mănăstirea a fost complet distrusă de soldații polonezi sub comanda lui Lisovski. Revenind la rămășițele carbonizate, călugărul a început să refacă mănăstirea. A adunat din nou pe frați și, în locul bisericii de lemn, a fost construită o biserică de piatră în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în BIserică (21 noiembrie), având un turn-clopotniță la porți.
Sfântul și-a petrecut viața în austere lupte monahale, suferind frig, căldură, foame și sete, după cum se aminteşte în mânăstire. Mergea adesea adânc în pădure, unde se ruga lui Dumnezeu în singurătate. Odată, pe când urma o cărăruie, a auzit un geamăt slab. A privit în jur și a văzut un polonez obosit așezat pe un trunchi de copac, cu sabia lângă el. Se îndepărtase de regimentul său și se rătăcise în pădure. Cu o voce abia auzită, acest dușman, care ar fi putut fi unul dintre distrugătorii mănăstirii, a cerut o gură de apă. Dragostea și simpatia au crescut în călugăr. Cu o rugăciune către Domnul, și-a înfipt toiagul în pământ. Îndată, un izvor proaspăt de apă a țâșnit și i-a dat să bea muribundului.
Când s-a restaurat viața mănăstirii, Sfântul Onufrie s-a retras din viața monahală generală și, după ce a încredințat îndrumarea fraților, unuia dintre ucenicii săi, a primit schima, cu numele Macarie. Ca lăcaş al singurătății sale, a ales un loc de-a lungul afluentului superior al Râului Zhabynka.
Luptele ascetice ale Sfântului Macarie au fost ascunse nu numai de lume, ci și de frații săi iubiți. A murit în 1623, la vârsta de optzeci și patru de ani, la ora când cocoșii încep să cânte. A fost înmormântat vizavi de porțile mănăstirii, pe 22 ianuarie, la pomenirea Sfântului Timotei, unde ulterior a fost construită o biserică și numită după el.
Originalele iconografice au păstrat o descriere a Sfântului Macarie din ultimii săi ani: avea părul cărunt, o barbă mică, iar peste rasa monahală purta schima. Venerarea Sfântului Macarie a fost stabilită la sfârșitul secolului al XVII-lea sau la începutul secolului al XVIII-lea. Sfintele sale moaște au rămas neputrezite, dar până în 1721 au rămas îngropate într-o criptă.
În secolul al XVIII-lea mănăstirea a ajuns pustie. Amintirea faptelor și minunilor sale a fost atât de complet uitată, încât atunci când sfintele moaște neputrezite ale întemeietorului mănăstirii au fost descoperite în timpul construirii bisericii Sfântul Nicolae, în 1816, s-a slujit peste ele o Slujbă generală de Pomenire. Restaurarea pomenirii liturgice a Sfântului Macarie de Belev se datorează egumenului Ionah, născut pe 22 ianuarie (sărbătoarea Sfântului Macarie) și care și-a început propria călătorie monahală la Mănăstirea Optina, nu departe de Mănăstirea Zhabyn.
În 1875, egumenul Iona a devenit stareţul Mănăstirii Zhabyn. Cererea sa de restabilire a sărbătorii Sfântului Macarie a fost întărită de petiția populaţiei din Belev, care de-a lungul secolelor și-a păstrat credința în sfânt. La 22 ianuarie 1888, a fost reluată pomenirea anuală a Sfântului Macarie din Zhabyn.
În 1889, la mormântul său a fost construită o biserică cu hramul Sfântul Macarie. Egumenul Iona, care a vieţuit la mănăstire și a participat de fapt la construire, a decis că, pe lângă proiectul de construcție, să fie aşezate spre închinare și sfintele moaște ale Sfântului Macarie. Când totul era pe punctul de a fi pregătit, Sfântul Macarie le-a apărut celor implicaţi în această acţiune și i-a avertizat cu severitate că nu trebuie să procedeze după intenția lor, ori altfel vor fi pedepsiți. Amintirea acestei arătări a fost păstrată cu venerație între călugării mănăstirii.
Sfântul Macarie din Zhabynsk este, de asemenea, pomenit pe 22 septembrie.
