Declarația întâiului ierarh al Bisericii Ruse din Străinătate privind incendiile din California

NEW YORK: 2 septembrie 2020 “Cu durere în inimă urmăresc evenimentele care se desfășoară în California cuprinsă de flăcări, traversând al doilea cel mai rău sezon de incendii din istoria statului. Și mă grăbesc să-mi exprim dragostea profundă, tuturor. Sunt alături, în rugăciune, cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Chiril, cu Episcopii Vicari, Preasfințitul Părinte Episcop Teodosie și Preasfințitul Părinte Episcop Iacob, cu clericii, monahii și turma Eparhiei Vest-Americane, cu cetățenii Californiei, cu toți cei care au suferit de pe urma flăcărilor și cu zecile de mii de pompieri care se luptă cu ele.

Slavă lui Dumnezeu, focul nu a atins Biserica Maicii Domnului din Kazan de pe Râul Rusesc, de unde sfintele icoane, vasele sfinte și cărțile de slujire au fost evacuate în timp util. Am aflat că pericolul a ocolit și alte biserici din eparhie. Cu toate acestea, mulți și-au pierdut proprietățile și au fost lipsiți de lucrurile de strictă necesitate. Mii de oameni au fost dislocați și milioane de oameni se confruntă cu probleme legate de pierderea energiei electrice. (…)Acolo unde se fac slujbe în afara clădirii bisericii, este imposibil să respiri, din cauza fumului și a temperaturilor ridicate.

Unul dintre rapizii mijlocitori în situații precum aceasta este un Sfânt canonizat în urmă cu 50 de ani, Sfântul Părinte Gherman, Făcătorul Minunilor din Alaska, către care îi chem pe toți în rugăciune, în aceste zile. Să ne rugăm și Sfântului Ierarh Ioan (Maximovici), ale cărui sfinte moaște nestricăcioase se odihnesc în Catedrala Eparhială din San Francisco. Ne rugăm cu o deosebită putere în fața Icoanei „Kursk” a Maicii Domnului, a „Semnului”, ca ea să nu înceteze niciodată să înalțe brațele Sale sfinte și să ajute la oprirea focului. Să ne rugăm pentru apărarea surorilor și fraților noștri din California, pentru ca ploaia abundentă să cadă asupra lor, pentru ca puterea Atotputernicului Dumnezeu și ajutorul Său să apară, în vederea depășirii consecințelor încercărilor mari care i-au lovit.

Cu rugăciune și profundă dragoste în Hristos,
+ Hilarion, Mitropolia Americii de Vest și New York
Întâiul ierarh al Bisericii Ruse din Străinătate

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.