publicat în: Arhivă

Lecții de la Schimonahia Ecaterina: ‘Crezi că mint? – mă lupt!’

Acum patruzeci de zile, Schimonahia Ecaterina (Dudina), cea mai în vârstă călugăriță a Mănăstirii Sfântul Alexandru Nevsky Novo-Tikhvin din orașul Ekaterinburg, care era de o vârstă cu Sfântul Paisie din Muntele Athos, a adormit întru Domnul. Atât monahiile, cât și credincioșii laici pot învăța din viața acesteia multe lecții valoroase și de inspirație, care se reduc la următoarele cuvinte: „Cum să rămâi tânăr până la aproape 100 de ani și să treci în veșnicie în aceeași stare?”.

Nu este niciodată prea târziu pentru un nou început în viață

Schimonahia Ecaterina (cu nume de mirean: Galina Leonidovna Dudina) s-a convertit la credință când avea peste 60 de ani. S-a dedicat din toată inima credinței sale și a pus un nou început în viața sa – în Biserică. Ea le-a inspirat pe cele două fiice ale sale să aleagă calea monahală. La vreo cincisprezece ani după ce fiicele ei s-au alăturat mănăstirilor, soțul ei s-a mutat la Domnul, iar Galina a rămas absolut singură la vârsta de 84 de ani. S-ar părea că nu te mai poți aștepta la ceva diferit de la viață într-o astfel de situație și îți vei trăi zilele în fața televizorului sau, ocazional, în compania altor persoane în vârstă. Dar Galina nu a crezut așa – viața ei a intrat într-o nouă fază (și minunată).

Galina și-a aruncat televizorul, pentru că se simțea plictisită. Uneori, asculta un post de radio ortodox, dar ocupația ei preferată era cititul. O viață adevărată izvora din cărțile patristice și Galina își potolea setea duhovnicească asemenea unui copac care crește lângă un pârâu. Nu și-a mai imaginat viața fără Biserică, așa că sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare importante se ruga mereu la Catedrala Sfântul Alexandru Nevsky din mănăstire. Copii, tineri și oameni de vârste mijlocii și cunoscuții ei ar fi stat mereu lângă ea în biserică; această femeie radia bine și multă bucurie.

Galina însăși era întotdeauna fericită să ia seama la oricine se întâmpla să fie lângă ea. Chiar și vizitatorii ocazionali la biserică simțeau imediat natura ei amabilă și afectuoasă. Măicuțele își amintesc cum într-o zi un grup de turiști străini a intrat în biserică și au văzut-o pe Galina îndreptându-se spre ei. Era aparent o bătrână tipic rusoaică având un batic pe cap și un baston. Deodată s-a oprit, a zâmbit cu un zâmbet senin și le-a spus niște cuvinte amabile într-o engleză perfectă! Învățase engleza la o școală mulți ani, iar acum decisese să profite de ocazie și să-i salute pe invitați într-o manieră politicoasă. Turiștii au început să discute cu uimire și s-au grăbit să facă poze unei bunicuțe remarcabile…

Galina nu s-a simțit niciodată singură acasă; sfinții ei iubiți, îngerul ei păzitor și Domnul erau cu ea. Odată, părintele duhovnic i-a dăruit o pisică pentru a-i anima singurătatea.

„A văzut că sunt o femeie bătrână și avea libertatea să facă orice îi plăcea”, a relatat Maica Ecaterina. „Numai ce mă întorceam dinspre ea, că sărea pe dulap și apoi pe candelabru. Așa că am avut multe probleme cu asta. L-am sunat pe preot și i-am spus: „Părinte, te rog să iei înapoi pisica pe care mi-ai dat-o. Nu mă plictisesc singură acasă”.

Viața Galinei semăna cu cea a unei călugărițe. Noaptea se ridica să se roage, iar în timpul zilei citea Evanghelia, scrierile Sfinților Părinți și Psaltirea. Și îi devenise destul de firesc ca, eventual, să aleagă să fie tunsă în monahism. La vârsta de 95 de ani, a început iar un nou capitol în viața ei. Cu binecuvântarea părintelui duhovnic, Maica Ecaterina a continuat să trăiască acasă, în lume, dar viața ei a devenit diferită. A crescut duhovnicește și chiar a încetat să mai asculte la radio. Ea zicea:

„Nu știu de ce, dar să citesc și să mă rog e tot ce vreau să fac”.

A început să înțeleagă mai profund cărțile duhovnicești și, uneori, ca o adevărată bătrânică, le explicat prietenilor săi ortodocși lucrurile pe care nu le puteau înțelege.

„Am fost pe Muntele Athos!“

Maica Ecaterina și-a petrecut ultimele zile din viață la mănăstire. Surorile își amintesc cât de ușor și de rapid a acceptat invitația lor: „Cu siguranță voi veni! Cu plăcere!”. Și-a luat o carte, ochelarii și medicamentele și s-a urcat în mașina mănăstirii, lăsând apartamentul în care locuise mai bine de cincizeci de ani cu o liniște desăvârșită.

La sosirea în mănăstire, s-a așezat pe patul chiliei sale.
– Vă place aici?
– “Oi, stai, așteaptă…”

Maica Ecaterina stătea cu ochii închiși și cu mâna pe piept. Surorile au crezut că încearcă să ia aer după călătorie. Și ea a repetat:

– “Oi, stai, așteaptă… vreau să realizez că sunt în Rai!”

Aceasta a fost perspectiva ei asupra vieții: vedea Raiul peste tot! Maicile erau uimite. Ce tânăr și proaspăt trebuie să fi fost sufletul ei! Oricine a fost nevoit să-și părăsească vechea casă iubită la bătrânețe știe ce înseamnă asta.

În timp ce examina chilia, Maica Ecaterina a văzut pe perete o fotografie cu chilia Sfântului Iosif Isihastul. Ochii ei s-au luminat de bucurie:

„Deși nu am fost niciodată la Muntele Athos, pot spune că am fost acolo! Într-o zi, preotul nostru a povestit la radio cum a călătorit pe Sfântul Munte Athos! A fost minunat! L-am urmat pe toate drumurile și în toate schiturile! Apoi i-am spus: „Părinte, am vizitat Muntele. Athos!”. Era cu ochii mari uimiți: „Ei, eu niciodată! Este imposibil!”. Am spus: „Posibil! Împreună cu tine! Mulțumesc pentru asta!”.

Iată și lecția I a Schimonahiei Ecaterina: “Daţi mulţumire pentru toate” (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 5:18).

„Atâta timp cât trăim, nu suntem morți”

În mănăstire, Ecaterina le-a inspirat pe toate surorile, rămânând la fel de veselă, amabilă și pură ca întotdeauna. Prezența ei era deja o mângâiere pentru toată lumea.

Lua seama la tot ce-o înconjura, cu un interes atât de intens precum o fac copiii mici. Răspundea tuturor cu animație și emoție:
„Acum ne mutăm dintr-o clădire în alta”, a spus sora care o ducea la biserică într-un scaun cu rotile.

„Ioi, a fost o călătorie în jurul lumii!” – a răspuns Maica Ecaterina.

“Maică Ecaterina, ți-am adus niște terci”, zicea o altă soră.
„Terci este excelent!”

“Cum te simti?”
„Mai bine decât oricine!”

Și toate acestea le spunea atât de simplu și de sincer – din adâncul inimii sale.

Datul jos din pat era dificil pentru Maica Ecaterina, deoarece la nouăzeci și șase de ani avea mai multe boli serioase. Cu toate acestea, nu s-a plâns niciodată și nu a cerut ajutor. Ori de câte ori i s-a oferit asistență, ea răspundea:

„Nu, mulțumesc. Trebuie să fac lucrurile pe care le pot face singură”. Și schimonahia își poruncea veselă:
“Așă că, ridică-te rapid!”, își spunea ea, sprijinindu-se în mâini. “Haide acum! Fă-o, dragă maică, fă-o! Foarte bine! Stai vertical, stai dreaptă sau te culcă din nou! Acum stai bine, bine făcut!”.

Aceasta este lecția 2: Bucuraţi-vă pururea (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 5:16).

Ori de câte ori surorile erau desemnate să facă ceva pentru Maica Ecaterina, ele alergau literalmente la ea. Erau fericite să o privească (mereu cu pace, mereu strălucind de bucurie) și să asculte scurtele ei instrucțiuni. Vorbea simplu, de parcă pentru ea însăși, dar cuvintele ei s-au dovedit a fi o lecție și o revelație pentru surori.

„Tocmai am înțeles semnificația acestor cuvinte: „Atâta timp cât suntem vii, nu suntem moarte”. Ea își împărtășea ideile cu o soră. „Dacă sufletele noastre sunt vii în această viață, atunci vom rămâne vii și după moarte – vom intra în Rai. Cu adevărat, ar trebui să fim vii cu sufletele noastre, cu sufletele noastre!”

Mai târziu, enoriașii bisericii mănăstirii le-au povestit maicilor că Maica Ecaterina le spusese același lucru: „Ar trebui să fim vii cu sufletele noastre! Și nu asta când te trezești dimineața și mintea ta este deja preocupată de treburile zilnice: cum să-ți duci copiii la școală, să mergi la muncă, să cumperi niște mâncare și așa mai departe… Ci, la trezire, gândește-te la sufletul tău; mulțumiți Domnului că sunteți încă în viață; cereți ajutorul Lui; și toată ziua voastră va fi transformată”.

Aceasta este lecția 3: „Fericirea sufletului este în Dumnezeu” (Fericitul Augustin de Hippo).

Schimonahia Ecaterina a învățat această lecție la perfecțiune: trăia cu sufletul fiecare moment al vieții sale, cu atât de multă forță pe cât poate invoca o ființă umană. În fiecare dimineață, după ce se trezea, spunea: „Slavă lui Dumnezeu, sunt trează! Păsările cântă, așadar sunt în viață! Bucură-te, îngerul meu păzitor!”. Adesea spunea rugăciuni și Psalmi din inimă; îi plăcea în mod deosebit rugăciunea de mulțumire a Sfântului Ioan de Kronstadt.

Ori de câte ori vorbea, era vorba doar despre sfinți sau despre Biserică. Ea își amintea viața multor sfinți până în cele mai mici detalii, după cum ne amintim datele și evenimentele din viața celor mai apropiați și dragi ai noștri. Într-o noapte, o soră se plimba prin curtea mănăstirii, cu o carte despre Cuviosul Siluan în mâinile sale. A decis să o apeleze pe Maica Ecaterina și să o întrebe despre sănătatea sa. S-a dovedit că Maica Ecaterina era trează: stătea pe patul ei cu o metanie de rugăciune în mâini. După ce s-au salutat, ambele surori au vorbit despre Sfântul Siluan din Muntele Athos până la trei și jumătate dimineața, când clopotul anunța începutul Utreniei.

O altă soră, care cânta Troparul Sărbătorii Preasfintei Treimi, și-a cerut scuze Maicii Ecaterina:
„Îmi pare rău dacă nu cânt frumos.”
„Nu ar trebui să spui asta! Totul este frumos în Biserică!”

În acea zi, Maica Ecaterina se simțea destul de rău, iar discursul ei era neclar din cauza slăbiciunii. Ea a spus, cu un zâmbet:
„Mă simt ca și cum aș fi plină de must”.

Sora a răspuns:
„Vă gândiți la Apostoli? Au fost batjocoriți în acea zi. Oamenii au “ziceau că sunt plini de must” (Faptele Sfinţilor Apostoli 2:13)”.

„Sigur, mă gândesc la ei. Doar, astăzi sunt Rusaliile, Sărbătoarea Preasfintei Treimi! La cine ar trebui să mă gândesc, dacă nu la Apostoli?”

Ea a trăit în Biserică cu sufletul, gândurile și inima ei. Povestea:
„Când eram tânără – între 70 și 80 de ani – cu prietenii mei participam la toate slujbele Bisericii, inclusiv la Vecerinia Mare și Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfințite în timpul Postului și la fiecare Vecernie și Sfânta Liturghie în restul anului liturgic“.

Când ajungea în dreptul icoanelor în biserică, îi saluta pe sfinți ca pe prietenii săi buni: „Drag Părinte Serafim! Iubita mea Maică Macrina!”. Lumea cerească era la fel de apropiată și de reală ca și tărâmul nostru fizic pentru noi.

Aceasta este lecția a patra de la Schimonahia Ecaterina: „Izvorul bucuriei adevărate izvorâște din Biserică” (Sfântul Ioan de Kronstadt).

Lupta pentru trezvie

“Am dat de cuvintele, ‘Urechea mereu deschisă’ în rugăciunea Sfântului Ioan de Kronstadt”, i-a spus Maica Ecaterina unei surori. “Mai întâi nu am priceput ce însemna asta, dar acum am înțeles: Domnul aude fiecare cuvânt, fiecare gând al meu”.

Iar asta nu era doar o teorie, pentru ea. În ciuda dispoziției sale sociabile, Maica Ecaterina făcea tot posibilul să-și controleze cuvintele. Spre exemplu, ea i-a vorbit surorii care o scotea la plimbări despre genunchii săi inflamați, pentru ca sora să-i explice cum ar putea să urce și să coboare treptele. Apoi a vrut să mai adauge ceva despre sănătatea ei, dar s-a oprit brusc: „Nu, nu ar trebui să vorbesc despre asta!”.

Ea evita să vorbească despre sănătate (un subiect de convsersație preferat între mulți vârstnici și nu numai), încât trebuia să „o interoghezi sub tortură” dacă doreai cu adevărat să afli cum se simte, bine sau nu. Cei care au peste 40 de ani înțeleg că o astfel de reținere remarcabilă indică un nivel foarte ridicat al vieții duhovnicești.

Și-a controlat nu doar cuvintele, ci și gândurile. Ultima carte pe care a citit-o a fost despre trezvie, păzirea minții neîmprăștiate, a liniștii interioare și rugăciune. Exista un comentariu al Arhimandritului Emilianos (Vafeidis) despre o „Omilie privind privegherea și rugăciunea” a Sfântului Isihie din Ierusalim. Când surorile aveau să-i ofere această carte, se îndoiau că o carte atât de complexă ar putea fi înțeleasă de o călugăriță de 96 de ani. Dar a citit-o dintr-o suflare și a împărtășit admirația ei cu surorile:

“A scris despre lucruri atât de înalte într-un mod inteligibil, încât totul să fie clar chiar și pentru mine!”. Ea a concluzionat concis și precis, despre acea carte:
„Se pare că a scris mai ales pentru mine! Nu vă studiați gândurile, nu le analizați, ci doar rugați-vă! Aceasta este ideea principală a acestei lucrări!” Și cu râvna unui tânăr soldat a început să pună acest lucru în practică. Deși în ultima săptămână a vieții sale nu s-a ridicat aproape deloc din pat, ea s-a rugat neîncetat cu metania de rugăciune. În ciuda acestui fapt, părea strălucitoare, veselă și fericită. Continua să le zică surorilor:

„Crezi că am mințit aici? – Mă lupt! Am o bătălie duhovnicească!”, și arăta veșmântul de rugăciune. „Ce învăța Vafeidis? ‘Nu acordați atenție gândurilor!’ Este clar cine este sursa lor. Eh, mintea mea este plină de gânduri… Dar, odată ce văd un gând că încearcă să se înfigă în sufletul meu, trebuie să-l dobor cu rugăciunea!!!”.

Chiar și asta a fost o revelație pentru surori. În cele mai multe cazuri, ori de câte ori cineva aude că ar trebui să alunge gândurile, găsește o mulțime de scuze șchiopătate: „Poate fi posibil? Cum pot să nu mă mai gândesc la asta, sau la asta, sau la așa ceva? Nu merge, fiindcă gândurile îmi apar în minte, în ciuda eforturilor mele de a le bloca”. Dar Maica Ecaterina nu a pus niciodată astfel de probleme – războiul este război!

***

Cu trei zile înainte de mutarea la Domnul a Maicii Ecaterina, o soră a venit la ea, seara, pentru a o ajuta să-și schimbe hainele. Schimonahia zăcea fără să deschidă ochii. Sora a strigat-o și au avut următoarea conversație:

„Soră Ecaterina! Soră Ecaterina!”
“Te aud, îți aud vocea, dragă!”

“Sunteți în regulă?”
“Totul este bine.”

„Vă rugați?”
„Roagă-te neîncetat.”

„Aveți rugăciunea în minte, sau în inimă?”
“In inima mea. Nu mi-a mai rămas nimic în minte”.

Așă încât cuvintele sale pot fi interpretate astfel: „războiul ei duhovnicesc” s-a încheiat cu victoria.

Aceasta este lecția 5: Rugați-vă neîncetat (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 5:17).

Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. (Psalmi 102: 5)

În Duminica Tuturor Sfinților, Maica Ecaterina a fost la biserică și s-a împărtășit. Când i s-a spus cu o zi înainte că va fi dusă la Sfânta Liturghie, a vărsat lacrimi de bucurie: „O, ce minunat!”. Deși era foarte slăbită. A doua zi starea s-a agravat. S-a dovedit că are o tensiune arterială extrem de scăzută (50/30). În timp ce așteptau o ambulanță, Maica Ecaterina vorbea cu surorile, le istorisea și cânta melodia CuviosuluiNikolai Guryanov, „Lăcașul plin de har”, cu ele. Schimonahia se mai oprea din când în când, iar una dintre surori (îngrijorată pentru ea) a întrebat-o:
“Soră Ecaterina, citiți rugăciunea către Duhul Sfânt, vă rog”. Maica Ecaterina începea să citească ascultătoare.
– Puteți citi mai tare?
Adunându-se, putea citi mai tare. Și, adunându-și din nou puterea, continua să vorbească iar cu surorile, să citească rugăciuni și să cânte…

Când medicii au sosit, nu puteau să creadă că tensiunea ei era atât de scăzută: „Tensiunea trebuie să fi fost măsurată incorect, altfel pacienta nu ar fi atât de veselă!”

După examinarea preliminară, medicul a completat câteva formulare. El a întrebat-o pe Schimonahia Ecaterina:
“Care vă este prenumele?”
„Ecaterina“.

– Și numele patronimic? [de familie, după tată / LO]
Maica Ecaterina s-a adâncit putin în gânduri și apoi a răspuns:
„Ecaterina, sfânta mare muceniță”.

Nu i s-a părut că i se ceruse să-și dea numele de mirean și patronimic – nu mai aparținea acestei lumi. Surorile i-au suflat: „Leonidovna, Leonidovna!”.

– O, da, Leonidovna! Și-a amintit Maica Ecaterina.

Doi medici și un șofer au ajutat-o ​​să ajungă la ambulanță. Văzându-i, a remarcat cu bucurie că semănau cu Ilie Moromete, Dobrynya Nikitich și Alesha Popovich [nume de faimoși eroi din scrieri literare], făcându-i să zâmbească. Unul dintre medici chiar a spus:
“Sfântul Ioan Gură de Aur avea dreptate să spună că cel mai important lucru este să-ți păstrezi liniștea sufletească în orice circumstanțe”.

Maica Ecaterina, care era întinsă pe o targă, s-a însuflețit:
„Ați citit Sfântul Ioan Gură de Aur?”
„Toate cele 12 volume”.
“Super! Dacă vă amintiți, el scrie… ”

Dialogul lor interesant a continuat pe drumul către ambulanță. Maica Ecaterina și medicul și-au amintit de Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Nicolae de Ohrida și Zica, Ioan de Kronstadt…
„Da, sfinții sunt ca rudele noastre! Sunt rudeniile noastre!”, a concluzionat schimonahia.

Trei zile mai târziu, tânărul ei suflet a plecat spre Patria Cerească și familia ei iubită, de sfinți. Sufletul ei a zburat ca o pasăre.

Familia și prietenii ei spuneau că avea o stare de fericire. Dar ce înseamnă această dispoziție fericită? Fiecare o poate dezvolta dacă dorește – prin mulțumire, rugăciune și o inimă deschisă Cuvântului lui Dumnezeu.

O lecție eternă:

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. (Psalmi 102).

Traducere Lăcașuri Ortodoxe,

după un articol publicat în Revista Pravoslavie, ediția august 2020