Cinstita Adormire a Preasfintei Măritei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria

Astăzi, 15 august 2020, credincioșii ortodocși serbează
† Cinstita Adormire a Preasfintei Măritei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria
Tot astăzi, calendarele ortodoxe îi cheamă pe credincioși la cinstire deosebită a Preamăririi și nespusei iubiri de oameni ce a arătat Dumnezeu către noi, întorcând pe necredincioșii agareni, prin mijlocirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria
La Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea care vine după moarte, nici n-a ramas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu și proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot la Ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la Ceruri de îngeri, nu prin puterea sa, ca Mântuitorul. Și acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugaciunea ei, că ea singură poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slavă!

Mormântul Maicii Domnului s-a păstrat până în prezent ca Sfânt Altar în Țara Sfântă, unde Sfânta Maică a lui Dumnezeu a fost înmormântată de Sfinții Apostoli.Este situat în sfântul lăcaș al Adormirii Maicii Domnului din Ghetsimani, la poalele versantului vestic al Muntelui Măslinilor, în Valea Kidron, în Ierusalim (Ierusalimul de Est). Lăcașul aparține Bisericii Ortodoxe din Ierusalim și Bisericii Armene. Bisericile Ortodoxe Siriană și Coptă au acces la închinare.
Mai multe despre această zi și despre sfinții cinstiți în mod aparte astăzi, precum și cuvintele de povață adresate nouă de Sfinții Părinți ai Bisericii peste veacuri: aflați răsfoind Cartea Sfinților (click aici).
O alcătuire Lăcașuri Ortodoxe, august 2020