Cântările liturgice, interzise în bisericile ortodoxe din California

În aceste zile, o scrisoare deschisă a fost destinată guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Chiril de San Francisco și America de Vest, în lumina unui decret recent emis de politician, privind interzicerea cântării liturgice în biserici.

În scrisoare, se arată:

“Excelența Voastră,
Prin prezenta, îmi exprim protestul față de interzicerea recentă a cântării liturgice în lăcașurile de cult, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor și libertăților religioase ale clerului și credincioșilor Eparhiei din America de Vest a Diasporei Ruse, a celorlalte Biserici Ortodoxe locale, care își împlinesc slujirea în acest stat, precum și a altor organisme religioase.

Pe parcursul anilor de stăpânire sovietică, când Biserica Ortodoxă Rusă a fost supusă persecuției, emigranții ruși și descendenții lor uniți în Biserica Rusiei de Peste Hotare au venit în Statele Unite ale Americii și în alte țări de peste mări, pentru a-și mărturisi liber Credința Ortodoxă, să efectueze în mod liber slujbele dumnezeiești, să respecte zilele de sărbătoare, posturile și toate obiceiurile stabilite de Biserica Ortodoxă. În acest fel, ei au urmat exemplul Părinților Fondatori ai Statelor Unite ale Americii, care au căutat posibilități de a-și mărturisi liber credința.”

În scrisoare, se mai arată că, deși peste tot au loc proteste în masă, fără respectarea vreunor norme, cântarea liturgică efectuată în timpul slujbelor dumnezeiești devine interzisă.

“Aceasta este discriminare fățișă, ipocrizie și încălcarea drepturilor noastre religioase, ceea ce ne determină să ne reamintim de epoca persecuțiilor din partea celor fără evlavie din URSS.

Cu toate acestea, vom continua să ne rugăm cu recunoștință „pentru acest ținut, pentru mai-marii săi și forțele armate” și „pentru acest oraș, pentru fiecare oraș și țară și pentru toți cei ce cu credință locuiesc în ele”.

Totodată, vom apăra drepturile clerului nostru și ale enoriașilor noștri care dețin cetățenie deplină în Statele Unite ale Americii.

+ Kyrill
Arhiepiscopul San Francisco și America de Vest
Secretar al Sinodului Episcopilor Bisericii Ruse de peste hotare

Iulie 2020

Lăcașuri Ortodoxe, iulie 2020

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.