Bisericuță din secolele VII-VIII, descoperită pe Insula Little Skellig din Irlanda

În timp ce despre insula irlandeză Little Skellig se credea, de mult timp, a fi locuită de nimic altceva decât de o varietate de păsări marine, o nouă descoperire arheologică demonstrează faptul că au existat, odată, monahi care s-au nevoit în asceză pe insulița inaccesibilă.

Arheologul Michael Gibbons și un grup de alpiniști au localizat recent rămășițele unei biserici creștine timpurii, amplasate pe un versant îngust cu vedere la Oceanul Atlantic, relatează revista rusească Pravoslavie, citând publicația Afloat.

Gibbons estimează că biserica datează de la sfârșitul secolului VII – începutul secolului VIII, când exista deja o mănăstire funcțională în apropierea Râpei Michael (Mihail).

El a descris locația aflată la vest de Peninsula Iveragh, în ținutul Kerry, Irlanda, drept „așezare monahală crucială”.

Biserica ar fi putut fi folosită de unul sau doi călugări, ca loc de „nevoință extremă”, consideră Gibbons, și a fost susținută de mănăstirea principală de pe Râpa Mihail, unde erau cultivate legume. Rămășițele din clădire, descoperite, și calea pavată cu piatră sunt similare celor văzute pe Skellig (Râpa) Michael, a explicat Gibbons.

Cea mai mare parte a clădirii s-a prăbușit din cauza vânturilor puternice din Atlantic.

Lăcașuri Ortodoxe, cuptor 2020

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.