Destăinuire despre un Ierarh ascetic: Sfântul Ioan Maximovici de Shanghai și San Francisco
„Nu uita că, chiar pe lângă Universitatea Teologică din Belgrad, unde te trimit pentru studii folositoare din punct de vedere duhovnicesc, se găsește o ‘academie vie’, Părintele nostru Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky), fostul meu duhovnic și binefăcător, acum un mare profesor și ierarh al Bisericii Ortodoxe Universale a lui Hristos. Vizitează-l des, pentru că vei primi de la el bogăția de cunoștințe și înțelepciunea pe care o școală teologică, probabil, nu va putea să ți le ofere”.
Acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit în Iugoslavia, în 1932, de la Preafericirea Sa Dionisie, când am fost amenințat cu expulzarea din Universitatea din Varșovia, ca urmare a protestului meu împotriva unei interdicții a Ministerului, de a folosi limba maternă în cadrul întâlnirilor Grupului Teologic.
Mitropolitul Antonie m-a primit ca un tată, cu dragoste, tandrețe și atenție, iar Cuviosul ne mustra dacă nu veneam să-l vedem în fiecare zi. În modesta reședință a Mitropolitului Antonie, l-am întâlnit pe Ieromonahul Ioan (Maximovici). Am fost martor, adesea, la atitudinea părintească a Vlădicăi Antonie față de Părintele Ioan; ochii lui, fiecare cuvânt al său către Părintele Ioan străluceau de bucurie pentru fiul său duhovnicesc, plin de încredere și recunoștință că Dumnezeu l-a binecuvântat cu o persoană atât de dăruită.
Am vizitat casa părinților Părintelui Ioan, de câteva ori. Ceea ce era remarcabil, a fost fluxul de studenți sârbi care veneau să-l vadă. Sârbii nu sunt pasionați de propriii lor monahi, dar de îndată ce Părintele Ioan vizita Belgradul, studenții sârbi se îngrămădeau să-l vadă. Stilul de viață, drept, al călugărului ascetic, stricta auto-disciplină și inima lui plină de iubire au atras atenția și admirația studenților sârbi.
Domnul m-a binecuvântat să particip la sfințirea sa episcopală și să mă întâlnesc cu el când era deja Episcop, în reședința Mitropolitului Antonie.
„Vedeți, ca rangul de episcop să nu vă strice… nu vă lăsați pradă tentației mâncărurilor gustoase, căci ierarhii iubesc o masă bună… Atenție și la femeile frumoase”, a glumit Cuviosul Antonie, adresându-se tânărului ierarh ascet, iar chipul Vlădicăi Antonie strălucea de bucurie privindu-l pe noul ierarh al lui Dumnezeu.
Poporul nostru admiră slujbele divine arhierești, le caută. Dar Liturghia pe care am văzut-o la Belgrad, oficiată de Episcopul Ioan, a atras mai mulți închinători decât slujbele altor Episcopi.
La începutul anului 1935, am revenit în Polonia, pentru a sluji ca preot. În 1936, am primit o scrisoare de la Vlădica Ioan care se afla la Shanghai, iar apoi câteva dintre predicile sale scrise. În 1958, la Paris, m-am întâlnit cu el personal. Mulți parisieni l-au înțeles greșit pe Vlădica, aspectul lui le era neplăcut, mergea desculț. PS Lopuhin mi-a spus că existau plângeri împotriva acestuia, la Mitropolitul Anastasie (Gribanovsky). Un reclamant l-a rugat pe Mitropolit să-i poruncească Vlădicăi Ioan să poarte pantofi, așa că i-a trimis o scrisoare, iar enoriașii, ușurați, i-au înmânat Vlădicăi Ioan o pereche de pantofi noi. Vlădica Ioan a acceptat darul, le-a mulțumit, însă a purtat pantofii sub braț, nu în picioare!
A urmat trimiterea unei alte plângeri către Mitropolit, care i-a scris din nou Vlădicăi Ioan, amintindu-i importanța ascultării, iar răspunsul a fost:
„Am împlinit îndemnul Vostru, de a primi pantofii, dar nu m-ați sfătuit să îi și pun, dar de acum o voi face“.
Traducere Lăcașuri Ortodoxe, cuptor 2020,
a unui cuvânt al Episcopului Mitrofan (Znosko-Borovsky), din anul 1967
