DIN acest week-end, SUNTEȚI ASTEPTAȚI în Cetatea HALMYRIS, la Hramul Sfinților Mucenici Epictet și Astion! (8 iulie)

Începând din acest week-end, ești așteptat în Delta Dunării, pentru a participa la evenimentele ce urmează să se desfășoare în Sfânta Mânăstire Halmyris – zona Murighiol, Tulcea, ridicată în imediata apropiere a sit-ului arheologic a cărui exploatare, efectuată de o echipă condusă de Prof. Mihail Zahariade, a scos la lumina rămășițele unei basilici istorice și cele mai timpurii sfinte moaște de sfinți, întregi, descoperite la noi în țară: Sfinții Epictet și Astion.

La momentul în care echipa de arheologi declarase finalizate lucrările, sfintele moaște nu fuseseră înca descoperite, numai că, printr-o minune dumnezeiască – așa după cum recunoaște întreaga echipă de cercetatori și arheologi – o lespede de piatră avea să se prabușească singură, exact în ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului – în care nu se lucra – peste cripta care adăpostea de aproape 2000 de ani aceste sfinte relicve. În interiorul criptei, pe lângă sfintele moaște, avea să se descopere, spre surprinderea și încântarea arheologilor și a Bisericii, o inscripție clar lizibilă, prin care se dovedea măreția descoperirii: Sfinții Epictet și Astion, din primii ani ai Creștinismului, se odihneau în această Cetate a Halmyrisului. Cei doi sfinți sunt serbați în Biserica Ortodoxă Română, în data de 8 iulie a fiecarui an, zi de mare sărbătoare în această unică mânăstire.

Începând din sâmbăta aceasta, însă, Pr. Protos. Iov, starețul Sfintei Mânăstiri Halmyris, vă invită să fiți alături de sfinți, la evenimentele speciale organizate cu ocazia acestui hram, pe parcursul următoarelor zile de cinstire. Sfânta Mânăstire Halmyris se află în Episcopia Tulcei, iar la marea sărbătoare va participa Ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Episcop VISARION, slujind în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești, alături de un sobor de preoți și laici. De asemenea, cu o seară înainte de marea sărbătoare, pe 7 iulie, de la ora 19:00, la demisolul finalizat (în prezent, la partea superioară a sfântului lăcaș se execută lucrări ce țin de ridicarea turlelor) va fi oficiată Slujba Vecerniei Mari cu Litie, în cinstea celor doi sfinți.

Vă reamintim că Agenția Lăcașuri Ortodoxe a demarat, cu câteva săptămâni înainte, o nouă Campanie de sustinere a lucrărilor de construcție la acest sfânt lăcaș. Și cu participarea dumneavoastră, până la intrarea în iarnă, cu ajutorul lui Dumnezeu, este foarte posibil să se reușească acoperirea Sfintei Mânăstiri Halmyris – cu fiecare rugăciune, cu fiecare cărămidă, cu fiecare scândură primită! Noi suntem cei care avem nevoie de Mânăstirea Halmyris! Ajutați la ridicarea unui ACOPERIȘ pentru sfintele moaște ale celor mai timpurii sfinți din România (aflati mai multe dând click aici ).

Noi suntem cei care au nevoie de Mânăstirea Halmyris! Ni te alături?

Adresa: Manastirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, Romania Cont IBAN Manastirea Halmyris (administrator cont Pr. Staret Iov): RO21RNCB0256127859640001 BCRCIF Manastirea Halmyris: 14797706Tel: Pr. Protos Staret Iov (Tel.): 0744 859 883

Bucurați-vă, că mainile voastre la lucrarea faptelor bune le-ați ridicat!” (din Acatistul Sfinților Mucenici Epictet și Astion)

De preferat, orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin: MANDAT POȘTAL

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Stareț Iov (Ion Archiudan)

Altfel, deși accesul la o bancă este mai îngreunat, aveți la dispozitie contul:

Mânăstirea Halmyris: 14797706
Pr. Protos Stareț Iov
Cont IBAN Mănăstirea Halmyris: RO21RNCB0256127859640001 BCRCIF (administratorul contului este direct Pr. Stareț Iov)

Pentru contactare directă:

(Tel.): 0744 859 883 – Pr. Stareț Iov

Oferiți aceste date tuturor cunoștințelor dumneavoastră! Noi vă multumim!

Mai multe amănunte poți afla intrând pe adresele: https://www.sfintiiepictetsiastion.ro și https://www.manastireahalmyris.ro/. Mai multe articole, aici: https://cautare.lacasuriortodoxe.ro/articole/Halmyris

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.