Este atât de ușor să trăiești cu Tine, Doamne! (Maica Ecaterina)

„Ai auzit de Sfântul Cuvios Paisie Athonitul? Avem aceeași vârstă! Sunt chiar ceva mai în vârstă: el s-a născut vara [25 iulie 1924 – NA], În timp ce eu m-am născut la începutul anului – în februarie”.

Într-adevăr, Maica Ecaterina (Caterina) și Sfântul Paisie s-au născut în același an, 1924. Acum are nouăzeci și șase de ani, dar dacă socotim vârsta sa de când a fost tunsă în monahism (în 2019), are abia un an. Maica este plină de vioiciune duhovnicească, de bucurie și recunoștință față de Dumnezeu și este gata să spună tuturor ce este fericirea.

Toți oamenii vor să fie fericiți. Totul se întâmplă în lume în acest scop. Până și războaiele și revoluțiile au loc pentru că oamenii luptă pentru fericire. Dar a făcut vreodată, vreo revoluție, pe cineva fericit? Nu. De ce, atunci? Să nu existe oare fericire? Ba da, există.

“Ce este, fericirea? Știu ce este. Am avut parte de multă fericire de-a lungul vieții. Știi, m-am născut cu mult timp în urmă – în 1924, exact la două săptămâni de la moartea lui Lenin”, povestește Maica Ecaterina.

Istoria vieții sale este simplă și uimitoare totodată, asemănătoare istoriei oricărui suflet care L-a descoperit pe Dumnezeu după mulți ani fără El.

În ciuda vârstei sale, Maica Ecaterina are amintiri foarte clare și detaliate despre anii îndepărtați ‘20, despre familia și copilăria sa. Tatăl ei provenea dintr-o familie de croitori, iar mama sa avea grijă de gospodărie. În 1923, părinții ei s-au mutat la Ekaterinburg.

„Acolo m-am născut: la Ekaterinburg, nu la Sverdlovsk”, își arată Ecaterina certificatul de naștere decolorat de vreme, în care cuvântul „Ekaterinburg” abia se mai vede, dar totuși se înțelege.

Dar nou-născuta Galina (numele laic al Maicii Ecaterina) nu avea să locuiască prea mult în Ekaterinburg. Când avea doar câteva luni, autoritățile au decis să redenumească orașul. Au fost propuse nume foarte diferite, între care Krasnouralsk, Krasny Ural și chiar Revancheburg (o aluzie la executarea Familiei Regale acolo). În cele din urmă, în noiembrie 1924, Ekaterinburg a fost redenumit oficial Sverdlovsk. Astfel, orașul și-a pierdut nu doar numele inițial, ci și aproape toate bisericile. În anii 1920, Mânăstirea Novo-Tikhvin, Biserica Înălțării și Biserica „Malîi Zlatoust” („Micul Hrisostom”) au fost închise. În 1930, Catedralele Teofaniei și Sfânta Ecaterina, împreună cu Biserica „Balșoi Zlatoust” („Marele Hrisostom”) au fost demolate, iar Bisericile Sfintei Treimi și Adormirea Maicii Domnului au fost închise. Noile autorități au încercat tot posibilul să șteargă pomenirea lui Dumnezeu din conștiința poporului sovietic.

„La acea vreme, oamenii nu vorbeau deloc despre credință”, își amintește Maica Ecaterina.

„Dar când, într-o zi, mama și cu mine ne plimbam (chiar îmi amintesc acel loc!), ea a rostit brusc: ‘O, Născătoare de Dumnezeu și Fecioară, Bucură-te!’; și apoi, ‘Tatăl nostru, Care ești în ceruri…’; și a tăcut fără să mai spună altceva…

Au trecut atâția ani, dar încă îmi amintesc asta! Acum înțeleg că acest lucru nu a fost întâmplător, că Domnul a aprins o scânteie, atunci, în inima mea”.

Iar, în paralel, a dus viața unei tinere tipic-sovietice. Galina a absolvit școala, apoi a terminat cursurile de engleză și a obținut un post de profesor la Colegiul de Construcții. Acolo, s-a întâlnit cu viitorul ei soț. Igor Dudin a fost elevul ei. Deși era o diferență de șase ani, el s-a îndrăgostit imediat de profesoara sa. Dar, a ezitat să-i propună ceva sau să-și dezvăluie sentimentele o lungă perioadă de timp. Mai întâi, el a decis să aibă o educație solidă și, după un colegiu tehnic, a mers la Leningrad pentru a studia la Colegiul de Artilerie. Pe vremuri, aceasta era Academia Militară, iar în anii ’40, încă mai lucrau unii profesori care învățaseră sub Țar.

Igor Dudin a absolvit facultatea ca un adevărat ofițer rus: nobil și cu maniere rafinate. A visat să se întoarcă la Sverdlovsk și să se căsătorească cu Galina în biserică. Într-o zi, a văzut un cuplu în timpul Tainei Cununiei, într-o biserică din Leningrad, și s-a pierdut în admirație pentru ei… Igor fusese un om bisericos încă din copilărie; bunica lui fusese cea care îl învățase că la intrarea în biserică trebuie să facă semnul crucii și să se închine la icoane.

La întoarcerea în Sverdlovsk, Igor i-a făcut propunerea în cele din urmă, Galinei, iar ea a răspuns cu un “da”. Au avut două fiice împreună.

„Totul a fost bine în viața mea. Adevărat, în viața noastră au existat neplăceri, dar au fost multe lucruri foarte bune și pline de fericire. Domnul m-a călăuzit întreaga viață”, a povestit Maica Ecaterina.

„Desigur, atunci nu am înțeles că El mă îndruma. Tocmai eram pe val. Mi-a plăcut totul și m-am simțit bine peste tot… Și am supraviețuit Marelui Război Patriotic; deși a fost o perioadă grea și groaznică, amintirile mele sunt strălucite; am muncit mult, dar asta ne-a adus bucurie”.

Familia și prietenii Galinei nu-și amintesc ca ea să se fi certat cu cineva, nici măcar o dată. Întotdeauna a iubit pe toată lumea și a trăit în pace și armonie cu toți oamenii din jurul său. Avea totul: un soț iubitor, copii drăguți și o slujbă pe care o iubea. Ce altceva i-ar mai fi putut trebui? Dar, s-a dovedit că fericirea ei supremă încă nu apăruse.

„Am citit mereu mult; cunoșteam toți clasicii din literatură și alte genuri. Asemenea multor sovietici, mi-a plăcut ficțiunea”, a spus Maica Ecaterina, cu un zâmbet.

Se spune că Dumnezeu caută calea către inima fiecărei ființe umane. Uneori asta se întâmplă prin cărți și muzică; tocmai asta s-a și întâmplat cu Galina. A admirat întotdeauna armonia cuvintelor din cărți și armonia sunetelor din melodiile ei preferate. Uneori, când auzea o melodie frumoasă la radio, își chema fiicele:

„Ascultați, ce frumos! Este Sonata Lunii, de Beethoven!”

Dudinii aveau o bogată bibliotecă acasă. Vremurile s-au schimbat și ele: anii ’40 și ’50, înfometați, au fost urmați de anii ’60 -’70 mai stabili, care au fost urmați de perestroika și democrație.

În acea perioadă, au apărut cărți și reviste despre credință. Galina a continuat să citească mult și, prin această pasiune, Dumnezeu i S-a dezvăluit într-o zi.

„Odată am citit ceva despre credință, deși nu-mi amintesc exact ce era”, a spus Maica Ecaterina.

„Și, deodată, m-am luminat că Dumnezeu există! [plânge ea]. Și le-am spus alor mei: „Fetelor, alergați și botezați-vă repede!”.

De atunci, familia lor a început să participe la Biserica Sfântul Alexandru Nevsky, care tocmai fusese înapoiată credincioșilor (și, în curând, a devenit biserica principală a reînviatei Mânăstiri Novo-Tikhvin). O viață absolut nouă a început, pentru Galina.

„Pe atunci eram încă destul de tânără. Aveam doar șaptezeci de ani”.

Anii au zburat. Ambele fiice ale Galinei au devenit călugărițe. Soțul ei, Igor, a fost foarte bolnav în ultimii ani ai vieții sale, iar în 2008 s-a mutat cu pace, în brațele Părintelui său Ceresc. Iar Galina a rămas… Nu, nu singură – cu Dumnezeu.

Nu a ratat niciodată vreo slujbă bisericească. În duminici și la zilele de sărbătoare, ea putea fi întotdeauna găsită în Biserica Sfântul Alexandru Nevsky din Mânăstirea Novo-Tikhvin, în același loc sudic. Discuția ei cu Dumnezeu a durat aproximativ treizeci de ani, până acum…

„Ultimii cinci ani am mers cu taxiul, la biserică. Toți șoferii mă cunoșteau. Când veneau să mă ia, mă întrebau ce sărbătoare mai era în acea zi. Și, în timp ce mergeam, le povesteam despre sărbătoare și îi învățam”, a spus Maica Ecaterina.

În cele din urmă, a venit momentul amurgului ei. Imediat ce a început să ia în seamă și această posibilitate, una dintre fiicele sale a sunat-o de la Mânăstire și a întrebat-o dacă dorește să devină călugăriță.

„Mai întâi mi-au sugerat numele Olga. Dar i-am răspuns: ‘Pot să iau numele Ecaterina? M-am născut în Ekaterinburg și am primit Medalia Sfânta Ecaterina’.

Un film al acestui eveniment, în care Mitropolitul Chiril de Ecaterinburg și Verhoturie îi înmânează Galinei Leonidovna, la vârsta de nouăzeci și patru de ani, Medalia Sfânta Ecaterina, circulă încă. Femeia s-a închinat la Sfânta Ecaterina și înainte de acel eveniment, dar a luat medalia ca semn că această sfântă este patroana ei cerească. Acesta este motivul pentru care a cerut să fie numită Ecaterina în monahism. Acum, este cea mai în vârstă călugăriță a Mânăstirii Novo-Tikhvin.

Întrebată dacă se simte vreodată tristă sau singură, ea răspunde:

“Ce spui acolo? Am atâtea lucruri de făcut: să mă rog, să citesc Evanghelia și să cânt Imnul Acatist. Și cum pot fi singură, dacă sunt cu Dumnezeu? Iar Dumnezeu este bucurie!”.

Maica Ecaterina spune lucruri pe care sufletul ei le știe din experiență. Chiar înainte de tunderea ei în monahism, a sunat o dată la fiica sa (care viețuiește într-o mânăstire) și a rugat-o să-i inscripționeze ceva frumos cu: „Este atât de ușor să trăiești cu Tine, Doamne”. Aceste cuvinte au devenit expresia stării ei interioare. Nu este minunat? O femeie de nouăzeci și șase de ani, deși îmbătrânită, singură și slăbită, plină de bucuria pe care tinerii nu o pot găsi în sufletele lor.

Maica Ecaterina a mers către fericire, întreaga ei viață. Deși nu a știut nimic despre Dumnezeu mulți ani, ea a acceptat orice lucrare la care a chemat-o, cu recunoștință. S-a bucurat de tot – de natură, de frumuseți, familie și prieteni și de orice fel de muncă. În vremuri grele, n-a disperat și n-a acuzat pe nimeni, în schimb a oferit iubire tuturor. Sufletul ei s-a pregătit pentru momentul în care avea să-L cunoască pe Dumnezeu în acest fel.

„Domnul mi-a dăruit foarte mult. Am avut parte de multă bucurie în viața mea. Chiar și darul de a trăi până să văd o asemenea fericire, când L-am găsit pe Domnul, ba chiar mi-a dăruit tunderea în monahism. Fericirea este în Dumnezeu și în a trăi pentru El”.

„Mare eşti, Doamne… Mare este puterea Ta, iar înţelepciunea Ta nemăsurată. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea Ta, vrea să Te slăvească!… Tu l-ai îndemnat să-şi afle bucuria lăudându­-Te pe Tine, căci pentru Tine ne­-ai zidit, iar inima noastră este neliniştită până să­-şi afle odihna în Tine.” (Fericitul Augustin)

Traducere Lăcașuri

Ortodoxe, cireșar 2020

după Maica Ecaterina, un material pregătit (și foto) în aceste zile cu ajutorul surorilor din obștea Mânăstirii Sfântul Alexandru Nevsky Novo-Tikhvin / Pravoslavie

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.