Cum să prăznuim sărbătoarea de astăzi, cinstindu-l pe Înaintemergătorul Domnului

Și noi, fraților, să ne îndulcim de acest luminos praznic al Mergătorului-Înainte al Domnului și, cu fapte bune împodobindu-ne, să urmăm acestui mare Prooroc Ioan, pe care l-a pus Dumnezeu drept chip tuturor celor ce vor să se mântuiască.

Pentru că Ioan nu viețuia în case cu slugi, ci viețuia în pustie, ca un inger, împlinind proorocia până la Botezul Domnului și propovăduind Împărăția lui Dumnezeu, pe care, și noi, dorind-o, să ne iubim unul pe altul, cearta călcând-o, mânia lepădând-o, de la vorbirea de rău întorcându-ne, lenevirea izgonind-o, curățenia și milostenia iubindu-le.

Și, dacă cineva pe toate acestea mai sus-zise le va câștiga, atunci, acela, fără de osteneală, va urca spre Cer, și fiu al lui Dumnezeu se va numi, și la scaunul lui Dumnezeu înainte-stătător va fi. Amin. (Alcătuire Lăcașuri Ortodoxe, cireșar 2020 – după un cuvânt de învățătură la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, amintit de Sfântul Nicolae Velimirovici)

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.