A vedea lumina în aproapele, înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu

E imposibil să vorbim despre lumină, atâta timp cât acțiunea întunericului, a păcatului și a morții are loc în noi constant, zilnic.

Domnul mi-a arătat această lumină, în oameni care s-au schimbat, care au fost transfigurați și care au devenit ei înșiși surse de lumină și iubire a lui Dumnezeu. Prima dată când am fost pe Insula Zalit, să-l văd pe Părintele Nicolae (Gurianov), slujea Sfintei Liturghii. Bătrânul a ieșit să-i împărtășească pe oameni. În timp ce împărtășea copiii, chipul lui era transfigurat. Dacă aș fi văzut asta singur, aș fi putut spune că este doar imaginația mea, dar era lângă mine un om profund religios și, în acel moment, ne-am uitat unul către celălalt, apoi la fața bătrânului.

„Uită-te la fața Părintelui Nicolae!” – ne-am spus reciproc; deja era chipul unui sfânt.

Fața lui strălucea și lumina acestei străluciri mi-a atins inima. Ajunsesem acolo întunecat. Eram într-o stare fără de speranță. Simțisem un fel de impas și nu puteam vedea o ieșire din această situație, după criteriile omenești. Dar când Domnul a descoperit frumusețea Sa în acel om, toate lucrurile rele au dispărut, lumina divină a pătruns imediat în inima mea și o mare bucurie îmi apăruse în suflet. Această bucurie este pascală – bucuria vieții, a Învierii. Totul a dispărut. Aceasta este probabil acțiunea lui Dumnezeu Însuși, Care descoperă frumusețea iubirii veșnice, deja în această lume.

Am văzut o altă lumină similară, la o altă persoană – la un preot în vârstă, care iubea cu adevărat copiii și animalele și era simplu și sincer în relațiile sale cu oamenii. Și uimitor, arăta ca Părintele Nicolae în acel moment.

Am observat că fețele diferitelor persoane, toate sub influența luminii lui Dumnezeu devin aceeași – devin ca fața lui Hristos. După ce vezi acest lucru, există o plenitudine în inima ta; nu doar bucurie, ci plinătate: totul este clar, nu mai există întrebări, confuzii sau ghicitori. Există o bucată de Dumnezeu într-o astfel de lumină și, acolo unde este Dumnezeu, există plinătate. Lumina divină se găsește în fiecare persoană, dar uneori este dificil pentru această lumină să străpungă masca pe care păcatul o așează peste față. Fața, altădată sfântă, devine doar o simplă față, ochii se întunecă, chipul devine negricios și ochii goi.

Cred că tot ceea ce trăiește, tot ceea ce este real în această lume este susținut de lumina lui Dumnezeu, de lumina iubirii lui Dumnezeu. Sfinții Părinți spun că, dacă harul lui Dumnezeu ar părăsi lumea, aceasta ar pieri imediat. Asta înseamnă că există lumină atâta timp cât lumea își continuă calea în timp și spațiu și există speranță pentru mântuirea sufletelor care vin la Dumnezeu. Iar când un om se dăruiește pe sine însuși Creatorului său, în momentele de contact special cu Dumnezeu, această lumină se manifestă în toată puterea ei și dă putere altor oameni pentru a trăi.

În această lume, omul trăiește în întunericul păcatului, al patimilor, al înșelării de sine, iar natura noastră este deteriorată de păcat; și dacă lumina divină uneori nu pătrunde în inimile noastre, nu se dezvăluie ochilor noștri, nu ne luminează mintea, nu o remarcăm niciodată, ne simțim în neliniște și deznădejde și fără nicio speranță de mântuire în lumea asta.

A vedea lumina în om, înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu, a atinge iubirea Lui.

„Eu caut învierea din moarte și lumina lumii care va veni”.

Amin.

Traducere și prelucrare Lăcașuri Ortodoxe,

după un cuvânt rostit în aceste zile de Pr. Andrei (Lemeșonok) / Mânăstirea Sfânta Elisabeta (Minsk, Belarus)