Biserica Ortodoxă Macedoneană anunță discuții preliminare cu Patriarhia de Constantinopol. SITUAȚIA PE LARG

Un reprezentant al așa-zisei „Biserici Ortodoxe Macedonene”, nerecunoscută canonic și desprinsă din Biserica Ortodoxa Sârbă din anul 1960, a afirmat pe postul national de televiziune, citat de presa internatională, că s-ar afla în discuții preliminare cu Patriarhia de Constantinopol, pentru a fi recunoscută oficial ca Biserică Ortodoxă. Reamintim că, inițial, în 2017 (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe), Biserica Ortodoxă Macedoneană solicitase Bisericii Bulgare să accepte să îi fie Biserică-Mamă, pentru a-și câștiga astfel recunoașterea canonică, însă acceptul primit atunci din partea Bisericii Bulgare a născut supărări din partea Bisericilor Sârbă, Greacă, inclusiv din partea Constantinopolului. Ulterior, Constantinopolul a declarat că problema recunoașterii Bisericii Ortodoxe Macedonene ar ține de Biserica Ortodoxă Sârbă care, de altfel, anunțase în 2019 că încearcă reluarea negocierilor cu Biserica desprinsă din trupul său.

Vă prezentăm, în rândurile de mai jos, situația pe larg, pornind de la rădăcinile istorice:

Temata Bulgariei era o provincie a Imperiului Bizantin, instituită de Împăratul Vasile al II-lea, după cucerirea Bulgariei în 1018. Capitala sa era Skopje și era guvernată de un strateg. Locuitorii slavi locali au fost numiți, de către bizantini, bulgari. Cu toate acestea, bulgarii și-au păstrat cetățenia, atingând o putere deosebită după ce a fost format Al Doilea Imperiu Bulgar, în secolul al XII-lea.

Inițial, împăratul bizantin Vasile al II-lea a emis un ordin prin care sistemul fiscal, al regatului bulgar supus, să fie aplicat în continuare ținuturilor bulgărești anexate. Patriarhia Bulgară a fost retrogradată la nivel de Arhiepiscopie, numită Arhiepiscopia de Ohrid (cu sediul în Temata bizantină a Bulgariei), păstrând un statut de autocefalie, dar fiind supusă jurisdicției Patriarhiei Constantinopolului. Cu zece ani mai târziu, după moartea lui Vasile al II-lea, a fost introdus sistemul fiscal bizantin. Alfabetizarea slavă, Liturghia și tradițiile Arhiepiscopiei au fost, în unele locuri, supuse persecuției. O parte din aristocrația bulgară a fost îndepărtată încet, dar constant, din poziția sa. Mulți au fost trimiși în misiuni pe alte tărâmuri ale Imperiului, îndepărtate de Balcani. Această situație a dat naștere nemulțumirii populației locale. Au izbucnit rebeliuni care vizau restaurarea Statului Bulgar. Prima a apărut la Belgrad, în 1040, condusă de Petar Deljan, nepotul Țarului Samuel. O altă insurgență a izbucnit în 1072, condusă de Georgi Voiteh, în orașul Skopje. La sfârșitul secolului al XI-lea, domeniile bizantine din Balcani au devenit arenă a ostilităților acerbe. Normanii au invadat din sud și cavalerii Primei (1096–97) și apoi ai celei de-A Doua Cruciade (1146–47) avansau din vest. Cele mai înspăimântătoare au fost raidurile reînnoite ale barbarilor turci din stepe, uzezii, pecenegii și cumanii. La sfârșitul secolului al XII-lea, formal Bizanțul era suveran, dar în multe zone balcanice puterea bizantină era doar cu numele. În 1185, normanii au debarcat din nou în Dyrrachium, s-au mutat spre est și au jefuit Salonika. Haosul din domeniile imperiale i-a încurajat pe bulgari să-și refacă statul, prin rebeliunea fraților Petru și Asen, iar Bulgaria a căutat din nou să domine Balcanii. Dezintegrarea Bizanțului a fost completă când, în 1204, A Patra Cruciadă a capturat Constantinopolul. Latinii au desființat Imperiul Bizantin și și-au înființat propriile state feudale în sudul Balcanilor.

În 1767, Arhiepiscopia de Ohrid a fost desființată de autoritățile otomane și anexată Patriarhiei Constantinopolului. S-au făcut eforturi pe tot parcursul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea pentru restaurarea Arhiepiscopiei, iar în 1874 a devenit parte a nou înființatului Exarhat Bulgar. Populația creștină și Episcopii din Skopie și Ohrid au votat, în 1874, în mod covârșitor în favoarea aderării la Exarhat, iar Exarhatul Bulgar controla majoritatea regiunii macedonene.

În urma încorporării Vardar Macedonia în Serbia în 1913 (nume dat teritoriului din Regatului Serbiei /1912–1918/ și Regatul Iugoslaviei /1918–1941/, corespunzător de aproximativ Macedoniei de Nord de astăzi), mai multe din eparhiile Exarhatului Bulgar au fost preluate de Biserica Ortodoxă Sârbă. În timp ce regiunea era ocupată de Bulgaria, în timpul Primului Război Mondial și al celui de-Al II-lea Război Mondial, eparhiile locale au intrat temporar sub controlul Exarhatului Bulgar.

O scrisoare a unui consiliu de inițiativă solicita, în februarie 1945, Adunării Anti-fasciste pentru Eliberarea Națională a Macedoniei, organizarea unei Biserici Ortodoxe Macedonene independente.

Prima adunare din timpurile moderne a clerului macedonean a avut loc lângă Ohrid, în 1943. În 1944, a fost format oficial un comitet de inițiativă pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Macedonene. În 1945, Primul Sinod al Clerului și al Poporului s-a întâlnit și a adoptat o Rezoluție pentru restaurarea Arhiepiscopiei de Ohrid ca Biserică Ortodoxă Macedoneană. Aceasta a fost înaintată Bisericii Ortodoxe Sârbe, care din 1919 fusese singura Biserică din Vardar Macedonia. Rezoluția a fost respinsă, dar una ulterioară, înaintată în 1958 la cel de-al doilea Sinod al Clerului și al Poporului, a fost acceptată la 17 iunie 1959 de Biserica Ortodoxă Sârbă, sub presiunea autorităților socialiste. Dimitrie Stoikovski, un macedonean, a fost numit primul Arhiepiscop de Ohrida și Mitropolit al Macedoniei, sub numele de Dositei al II-lea.

La cel de-Al Treilea Sinod, din 1967, la aniversarea bicentenară a abolirii Arhiepiscopiei de Ohrid, Biserica Macedoneană și-a proclamat autocefalia (independență administrativă deplină). Episcopii Bisericii Sârbe au denunțat decizia și au condamnat clerul ca fiind schismatic. Cu toate eforturile ulterioare de obținere a recunoașterii, autocefalia Bisericii Macedonene nu este recunoscută de alte Biserici canonice Ortodoxe, în apărarea opoziției sârbe.

De la destrămarea Iugoslaviei (anii ‘90), Patriarhia Sârbă a încercat să-și restabilească controlul asupra Bisericii Macedoniei. Cele două Biserici au negociat detaliile unui acord de compromis, încheiat la Niš, Serbia, în 2002, care ar fi acordat etnic macedonenilor un statut independent de facto. Acordul a fost semnat și agreat de către trei Episcopi din Biserica Ortodoxă Macedoneană (Mitropolitul Petru al Australiei, Mitropolitul Timotei de Debar și Kicevo; și Mitropolitul Naum de Strumica). După ce oficialii guvernamentali au exercitat presiuni asupra clerului Bisericii Ortodoxe Macedonene pentru acceptarea acordului, Episcopii au renunțat ulterior la acord, rămânând în acord doar Arhiepiscopul Iovan de Ohrid. Imediat, acordul semnat a fost respins de Guvernul Macedonean și de Sinodul Bisericii Ortodoxe Macedonene. La rândul său, Biserica Ortodoxă Sârbă a acordat autonomie deplină Arhiepiscopiei Ortodoxe de Ohrid, ca parte aflată sub jurisdicția ei în Macedonia, la sfârșitul lunii mai 2005, numindu-l pe Iovan Arhiepiscop.

Lanțul de evenimente ulterioare s-a transformat într-un cerc vicios de acuzații reciproce și incidente care implică Biserica Ortodoxă Sârbă și, parțial, Guvernul Sârb pe de o parte și Biserica Ortodoxă Macedoneană, susținută de Guvernul Macedonean pe de altă parte. Partea macedoneană îl considera pe Arhiepiscopul Iovan drept trădător și marionetă a sârbilor. Arhiepiscopul Iovan s-a plâns de o campanie media susținută de Stat împotriva Bisericii sale. Guvernul a refuzat înregistrarea organizației sale și a lansat un dosar penal împotriva acestuia (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe). El a fost arestat, înlăturat din Episcopia sa, apoi expulzat din țară și condamnat ulterior la 18 luni de închisoare și închis cu „drepturi de vizitare extrem de limitate”.

La rândul său, Biserica Ortodoxă Sârbă a refuzat accesul unei delegații macedonene în Mânăstirea Prohor Pčinjski, care era locul obișnuit al sărbătorii macedonene naționale Ilinden (Ziua Sfântului Ilie), pe 2 august, și locul unde avusese loc Prima Ședință a Adunării Anti-fasciste pentru Eliberarea Națională a Macedoniei. Poliția de frontieră macedoneană a refuzat adesea accesul preoților sârbi în țară dacă erau îmbrăcați în veșminte.

Pe 12 noiembrie 2009, Biserica Ortodoxă Macedoneană a adăugat „Arhiepiscopia Ohrid” numelui său oficial și și-a schimbat stema și steagul.

În noiembrie 2017, Televiziunea Națională Bulgară a anunțat conținutul unei scrisori, pe care Biserica Ortodoxă Macedoneană o trimisese Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, solicitând discuții despre recunoașterea Bisericii Ortodoxe Macedonene. Scrisoarea era semnată de Arhiepiscopul Ștefan Veljanovski. Între altele, scrisoarea spunea:

“Biserica Ortodoxă Bulgară – Patriarhia Bulgară, ținând cont de unitatea Bisericii Ortodoxe și de nevoile spirituale și pastorale reale, ar trebui să stabilească unitatea în Euharistie cu Arhiepiscopia de Ohrid restaurată, în fața Bisericii Ortodoxe Macedonene“.

Pe 27 noiembrie, Sfântul Sinod al Patriarhiei bulgare a acceptat propunerea de a deveni Biserica Maică a Macedoniei și s-a arătat de acord să lucreze la recunoașterea statutului ei. Biserica Sârbă s-a exprimat surprinsă de decizia bulgară de a fi „mamă” a Bisericii Macedonene.

Pe 14 mai 2018, Biserica Ortodoxă Bulgară a decis să refuze invitația Bisericii Ortodoxe Macedonene de a participa la festivitățile care sărbătoreau cei 1000 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei de Ohrid. De asemenea, a refuzat să trimită un reprezentant la sărbătoare.

La sfârșitul lunii mai 2018, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a anunțat că a acceptat cererea din partea Skopie de a examina statutul canonic al Arhiepiscopiei de Ohrid.

Pe 13 ianuarie 2020, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-a primit pe Premierul Macedoniei de Nord, Oliver Spasovski și pe predecesorul său, Zoran Zaev (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe, pentru accesarea rapoartelor legate la data respectivă de fiecare dintre aceste evenimente). Conform declarației Patriarhiei Ecumenice,

„Scopul vizitei a fost să examineze problema ecleziastică a țării. În timpul ședinței, au fost discutate etapele anterioare ale chestiunii”.

S-a anunțat că Patriarhul va invita atât Biserica Ortodoxă Sârbă cât și Biserica de la Skopie la o întâlnire comună, în scopul găsirii unei soluții reciproc acceptabile pentru problema ecleziastică a țării.

Lăcașuri Ortodoxe, iunie 2020