Publicat pe 17.06.2020

Pare greu de crezut, dar toți am putea radia sfințenie

 

 

 

„Sângele mucenicilor este sămânța Bisericii” – această zicală străveche transmite un adevăr profund privind Credința Creștină, dar dacă este să o raportăm la viețile noastre, cel mai probabil nu vom realiza că ar putea exista vreo legătură.

 

Numai că exemplul tuturor sfinților și al martirilor (acest al doilea termen având ca rădăcină cuvântul “mărturisire”) ar trebui să ne inspire să dăm mărturie credincioasă despre Hristos în propriile noastre vieți, după cum ni se scrie în Epistolă:

 

“De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 12, 1-2).

 

Nu trebuie să ne scuzăm când vine vorba despre noi înșine, în raport cu exemplul sfânt al martirilor, cum că nimeni nu ne-ar amenința cu moartea pentru credință. Ci, trebuie să dăm mărturie despre Mântuitorul nostru în mijlocul oricărei provocări cu care ne confruntăm, astăzi, în propriile noastre vieți. Hristos a spus:

 

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Sfânta Evanghelie după Matei 10, 32-33).

 

Deși nu este la fel de dramatic ca martiriul fizic, fiecare dintre noi Îl recunoaște sau Îl neagă pe Hristos, în fiecare zi din viața sa. Amintiți-vă cum îi descrie Domnul pe cei care vor fi fericiți în Împărăția Cerurilor: săraci cu duhul; plângându-și păcatele; blânzi; flămânzind și însetând după dreptate; milostivi; curati cu inima; împăciuitori; persecutați din pricina dreptății. Dacă trebuie să dăm mărturie pentru Hristos, aceste fericiri trebuie să ne devină nouă caracteristici. În caz contrar, ne va lipsi puterea de a face caracterul nostru să se asemene cu „sarea pământului” și „lumina lumii”. Dacă viața noastră nu este caracterizată de acțiuni care să îi determine pe alții să-L slăvească pe Dumnezeu, atunci, de fapt, negăm că am avea ceva de-a face cu Iisus Hristos (Sfânta Evanghelie după Matei 5: 3-16).

 

Cei care sunt cu adevărat uniți cu Domnul vor deveni icoane vii ale împlinirii, prin El, a omului creat după chipul și asemănarea divine. Mântuitorul nu a venit să ne dăruiască idei religioase, sau să ne facă să simțim anumite lucruri. Cu siguranță nu a murit și nu S-a ridicat din mormânt pentru a crea o grupare de tip cultural sau politic, pornită împotriva altora. El a făcut acest lucru pentru a ne face „părtași ai naturii divine”, că să unim fiecare dimensiune a noastră cu El, în sfințenie. Indiferent de particularitățile circumstanțelor noastre personale, a lumina strălucitor cu Harul Său înseamnă a deveni martir și sfânt.

 

Desigur, este mai ușor de spus decât de făcut. Mântuitorul a spus:

 

„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Sfânta Evanghelie după Matei 10, 37-38).

 

Evident, nu este nimic în neregulă în a-i iubi pe membrii familiei noastre sau ceva din buna creație a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, este ușor să devenim atât de atașați de marile bucurii ale acestei vieți, încât ele să ajungă să devină dumnezeii noștri falși. În loc să luăm crucea morții în raport cu dorințele noastre destrăbălate, deseori așezăm satisfacerea lor înaintea credincioșiei față de Hristos. Când se întâmplă acest lucru, Îl negăm pe Domnul, pentru că ne slujim pe noi înșine, și nu pe El. Aceasta este situația, indiferent de ceea ce spunem noi că am crede, sau de modul în care ne identificăm pe noi înșine din punct de vedere religios.

 

Când permitem inimii noastre să caute împlinirea ei în orice lucru creat, cădem în idolatrie, într-un mod atât de periculos, pe cât este de subtil.

 

Mucenicii și sfinții sunt oameni care refuză să facă acest lucu, pentru că păstrează lucrurile în perspectivă. Își iubesc propriii membri ai familiei și toate binecuvântările acestei vieți. Cu toate acestea, ei Îl iubesc mai întâi pe Dumnezeu și se oferă pe sine și toate darurile lor bune, Lui, pentru restaurare și împlinire. A trăi astfel, înseamnă a purta o cruce, deoarece, în lumea noastră plină de corupție, suntem cu toții înclinați să ne iubim pe noi înșine și să ne folosim de binecuvântări pentru a ne aduce cât mai multă plăcere. Indiferent de cum pot părea plăcerile noastre particulare, ca fiind admirabile sau depravate, ele devin zei falși atunci când le așezăm în față înaintea slujirii lui Hristos.

 

Nimeni nu devine martir sau sfânt doar prin puterea voinței sale. Profeții Vechiului Testament au trăit în speranța împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu față de Avraam, pe care acum le avem în Iisus Hristos, Care după Înălțarea Sa a trimis Duhul Sfânt asupra ucenicilor Săi. După cum a spus Domnul, prin Profetul Ieremia:

 

„Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor. Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: ‘Cunoaşteţi pe Domnul’ că toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare” (Ieremia 31: 33-34).

 

Sfântul Apostol Pavel scrie că, prin prezența activă a Duhului Sfânt în inimile noastre, devenim…

 

…„moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 8:16).

 

Sfinții și martirii sunt deschiși să îmbrățișeze puterea Duhului Sfânt atât de profund, încât sunt capabili să sufere cu Hristos, deoarece acceptă tensiunea inevitabilă de a fi credincioși Lui, în ciuda ispitelor lor puternice contrare. În acest sens, ei devin icoanele Sale frumoase, în moduri distincte. Sfântul Moise cel Negru, fost criminal violent, a devenit Părinte al Pustiului, printr-o lungă luptă ascetică. În cele din urmă, el a acceptat moartea atunci când mănăstirea sa a fost atacată, considerând că un sfârșit violent era potrivit pentru cineva care trăise anterior prin sabie. Sfânta Maria Skobțova a trecut printr-o perioadă de ateism, a fost implicată în politica revoluționară rusească și a fost divorțată de două ori înainte de a deveni călugăriță și de a fi binecuvântată să întreprindă slujirea socială a oamenilor care trăiau în mizerie pe străzile Parisului. Ea a murit într-un lagăr de concentrare nazist, din motiv că ascunsese evrei, luând locul unui coleg prizonier în camera de gazare în Vinerea Mare.

 

Indiferent de trecutul răzvrătit al vieții noastre sau de luptele noastre prezente, cu toții ne putem deschide inima pentru a primi puterea vindecătoare, transformatoare, a Duhului Sfânt, care ne permite să-L mărturisim pe Hristos, ca persoane distincte ce suntem. Atunci când luăm mai întâi crucea iubirii lui Dumnezeu, iar pe toate celelalte le ordonăm în consecință, recunoaștem că aparținem lui Hristos. Când fericirile devin caracteristicile vieții noastre, dăm mărturie despre biruința Lui asupra puterii înrobitoare a păcatului și a morții. Deși ne vine greu să credem, cu toții putem deveni oameni care radiază sfințenie, împărtășind viața Lui.

 

“De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei”.

 

Traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe,

 

după un cuvânt rostit pe 13 iunie 2020, de Pr. Philip LeMasters în cadrul programului radio ‘Perspective creștine răsăritene’ (paroh Biserica ortodoxă ‘Sfântul Luca’ din Abilene, Texas, profesor de religie la Universitatea McMurry, membru al Consiliului de administrație al Seminarului Teologic Ortodox “Sfântul Vladimir” din New York, unde este profesor de etică creștină)

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Printre Duhovnicii noștri
    Traduceri noi in Limba Română
      File de Letopiseț
        Dintre Meșteșuguri
          Sfaturi de folos
            Vă anunţăm noutăţile

            Parteneri

             

            Lăcașuri Ortodoxe
            Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
            Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.