Iată un altfel de pericol: totul în jur… este foarte brutal și primitiv acum
În iunie 1918, nava „Steaua Roșie” se apropia de pasarela către Mănăstirea Kondinskoe, aducând un detașament de Gărzi Roșii. Timp de două zile, au avut loc dezbateri aprinse în mănăstire, cu privire la faptul dacă noile autorități aveau dreptul să sechestreze proprietatea mănăstirii. Două zile mai târziu, comandantul de echipă P. I. Peisel, în prezența asistentului său P. G. Chemagin și a 30 de gardieni roșii, anunțau naționalizarea bunurilor mănăstirii către săteni.
Comandantului i s-au alăturat imediat exilații politic, numiți “săraci”.
„A venit ora noastră…”, au spus cei care de multe ori se trezeau în sărăcie din cauza neglijenței și a lenii, frecându-și palmele între ele.
„Vom pune lumea veche la pământ”.
„Vom construi o societate frumoasă, fericită, liberă pe pământ”.
Cât de departe erau aceste iluzii de viața reală, a arătat-o timpul. Au prădat și au închis mai întâi Mănăstirea Sfânta Treime-Kondinskoe (sec XVII), în 1923, apoi Biserica Dătătoarei de Viață Treimi, în 1930, la îndemnul comuniștilor.
Scrisorile Ieromartirului Gherman (Riașențev), pe care le-a trimis fiilor săi duhovnicești din exil la începutul anilor 1920, din satul Samarovo, aminteau atmosfera morală care domnea în acei ani în Siberia:
„Iată un altfel de pericol: totul în jur… este foarte brutal și primitiv acum, trăind și purtându-se într-un mod complet păgânesc”.
„La 14 februarie 1930, a avut loc o adunare generală a Consiliului Satului Kondinskoe”, spune Olga Spiridonova, consultantă a Serviciului de Arhivă Ugra.
„Pe ordinea de zi a existat o singură problemă: închiderea bisericii.”
Documentele păstrate în Arhiva Ugra mărturisesc:
„Biserica este opresoarea maselor muncitoare, un agent al inamicilor de clasă. Biserica trebuie să se închidă și să fie transformată imediat într-o sală a comunității. Activele sale ar trebui transferate către fondul de industrializare.”
La întâlnire au participat 130 de oameni. Documentul subliniază, în special, faptul că toți au intonat în cor „Intenaționala”.
În 1941, Consiliul Local al Muncitorilor din Omsk a aprobat decizia Comitetului Executiv al Consiliului Raional Mikoyan de a demonta sfântul lăcaș din satul Kondinskoe, pentru a folosi cărămizile la construirea unor facilități necesare.
Un bătrân al satului, Vasile Krolik, își amintește că localnicii au demolat cu mâinile la biserică, de obicei pentru nevoile economice personale, și apoi au început să paveze cu cărămizile Strada Lenin.
Dar biserica nu a cedat cu ușurință. Andrei Kalacev spune că, înainte de război, o întreagă expediție a venit cu un instrumentar special. Au înclinat jgheaburile spre în jos și au aruncat cărămizile, jos, prin ele.
„O cărămidă cântărea șaptesprezece kilograme”, își amintește bătrânul despre acele vremuri.
Apoi, aceste cărămizi au fost luate pe o barjă, iar clădirea bisericii pe jumătate distrusă, a fost dată unui lagăr de muncă corecțională, iar ulterior a fost amenajat un magazin de kerosen. În 1957, nemaifiind nevoie de magazin, biserica a fost folosită drept depozit.
Un fapt minunat: pe locul mănăstirii au fost construite alte instituții seculare, de două ori în anii sovietici, și ambele clădiri au fost distruse într-un incendiu. Sătenii temători de Dumnezeu șopteau:
„Domnul arată clar că nu I-a plăcut să se așeze organizații laice pe terenul mănăstirii…”
Revista rusească Orthodox Christianity a publicat în urmă cu o zi un articol despre această istorie, semnat de Svetlana Polivanova – jurnalist, istoric, cercetător istoric al Ortodoxiei și asceților lui Dumnezeu din Ugra, o figură culturală de onoare din Ugra, profesor și personalitate publică, trecută de curând la cele veșnice.
Pe 19 februarie 2020, postul regional de televiziune, Ugra, a difuzat un material dedicat istoriei Mănăstirii Sfânta Treime, al jurnalistului Paul Inkov. Filmarea s-a defășurat pe parcursul câtorva ani, arătând renașterea treptată a mănăstirii, modul în care locuitorii din Otkyarbrskoe „au ridicat” mănăstirea cu rugăciunile lor și cum s-au străduit să înfrumusețeze locul cu credința lor neîndoielnică în restaurarea acesteia.
