publicat în: Arhivă

Oamenii pot duce o viață similară cu cea a îngerilor

Spre sfârșitul secolului al IV-lea, Sfântul Pafnutie, care locuia într-o mănăstire din Egipt, a fost inspirat de Dumnezeu să meargă adânc în deșert, pentru a găsi oameni ai lui Dumnezeu și a primi binecuvântarea lor. După patru zile de mers, fiind epuizat, a căzut la pământ din cauza înfometării. Dar, un înger a venit să-l mângâie și l-a condus timp de 14 zile, fără vreun pic de mâncare, la un bărbat cu o înfățișare de neîntâlnit. Era dezbrăcat și acoperit de păr, asemenea animalelor, purtând doar un veșmânt împletit din ramuri de copac în jurul mijlocului. Arăta ca un cadavru, carnea lui era consumată de multa asceză, iar părul, alb ca zăpada atârna până la pământ.

L-a strigat pe nume pe Pafnutie, care se ascunsese, și au schimbat un sfânt sărut, spunându-i istoria vieții sale. El i-a mărturisit că este fiul regelui Persiei și că, după nașterea sa, care a avut loc după mulți ani de rugăciune, tatăl său a avut o revelație în care era îndemnat să-l boteze cu numele de Onufrie și să-l ducă imediat la o mănăstire din Egipt, pentru a se dedica slujirii lui Dumnezeu.

Pe drum, o căprioară l-a alăptat, iar ea a continuat să-l hrănească inclusiv la mănăstire, cu lapte, până a ajuns la vârsta de trei ani.

În această comunitate exemplară, copilul crește în frica de Dumnezeu și în dragoste față de toate poruncile Sale. Auzind permanent laude la adresa pustnicilor, a celor ce imitau pe Profetul Ilie și pe Sfântul Ioan Botezătorul, care trăiesc în deșert numai pentru Dumnezeu, gândind doar la binele ce va să fie și fără nicio mângâiere din partea oamenilor, a fost cucerit de o dorință neostoită de a-i imita.

În cele din urmă, a părăsit mănăstirea noaptea și, pe drum, i-a apărut Îngerul Păzitor, într-o lumină orbitoare, și i-a promis că îl va ajuta până la sfârșitul vieții. L-a călăuzit către o peșteră unde locuia un bătrân pustnic de origine evreiască, Hermias, care l-a instruit timp de câteva zile asupra modului de viață al pustnicilor, apoi l-a condus la locul luptei sale, lângă un palmier și o sursă de apă. După aceea, avea să-l viziteze o dată pe an, până la odihna sa binecuvântată.

Sfântul Onufrie s-a nevoit în acest loc timp de 70 de ani, ducând o luptă neobosită împotriva firii, a slăbiciunii trupului și a demonilor. El a îndurat căldura toridă, frigul nopții și al iernii, foamea, bolile, pentru a obține bunurile promise de Dumnezeu celor care Îl iubesc; dar ajutorul divin nu l-a părăsit niciodată când era necesar. Când hainele i se prăpădiseră cu totul, Domnul a făcut să-i crească o haină din belșug pe tot corpul, care îl proteja de rigorile vremii și în fiecare zi un înger venea să-i aducă pâine drept mâncare.

La întrebarea lui Pafnutie privind Sfânta Împărtășanie, cuviosul a răspuns că în fiecare duminică un înger al lui Dumnezeu venea să aducă tuturor pustnicilor Sfânta Împărtășanie care îi umplea de mângâiere duhovnicească și de energie pentru a-și continua luptele.

„Abandonând toată grija acestei lumi, pentru a ne încrede doar în Dumnezeu, noi nu simțim”, a spus el, „nici foamea, nici setea, nici vreo altă lipsă. Și când unul dintre noi dorește cu nostalgie să vadă din nou oameni, îngerii îl poartă în viziune către Rai, unde se trezește atât de pătruns de Lumina Divină, încât uită de toată truda și durerea și îi sporește ardoarea, reluându-și ascetismul”.

Onufrie și-a dus apoi gazda în chilia sa, unde și-au continuat conversația până seara. Pafnutie a văzut, după aceea, în chilie o pâine pe care Dumnezeu a trimis-o pentru ei și, după ce s-au îndestulat, au petrecut toată noaptea în rugăciune. Dimineața, Onufrie a dezvăluit oaspetelui său că Dumnezeu l-a trimis să aibă grijă de înmormântarea sa, pentru că venise timpul să se mute la patria sa cerească. Și i-a dat lui Pafnutie porunca de a se întoarce la oameni, pentru a-i învăța modul de viață al pustnicilor, pentru ca aceștia să îl poată imita, fiecare după puterea sa.

După ce s-a rugat, s-a întins pe pământ, i-a strălucit chipul cu o lumină care nu era din lumea aceasta și un parfum a umplut locul. Apoi, au răsunat tunete iar cerul s-a deschis pentru a face loc întregii armate îngerești care venise să-i întâmpine sufletul. În mijlocul acestui concert de sărbătoare, s-a auzit vocea lui Hristos, invitând sufletul slujitorului Său să primească binecuvântarea fericirii. În timp ce Pafnutie vărsa lacrimi grele peste trupul sfântului ascet, întrebându-se cum să sape un mormânt în pământul arid, doi lei au apărut și au săpat o groapă în care a așezat trupul.

La întoarcere, a întâlnit patru bătrâni care trăiseră în peșteră timp de 60 de ani și, mai departe, într-un loc ceresc, alți patru asceți tineri. Nobili din Oxyrynque (la 200 km sud de Cairo), renunțaseră la studiile profane pentru a învăța, în singurătate, adevărata înțelepciune. Trăiseră separat, cinci zile, și se regăseau duminica pentru a primi Comuniunea de la un înger. În ciuda dorinței sale de a rămâne cu ei, Pafnutie a trebuit să își reia drumul și, în sfârșit, a ajuns în Egipt, unde a mărturisit că, într-adevăr, oamenii în trup pot duce o viață similară cu cea a îngerilor, încă din această lume. Și-a petrecut restul zilelor mulțumind lui Dumnezeu și a adormit în pace, pentru a intra și el în lăcașul celor drepți.

Traducere Lăcașuri Ortodoxe, iunie 2020,

după Sinaxarul Ieromonahului Macarie de Simonos Petras