Sfânta Clotilde a fost fiica lui Chilpéric, care a împărțit cu cei doi frați ai săi regatul burgundienilor, din Jura până la Durance. S-a născut în jurul anului 475, când, după prăbușirea Imperiului Roman, popoarele barbare: burgundian, vizigot, franc și alaman, se întreceau să împartă Galia.
Ortodoxă din partea mamei sale, în timp ce toți ceilalți conducători ai Burgundiei erau câștigați de arianism, a trebuit să plece în exil după asasinarea părinților de către unchiul ei și a trăit în evlavie la Geneva.
Tânăra și frumoasa prințesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, rege al francilor, a fost cerută de acesta din urmă în căsătorie, să sigileze alianța poporului său cu burgundienii (în anul 492). Prin blândețea și exemplul comportamentului ei virtuos, regina a obținut o mare cucernicie în fața lui Clovis, care a acceptat să-și boteze copilul bolnav, acesta din urmă vindecându-se prin rugăciunile mamei sale.
Dar Clovis a continuat să rămână surd la îndemnurile soției sale; până în ziua când, trebuind să înfrunte pe alamanii din Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, L-a chemat în ajutor pe „Dumnezeul lui Clotilde” și a promis să accepte botezul dacă El îi va dărui victoria. Francii triumfând, regele și-a ținut promisiunea și, după ce a urmat învățătura catehetică oferită de Sfântul Vaast (cinstit acum anual la 6 februarie), a fost botezat de Sfântul Remi, Episcop de Reims (cinstit acum anual la 1 octombrie), în ziua de Crăciun, în anul 496.
Acest botez al lui Clovis și, împreună cu el, a mai mult de 3 000 de nobili și de soldați franci, a deschis calea convertirii poporului său, destinat să devină o națiune creștină cu un viitor plin de promisiuni.
După aceea, regina Clotilde a continuat să inspire indulgență față de dușmani și respect față de instituțiile Bisericii. Ea a construit la Paris, în capitala sa, o bazilică închinată Sfinților Apostoli (azi Sainte-Geneviève – Sfânta Genevieva), în care sunt înmormântate rămășițele Sfintei Geneviève (acum cinstită anual pe 3 ianuarie), pe care Clotilda o venera cu mare fervoare.
La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de doar 40 de ani, s-a retras la Tours, lângă Bazilica Sfântul Martin (cinstit acum anual pe 11 noiembrie), unde a încurajat cultul și și-a petrecut restul zilelor în lucrări de evlavie plăcute lui Dumnezeu. Având o avere imensă, a răspândit binefacerile asupra unui număr mare de biserici și mănăstiri.
Sfântul Grigorie de Tours scrie despre ea:
„Era considerată în acele vremuri nu ca o regină, ci ca o slujitoare personală a lui Dumnezeu… Nu și-a permis să fie sedusă de puterea împărăției fiilor ei, nici de bogății, nici de ambiția secolului, ci a ajuns la har prin smerenie”.
Ea a dăruit atât de mult încât, atunci când a murit, i s-a spus că nu mai avea nimic de împărțit altora.
Lovită crud de pierderea fiului său cel mai mare Clodomir, în războiul împotriva burgundienilor, i-a luat pe cei trei copii mici ai acestuia la Tours. Când ceilalți doi fii ai săi, Clotaire și Childebert, i-au cerut să trimită orfanii la Paris pentru a-i ridica pe tron, ea s-a conformat fără ezitare, dar a aflat curând cu groază că au fost uciși cu cruzime de unchii lor, cel mai tânăr dintre ei, Clodoald, reușind să se refugieze într-o mănăstire.
În același timp, și-a pierdut și fiica, aceasta fiind dată în căsătorie după regele crud și violent al vizigoților, Amalaric. Privată de toată mângâierea pământească, Clotilde și-a dedicat întreaga viață venerării Sfântului Martin. Când cei doi fii ai ei au pornit război între ei, în anul 534, s-a repezit la mormântul sfântului pentru a-i implora mijlocirea, iar o furtună a despărțit miraculos cele două armate, determinând ca cei doi frați să se împace.
Simțindu-și sfârșitul iminent, Sfânta Clotilde i-a chemat pe Clotaire și pe Childebert și i-a îndemnat să ducă o viață conformă cu caritatea creștină, apoi, după ce a prezis evenimentele care vor veni, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în pace, pe 3 iunie 545, mărturisind Sfânta Treime.
Model pentru văduve și suveranii creștini, Sfânta Clotilde a fost venerată ca întemeietoare și protectoare a monarhiei franceze. Potrivit unor istorici, în urma revelației unui înger, ea l-a înarmat pe Clovis, pentru luptă, cu un scut decorat cu trei “fleur-de-lis” (amintind de florile de crin), ca simbol al Sfintei Treimi – care a devenit emblema regilor Franței.
Traducere Lăcașuri Ortodoxe, iunie 2020
după Sinaxarul Ieromonahului Macarie, din Simonos Petras
