Sfântul Iustin, Martirul și filosoful. Viața si Opera

Sfântul Iustin, Martirul și filosoful. Viața si Opera

• martir al secolului al II-lea, una din figurile cele mai proeminente ale secolului

• tragedia morții a rămas consemnată într-un Martirologiu de la sfârșitul secolului al Ii-lea

• viața sa și căutarea neobosită a adevărului le aflăm de la el, în cele două Apologii și în Dialogul cu iudeul Tryfon
• s-a născut in localitatea Flavia Neapolis (Vechiul Sichem) din Palestina, aproape de anul 100, din părinți păgâni: fiu al lui Priscus și nepot al lui Bacchius;
• a primit o educație aleasă, care i-a deschis dorul după aflarea adevărului, ceea ce l-a îndreptat către filozofie (singura dupa părerea celor de atunci care ar fi putut să îți descopere adevărul).
• el însuși spunea, despre filozofie, că…

…“este bunul cel mai mare și cel mai vrednic de Dumnezeu, iar sfinții cu adevărat sunt numai aceia care-și deprind mintea cu filozofia”; “daca toți ar cunoaște rostul ei, ar fi una singură nu ar mai fi unii platonici, alții stoici, alții peripatetici, alții pitagorei”; de ce filosofia a devenit cu mai multe capete? “pentru că cei care au urmat celor dintâi care au gândit filozofia nu au mai cercetat nimic despre adevăr și au trimis celor de după ei doar ce au învățat de la dascălii lui, cuprinși fiind de admirația față de cuvintele frumoase”

• tânărul Iustin a învățat mai întâi cu un stoic, apoi, văzând că nu i se spune nimic despre Dumnezeu, s-a îndreptat către un peripatetic. Acesta i-a cerut onorariu, ceea ce l-a determinat pe Sfântul Iustin să îl părăsească, considerând că nu poate fi un filozof. S-a îndreptat apoi spre un pitagoreu, care i-a pretins să învețe mai întâi geometrie, muzică și astronomie, ceea ce i-ar fi luat prea mult timp. S-a îndreptat apoi spre un platonician, dorindu-și să devină rapid un înțelept și să îl vadă pe Dumnezeu față către față.
• astfel era sufletul lui Iustin când s-a întâlnit în mod minunat cu un bătrân pe malul mării, cu care a pornit o discuție filozofică, ce avea să îl ducă la adevărurile creștine. Bătrânul a dispărut, lăsând în urma lui pe adevăratul creștin sfânt Iustin, întâmplare petrecută la Antiohia, înainte de războiul iudaic (132-135)
• Va merge apoi la Efes, unde îl întâlnește pe iudeul Tryfon, cu care are vestitele discuții, apoi la Roma, unde înființează prima școală în care se preda doctrină creștină, după modelul școlilor păgâne filozofice.
• între 163 și 167, în timpul prefectului Junius Rusticus, plătește cu jertfa vieții credința creștină, fiind pomenit la 1 iunie.

• O mare parte din opera literară a lui s-a pierdut. I s-au atribuit alte opere, dar nu este sigur că îi aparțin, sigure sunt doar cele două Apologii și Dialogul cu iudeul Tryfon.
• Apologiile au fost scrise între anii 150-160. În ele, încearcă să apere Creștinismul înaintea lumii păgâne și să stingă minciunile iudeilor. Prima apologie este adresată împăratului Pius (138-161), fiilor săi adoptivi Marcus Aurelius și Lucius Verus, senatului și întregului popor roman. Cea de-a doua se adresează lui Marcus Aurelius și Antonius Pius și Senatului Roman și este prilejuită de arestarea și executarea nedreaptă a trei creștini de către Urbicus, prefectul Romei.

• Cea dintâi Apologie se poate împărți în trei, încheindu-se cu un decret al lui Hadrian și un edict al împăratului Antonius adresat comunității din Asia, apoi cu o scrisoare a lui Marcus Aurelius în care se redă o minune întâmplată unei legiuni din Germania, în urma rugăciunilor creștinilor. Edictul și scrisoarea sunt, însă, apocrife.
• prima parte: cere dreptate pentru creștini, să nu fie judecați doar pentru că se intitulează creștini, arătând că și el este unul, prezintă învățăturile lui Hristos
• a doua parte: sfântul Iustin încearcă să dovedească faptul că numai creștinii dețin adevărul, prezintă profețiile Vechiului Testament pentru a demonstra dumnezeirea lui Hristos, vorbește despre minunile săvârșite de Hristos
• în partea a treia: vorbește despre Botez, despre Euharistie.

• Apologia a doua este mai scurtă: prefectul Urbicus își condamnă soția la moarte pentru că este creștină. Doua persoane protestează față de judecata sumară, își mărturisesc credința și sunt condamnate și ele. Sfântul Iustin încearcă să răspundă ironiilor păgâne la adresa creștinilor:
• 1. de ce, dacă vor să ajungă la Dumnezeu, creștinii nu se omoară între ei?
• 2. de ce Dumnezeu nu îi eliberează de persecutori? El arată că demonii sunt răspunzători de nedreptățile asupra creștinilor.

• Dialogul cu iudeul Tryfon prezintă 4 părți (Tryfon era însoțit de alți camarazi care au dorit să discute și ei filozofic, dar au plecat după primele destăinuiri ale Sfântului Iustin cum că este creștin)
• 1. relatarea întâlnirii cu bătrânul care l-a convertit la Creștinism
• 2. învățăturile Vechiului Testament sunt ceva trecător. El arată că iertarea păcatelor a fost făgăduită prin sângele lui Hristos și nu prin spălări ritualice ale iudeilor; că nu este nevoie de circumciziune, de sacrificii sau de păzirea sâmbetei, acestea s-au introdus ca să nu se uite de Dumnezeul Cel Adevărat.
• 3. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Sfântul prezintă profețiile și Psalmii, că venirea lui Ilie a fost realizată în persoana Sfântului Ioan Botezătorul, că Mântuitorul S-a născut din Fecioara Maria, și arată puterea Crucii
• 4. Biserica creștină și chemarea neamurilor, profețită și în Vechiul Testament de Mihea.
• Discuția prezintă și toate contra-argumentele pe care Tryfon și însoțitorii lui le aduceau cuvintelor lui Iustin, dar acesta le combătea. Lucrarea a fost dedicată unui prieten bun de-al său, Marcus Pompeius.

Foto: Sfintele moaște ale Sfântului Iustin și ale altor martiri ai Bisericii timpurii pot fi găsite în Altarul lateral închinat Sfinților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, din biserica iezuită din Valletta, Malta.

Lăcașuri Ortodoxe, iunie 2020