Colinde TV
Publicat pe 13.07.2009

A fost târnosită biserica filiei Mieşti din comuna Cungrea

 

Duminică, 5 iulie, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor a târnosit biserica filiei Mieşti din comuna Cungrea, protoieria Slatina II.

 

 

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa le-a vorbit despre credinţa puternică a sutaşului a cărui slugă a fost minunat vindecată de către Mântuitorul Hristos:

 

„Dragii mei, pe puţine persoane le-a lăudat Hristos ca pe acest sutaş de astăzi. La puţine persoane le-a lăudat Hristos credinţa, însă sutaşul de astăzi ne pare cu atât mai vrednic cu cât el nu făcea parte din poporul ales, nu era dintre iudeii care cunoşteau legea, era păgân, era roman, şi pentru aceasta, cu atât mai mult ar trebui să ne impresioneze credinţa lui.

 

 

El a venit ca şi cotropitor al Ţării Sfinte, pentru că romanii cuceriseră Ţara Sfântă şi o stăpâneau. După ce a venit ca şi cotropitor, s-a lăsat cucerit de credinţa evreilor, pentru că citim în altă Evanghelie că acest sutaş nu doar îi admira pe evrei pentru credinţa lor, ci a contribuit la zidirea sinagogii, adică a bisericii lor din cetatea Capernaum, cei din preajma lui intervenind la El şi făcându-L atent: Miluieşte-l Doamne, pentru că acesta mult bine a făcut sinagogii noastre de aici […]. Pe cât de puternică, pe atât de simplă credinţă avea sutaşul.

 

El s-a gândit că la Dumnezeu lucrurile stau simplu, aşa cum sunt în lumea aceasta şi de aceea a şi zis: Doamne, zi numai cu cuvântul, că şi eu zic cu cuvântul la sluga mea vino încoace şi vine, du-te acolo şi se duce, fă aceasta şi face. Aşa trebuie să fie şi la Tine Doamne, dacă eşti Stăpânul lumii şi Stăpânul universului; zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea. Impresionantă credinţa puternică, dar şi simplă a acestui sutaş păgân, care i-a întrecut chiar şi pe cei aleşi, pe iudei.”

 

 

La final au fost acordate Distincţia de Vrednicie părintelui Ion Dobre, D-lui Ec. Darius Bogdan Vâlcov – primarul Municipiului Slatina, D-lui Ing. Ion Murguleţ – primarul comunei Cungrea, D-lui manager Corneliu Paraschivescu, D-lui manager Mihai Oprea şi rangul de Sachelar părintelui Nicolae Cornel Drăghie.

 

Pentru Album foto, click pe banner:

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.