Colinde TV
Publicat pe 14.07.2009

(VIDEO) 5 ani de închisoare, pentru că a cântat versete din Coran, “in bataie de joc”

Lacasuri Ortodoxe: din Teheran, 14 iulie 2009 / Iran5 ani de închisoare, pentru că a cântat versete din Coran

 

 

Un artist celebru iranian, Mohsen Namjou, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a cântat versete din Coran – a raportat astăzi, marţi 14 iulie 2009, cotidianul reformator Etemad Melli.

 

“Mohsen Namjou, care a cântat, ridiculizând, versete din Coran (…) a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru insultarea valorilor religioase şi a cărţii sfinte a musulmanilor”, a declarat Abbas Salimi Namin, un cunoscut jurnalist conservator, el însuşi recitator din Coran, care a şi depus plângerea împotriva cântăreţului.

 

Cântăreţul şi-a cerut scuze.

 

“Am fost surprins să aud asta la ştiri. Ne-am gândit că, după explicaţiile lui Mohsen Namjou şi după scuze, subiectul a fost închis”, a spus fratele lui, Hamid Namjou, citat de cotidian.

 

Potrivit acestuia, cântarea nu era destinată difuzării.

 

El a mai adăugat că fratele său are de gând să facă recurs în legătură cu acest verdict.

 

Mohsen Namjou, care a ajuns la prezentul nivel de succes, combinând muzica tradiţională iraniană cu ritmuri de pop şi jazz, a părăsit Iranul cu un an în urmă şi, în prezent, locuieşte în Viena/Austria.

 

Recent, el a interpretat un cântec, în semn de solidaritate cu demonstranţii care protestau împotriva rezultatelor de la alegerile prezidenţiale din 12 iunie, în urma cărora preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a fost reales cu peste 63% din voturi.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.