
Luni, în Irak a fost aruncată în aer cea de a 7-a Biserică din ultimele câteva zile, în urma acestui incident fiind răniţi trei copii, după cum informează publicaţia londoneză „Christian Today”, citand CNN.
Lângă lacaşul de cult al Bisericii Catolice Caldeice din Mossul a fost plasat un automobil-capcană, a declarat reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne al Irakului.
Conform altor reprezentanţi oficiali, cu o zi înainte – duminică, şase Biserici din Bagdad au reprezentat ţintele unor atacuri, murind patru oameni şi alţi 32 fiind răniţi.
Cea mai devastatoare explozie, a fost cea din zona unei Biserici aflata in partea de Est a Bagdadului, la ora 7 (ora locală), pe data de 12 iulie. Un poliţist, martor ocular al celor întâmplate, a declarat că trei creştini şi un musulman au decedat pe loc.
Prima deflagraţie a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Biserica Sf. Iosif, în partea de Vest a Bagdadului.
Două bombe au explodat în interiorul Bisericii, în care, din fericire, nu se afla nimeni.
Alte două explozii au avut loc duminică, ziua, în două Biserici aflate in partea Centrală şi de Est a Bagdadului, in urma careia 8 locuitori ai oraşului au fost raniti. A urmat o explozie în cartierul Dora, la Estul Bagdadului – unde alte 3 persoane au fost ranite.
În Irak, unde populaţia majoritară este musulmană (28 milioane), creştinii constituie o minoritate de aproximativ un milion de cetăţeni. În ultimul timp, atacurile asupra creştinilor sunt tot mai dese, în special la Bagdad şi Mossul, în Nordul ţării, cu scopul de a-i speria şi de a-i determina pe aceştia să parasească Irakul.

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
