In Duminica a XXXI-a după Rusalii, a „Vindecării Orbului din Ierihon”, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi la Schitul Jgheaburi, în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat sensurile duhovniceşti desprinse din minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a mulțumit Maicii Stareţe Antonia şi soborului de maici a Schitului Jgheaburi pentru păstrarea rânduielii monahale, şi totodată a transmis binecuvântările arhiereşti ale Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
La Sfânta Liturghie au slujit părintele duhovnic al mănăstirii şi ieromonahi de la Mănăstirea Cozia.
După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul ne-a împărtăşit câteva cuvinte despre prezenţa Sa la Schitul Jgheaburi: „Suntem la Schitul Jgheaburi, un schit care datează ca aşezare monahală încă din secolul al-XIV-lea, deci, cu o tradiţie bogată monahală şi un patrimoniu spiritual-cultural deosebit. La început acest schit a fost de monahi, până în anul 1959 când a fost transformat în schit de maici. Eparhia Râmnicului se bucură de existenţa multor mănăstiri şi schituri vechi, istorice, însă fiecare schit, fiecare mănăstire are bogăţia ei, are istoria şi sfinţii ei, iar aici la Jgheaburi sunt prin mila lui Dumnezeu înaintaşi, monahi şi monahii, care s-au rugat, s-au nevoit şi au devenit prietenii lui Dumnezeu. Astăzi am poposit aici pentru a săvârşi Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, slujbă săvârşită de către Noi pentru prima dată în acest aşezământ monahal. Ne bucurăm, de asemenea, că vatra aceasta monahală este rodnică şi maicile care vieţuiesc aici, păstorite de Maica Stareţă Monahia Antonia, păstrează dreapta credinţă, încarcă de daruri duhovniceşti această regiune şi continuă tradiţia monahală din acest schit. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să rânduiască cele de folos maicilor care se ostenesc aici, pentru a avea puterea de a sluji Biserica în continuare, de a avea grijă de schit, de sufletele lor şi să se roage pentru cei din lume, ca lumea să fie mai bună, ca oamenii să se împărtăşească din harul lui Dumnezeu şi românii să înţeleagă mai bine lucrarea lui Dumnezeu în lume şi rostul Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Schitul Jgheaburi, aşezat în umbra unei văi adânci şi strâmte, mărginită de râpi înalte şi repezi, împădurite şi alunecoase, rămâne mărturie a existenței sihaştrilor în această zonă încă din timpul lui Radu Negru, în anul 1310.
Aşezământul monahal se află în comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea, pe drumul de acces DC 160, Râmnicu Vâlcea – Păuşeşti Măglaşi – Neghineşti – Suseni.
Actuala biserică a schitului datează din 1827, fiind ridicată de preoţii din Cheia şi Cacova cu ajutorul localnicilor, pe locul ctitoriei lui Matei Basarab din 1640.
Pomelnicul, redat în zidul proscomidiarului, începe cu „leat 1300". Totuşi, primul nume este acela al lui Radu Negru, urmat de un Mihai, de Dan şi de Mircea. Cert este că, în momentul în care a trecut pe aici, Sfântul Nicodim a găsit un sihastru, continuator al tradiției pustniceşti de lângă izvorul cu apă sulfuroasă.
Între anii 2005-2006, cu ajutorul şi binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gherasim, astăzi Arhiepiscop al Râmnicului, au fost executate lucrări de restaurare a bisericii şi a picturii. Fiind un loc cercetat de către pelerini, atât pentru liniştea ţinutului dar mai ales pentru atmosfera duhovnicească întreținută de către vieţuitoriiacestui aşezământ, putem afirma că cei care sosesc pe aceste meleaguri se pot bucura de ocrotirea şi mijlocirea sfinţilor cărora înalţă rugăciuni tot sufletul necăjit şi întristat.
– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: Arhid Ioan Liviu Găman