Publicat pe 26.11.2012

Final de proiect: Sprijinirea dezvoltarii artistice a tinerilor prin activitati muzeale in Sibiu (3 dec)

 

 

 

Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează luni, 3 decembrie 2012, începând cu ora 12,00, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, evenimentul de închidere a proiectului Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu.

 

Vor fi prezentate, în cadrul unei expoziţii amenajate în sala de conferinţe de la Hostel Diana (acces pe Poarta nr. 3), cele mai bune lucrări realizate de copiii participanţi la atelierele de pictură, prelucrarea lemnului, ceramică şi olărit. Aceştia vor face, de asemenea, demonstraţii practice.

 

Proiectul Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi implementat de Asociaţia IMC Progess – Iaşi, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA – Sibiu, Asociaţia Ştiinţifică Maris – Târgu Mureş şi Complexul Muzeal Moldova – Iaşi şi s-a desfăşurat în perioada august-decembrie 2012. Proiectul şi-a propus să dinamizeze relaţia dintre Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi tinerii din Municipiul Sibiu, prin crearea unui spațiu cultural animat în cadrul muzeului, precum şi prin intermediul activităţilor educaționale non-formale destinate tinerilor.

 

Pe lângă atelierele organizate, în Muzeul în aer liber au fost amenajate, în zona de interacțiune Etno-Tehno Parc, spații pavilionare destinate organizării, și pe viitor, a unor activități practice în domeniile pictură, olărit și prelucrarea lemnului. Spațiile respective au fost utilate cu trei noi cuptoare de olărit, cu tejghea de tâmplărie, cu roți de olar, precum și cu instrumentar specific.

Informații generale, precum și secvențe foto din cadrul activităților sunt disponibile online la adresa http://proiectmestesuguri.muzeulastra.com/. Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al evenimentului.

 

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.